DRAGĂ OMULE,
Ți-ai pus vreodată întrebarea cine ești? Ce este lumea și ce este viața? De unde vii și unde mergi?Care e traiectoria ta în scurta viață care ți-a fost dată? Mulți filozofi s-au întrebat ca și tine cine ești, de unde vii și unde mergi, fiecare și-a dat răspunsul în felul lui, dat toți au avut dreptate.
Iată cine ești tu, cine sunt eu, cine e el:
-Un animal social (Aristotel);
-Măsura tuturor lucrurilor (Protagoras);
-Nu este nimic în sine. Nu-i decât o șansă infinită. Dar este responsabilul infinit al acestei șanse. (Albert Camus);
-Artizanul propriei sale fericiri (H. D. Thoreau);
-O creație a gândirii sale (Upanienad);
-Nu există ceva mai jalnic decât omul, dintre toate ființele care respiră și umblă pe acest pământ ( Homer);
-Nimic nu e mai orgolios și mai mizerabil ca omul (Seneca);
-Omul-animal rău (Moliere);
-Un foarte rău animal (Anatol France);
-Omul- anumal sălbatic și înfiorător, îmblânzit și domesticit prin ceea ce numim cultură și civilizație (Shopenhauer);
-Un biet animal ce poartă în sine o lume mai mare decât el însuși (P. Constantinescu);
-Cel mai prost animal de la Paris la Petru, din Japonia la Roma, din toate animalele ce se ridică în aer sau merg pe pământ (Lucian Blaga);
-Un monstru (P. Valery);
-Bestia feroce îmblânzită de ea însăși (P. Reverdi);
-Cu toată rațiunea sa, este dintre animale cel mai crud, cel mai feroce (Ch. Baudelaire);
-Un admirabil monstru (J. De la Metrie;
-Insecte devorându-se una pe alta, pe un atom de noroi (Voltaire);
-Bacil planetar (Albert Camus);
-Un vierme din neamul licuricilor ce se transformă în lumină când iubește (Lucian Blaga);
-Vremelnicia și sublima marionetă aruncată în decorul naturii (Al. De Vigny);
-Zadarnică insectă...Pulbere însuflețită (Byron);
-Suflet ce târâie după el un hoit (Epictete);
-Bieți măscărici ai firii (Shakespeare);
-Muști de o zi pe o lume mică ce se măsură cu cotul (Eminescu);
-Balon de săpun (Varo);
-Visul unei umbre și umbra unui vis (Eminescu);
-Un mic anmal (Democrit);
-Măsura tuturor lucrurilor (Protagoras);
-Cât de asemănător e unui înger în acțiune, unui Dumnezeu, modelul desăvârșit al ființelor (Shakespeare);
-Ființă absolută, Dumnezeul omului este înseși ființa omului (Feuerbach);
-Omul e Dumnezeu pentru om –Homo res sacra homini- Homo homini deus (Spinoza);
-Omul este lup pentru om –Homo hominis lupus est (Hobes);
-Ultimul cuvând al evoluției până acum, ultimul născut, cel mai proaspăt, cel mai complicat, cel mai nuanțat din ănvelișurile succesive ale vieții (P. Teilhard);
-Frumusețea lunii, cel mai desăvârșit dintre animale (Skakespeare);
-O capodoperă a naturii, crede în orice determinism, dar acționează ca o ființă liberă (G. Chr. Lichemberg)
-Dumnezeul lui însuși, iar porunca lui, acțiunea . Un trecător care a trebuit să fie regele naturii (Al. De Vigny);
-Regele verticalei (Ionel Teodoreanu);
-Omul e soarele omului (J. Michelet);
-Animalul ce are puterea de a-și reduce instinctele și de a le stăpâni. Singurul geniu al cunoașterii (Suarez);
-Ochi deschis în mijlocul Universului orb. Singurul ochi deschis care să vadă ce? Neantul! (Hugo);
-Miracolul miracolelor (Th. Carlyle);
-Singura ființă pământească mânată de dorul necunoscutului (C. Istrate);
-Întâia sculptură în univers (Fr. Amiel);
-Omul e un univers, un abis de contradicții (B. Pascal);
-Nu e nici înger și nici fiară, dar nenorocirea face ca atuncă când vrea să pară înger, să fie fiară (B. Pascal);
-Omul- ce mândru sună acest cuvânt! (Gorki);
-Adevăratul studiu al omenirii este omul (Goethe);
-Omului îi este totdeauna mai drag un om decât un înger (Lessing);
-Omul e născut să fie liber (proverb german);
-Oamenii nu sunt întotdeauna ce par (Lessing);
-Iată omul! –Ecce homo! (Pillat);
-Om sunt și nimic din ceea ce e omenesc nu-mi e străin (Terențiu);
-Omul s-a născut liber...dar pretutindeni este în lanțuri (Rousseau);
-Omul este un animal social (Aristotel);
-Adu-ți aminte că ești om! (proverb roman);
-Suntem oameni și purtarea noastră trebuie să fie umană (Euripide);
-Este mai ușor a vorbi despre zei decât despre oameni (Platon);
-Cunosc mulți oameni cărora li s-ar potrivi aceasta: de departe, par ceva, iar de aproape, nimic! (La Fontaine);
-Oamenii care n-au niciodată timp, lucrează cel mai puțin (Lichtenberg);
-Oamenii se rup în două: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu-s mulțumiți (Eminewscu);
-Viața face pe toți oamenii egali; moartea ridică pe cei eminenți (B. Shaw);
-Omul este un copil; darul său cel mai înalt este darul creșterii
( R. Tagore);
-Omul, o lume mică! (Democrit);
-Niciun animal nu se schimbă atât de des ca omul; când se avântă spre înălțimi, când se prăbușește în adâncuri (Menandru);
-Nu toți oamenii pot fi Ciceroni și Platoni, Virgili sau Homeri, dar toți pot fi oameni buni . Prefer un om fără cunoștințe literare decât cunoștințe literare fără om (Petrarca);
-Cu cât simți mai mult că ești om, cu atât ești mai asemănător cu zeii (Ghothe);
-Oamenii nu trebuie judecați după aparențe (La Fontaine);
-Oameni, fiți umani, este prima noastră datorie ( J.J. Rouseau);
-Umanitatea este nemurirea oamenilor muritori ( Borne).
De unde vii?
Vii din neant, din abis, din necunoscut, spermă aruncată de Dumnezeu pe pământ pentru a-l popula. Ești o geneză miraculoasă a naturii provenit din celulele de amino-acizi ce populau acum trei milioane de ani supa oceanului planetart.
Sub impulsul legilor naturii de a supraviețui, te-ai ridicat și ți-ai creat condiții optime de viață. Mai întâi ai fost înzestrat cu excitabilitate, apoi cu sensibilitate, după care au venit gândirea rațională și conștiința!
Ely Katz: <Omul s-a creat pe sine în procesul muncii sociale>.
Te-ai zbătut între două extreme: între homo naturalis și homo spiritualis. În Homo naturalis te-au dominat instinctele cu porniri subiective și emoționale. Hobbes vedea în tine o fiară în luptă cu toți și cu toate, o fiară mai periculoasă decât fiarele, prin inteligența și perversitatea ta. Artur Schopenhauer a pus la baza egoismului tău voința de a trăi, Nitzsche de-a definit ca o voință de putere, din care cauză în lume este o continuă luptă fără sfârșit. }ntreaga ta istorie este o dâră lungă de sânge: lupte fraticide, războaie, persecuții religioase, politice, care te-au măcinat și te-au exterminat. În ființa ta duală au sălășluit omul și fiara, îngerul și demonul, Satana și Dumnezeu. Pascal:< E primejdios să-i arăți omului prea mult cât de asemănător e fiarelor, fără să-i arăți și propria lui măreție. Dar primejdios este să-i arăți doar numai măreția fără a-i arăta și micimea!>
În homo spiritualis a început să domine rațiunea. Apoi conștiința care te-a făcut să te situezi pe treapta cea mai înaltă pe scara evoluției animale. Ai început să cunoști binele, adevărul și frumosul care te-au înălțat spre Dumnezeire.
Ai devenit un Faust, în lupta pentru transformarea lumii și a ta proprie. Dar reține câteva aserțiuni:
-Omul- propriul său Prometeu –J. Michelet;
-Omul- artizan al propriei sale fericiri- H.D. Thoreau:
-Omul- creație a gândirii sale- Upanishad;
-Omul este opera lui însuși- V. Pavelcu;
-Omul nu este altceva decât seria actelor sale- Hegel.
Și urmează-le în viață pentru a trăi fericit!
Desăvârșește-te prin autoeducație și ai să domnești ca un Dumnezeu. Citind, văzând, luând exemple din viață, imitând, asimilând... Așa îți vei desăvârși personalitatea!
Răspunsuri