Destin
Stă în poartă o bătrână,
numărându-şi anii grei,
printre florile de tei,
streaşină-şi făcu din mână
de scântei.
I-au plecat copii-afară,
să lucreze la străin,
pe acasă rar mai vin,
se roagă să-i vadă-n ţară
spre alin.
Tristă bătătura tace
şi bătrânul ei s-a dus,
mult curaj îi dă de sus,
ea spre stele semne-i face,
drept răspuns.
Ochii nu mai au culoare,
timpurile i-au spălat,
cât a plâns şi-a aşteptat,
cu privirea, hăt, în zare.
Ce păcat!
Stă lipită strâns de poartă,
mai în fiecare zi,
poate unul din copii,
că dorul, ştiind, nu iartă,
va veni.
Uşor, capul şi-l întoarce
şi măsoară drumu-n lung,
dar copiii nu ajung,
în batistă lacrimi stoarce
îndelung.
Noaptea-ncet, încet se lasă,
bătrâna, păşind stingher,
cu nădejdea către cer,
se strecoară cuvioasă,
în chiler.
-->
Răspunsuri