Stelele veghează cărările eterne,
O umbră tristă pe Pământ rătăcește,
Ochii obosiți veghează în noapte,
Un gând tanic vrea acum să plece.
De multe ori străin în această lume.
O lacrimă îi mângâie gingaș obrazul,
Este comoară a zbuciumului vieții,
Las ochii obosiți să mai rătăcească,
Văd multe ramuri frumos înverzite.
Tu ești străinul drag din visul nopții.
Se plecă ramuri peste banca noastră,
Își clatină copacii tristețile prin vise,
O umbră în taina nopții pe cărare vine,
Obosite gânduri fac din zile o clipă,
Pe foaia albă dorm literele obosite.
În gândurile nopții bațele-ți întinde,
Printre gene se leagănă o amintire,
Aduni cuvinte pline de multă iubire,
Buzele mângâiate adesea de lacrimi,
În clipa unui dor îmbrățișați ne-am oprit.
-->
Răspunsuri