Quo vadis este un film despre creştinismul primar, putând foarte bine să fie chiar un film realizat după fapte reale. Filmul vorbeşte despre puterea care este învinsă de credinţă, despre credinţa care aduce dragostea şi despre dragostea care a schimbat Roma din timpul lui Nero. Pe lângă marele aport istoric şi documentar al filmului, acesta înfăţişează şi o poveste cutremurătoare de dragoste, între tânăra creştină Ligia şi patricianul roman Marcus Vinicius.
„Quo vadis” este titlul unui roman istoric, scris de Henryk Sienkiewicz, în anul 1896. Romanul înfăţişează în chip minunat şi deosebit de viu civizilatia din Roma şi persecuţiile suferite de creştini, în perioada împăratului păgân Nero, pe fundalul unei curate poveşti de dragoste. Pentru opera lui literară, în anul 1905, autorului polonez i s-a decernat Premiul Nobel.
Titlul cărţii, însemnând în limba latină „Unde mergi?”, face aluzie la o întâmplare din cartea apocrifa „Faptele lui Petru”, datând din jurul anului 200. Potrivit acestei cărţi apocrife, datorită greutăţilor şi persecuţiilor din Roma, Apotolul Petru a vrut să fugă din oraş. Pe cale însă, lui îi va apărea înainte Hristos, îndreptându-se spre Roma. Văzându-L, Apostolul L-a întrebat: „Unde mergi, Doamne?”, întrebare la care Hristos a răspuns, zicând: „Merg în Roma, să fiu răstignit a doua oară.” Înţelegându-şi slăbiciunea şi frică, Apostolul se va întoarce în Roma, unde va şi muri ca martir.
Dupa cartea lui Henryk Sienkiewicz au fost turnate mai multe filme, în diferiţi ani. Ultimul film realizat dupa cartea amintită este cel din anul 2001.
Regia: Jerzy Kawalerowicz
Scenariu: Jerzy Kawalerowicz, Henryk Sienkiewicz
Gen film: Dramă, Istoric
Durata: 133 minute
Premiera în Romania: 18.04.2003
Distribuţia:
Magdalena Mielcarz |
Lygia |
Pawel Delag |
Marcus Vinicius |
Agnieszka Wagner |
Poppaea |
Michal Bajor |
Nero |
Danuta Stenka |
Pomponia |
Boguslaw Linda |
Petronius |
Krzysztof Majchrzak |
Tigellinus |
Malgorzata Pieczynska |
Akte |
Jerzy Nowak |
Krispus |
Violetta Kolakowska |
Petronius's Slave |
Jerzy Trela |
Chilo Chilonides |
Franciszek Pieczka |
Apostle Peter |
Malgorzata Foremniak |
Chrisotemis |
Piotr Borowski |
Pitagoras |
Teresa Marczewska |
Miriam |
Katarzyna Bargielowska |
Christian woman in area |
Jerzy Rogalski |
Sporus |
Stefan Burczyk |
Seneca |
Dariusz Juzyszyn |
Croton |
Marian Glinka |
Casius |
Piotr Garlicki |
Plautius |
Anna Majcher |
Kalia Kryspinilla |
Marcin Perchuc |
Lucan |
Răspunsuri
Tare mi-ar place sa recitesc "Cavalerii Teuroni", de acelasi autor, dar n-am de unde s-o prind...
pana la o postare pe Cronopedia, vedeti aici http://www.scribd.com/doc/60943632/1/Capitolul-I
Pentru nostalgicii cinematigrafiei se cuvine să prezint şi varianta din 1951 a aceluiaşi film...
Regia: Mervyn LeRoy, Anthony Mann
Scenariu: John Lee Mahin, S.N. Behrman, Sonya Levien, Henryk Sienkiewicz, Hugh Gray
Gen film: Dramă, Istoric, dragoste
Durata: 171 minute
Premiera în Romania: 18.04.2003
Distribuţia:
Elizabeth Taylor
Christian prisoner in arena
Sophia Loren
Lygia's slave
Bud Spencer
Imperial Guard
Deborah Kerr
Lygia
Peter Ustinov
Nero
Robert Taylor
Marcus Vinicius
Walter Pidgeon
Narator
Rosalie Crutchley
Acte
Leo Genn
Petronius
Norman Wooland
Nerva
John Myhers
Paznic
Finlay Currie
Peter
Buddy Baer
Ursus
Marina Berti
Eunice
Franco Fantasia
Rol de o replică
Robert Taylor
Marcus Vinicius
Abraham Sofaer
Paul
Dario Michaelis
Lydia Guard
Adrienne Corri
Young Christian Girl
Felix Aylmer
Plautius
Alfred Baillou
Christian prisoner in arena
Harriet Medin
Rol de o replică
Leslie Bradley
Hasta - 2nd Praetorian
Scott R. Beal
Fisherman
Al Ferguson
Apostle
Aldo Pini
Headkeeper
Richard McNamara
Legionnaire
Richard Larke
Paznic
Lia Di Leo
Pedicurist
Jack George
Fisherman
Richard Garrick
Slave
Elspeth March
Miriam
Anna Arena
Rol de o replică
Adriano Ambrogi
Wine Bibber
Echipa
Sam Zimbalist
producător
Cedric Gibbons
scenografie
William A. Horning
scenografie
William V. Skall
imagine
Robert Surtees
imagine
Herschel McCoy
costume
Ralph E. Winters
montaj
Miklós Rózsa
coloană sonoră
Quo Vadis (1951) 1-4
Quo Vadis (1951) 2-4
Quo Vadis (1951) 3-4
Quo Vadis (1951) 4-4
Realizare de exceptie. De fapt, cartea am citit-o de mai multe ori.