Revolverul lui EMINESCU
Eminescu era un vechi „client” al serviciilor secrete austro-ungare, încă din 1870, în legătură cu pregătirea serbării de la Putna şi cu articolele publicate în Federaţiunea, pentru care a avut şi un proces de presă.
Problemele se înmulțesc odată cu venirea poetului la București, redactor la ziarul Ttimpul”. Articolele de ziar, adevărate diatribe la adresa Imperiului –Austroungar, grăbesc debarcarea lui de la ziar, odată cu așa zisa boală. Eminescu rămăsese cu prea puțini prieteni și cu mulți dușmani. În asemenea împrejurări e posibil ca el să-și fi luat măsuri de precauție, procurându-și un revorvel. Să se fi simțit poetul că este hăituit de serviciile secrete austro-ungare și că vor să-l achite ?
În perioada bolii s-a dat zvonul că Eminescu ar fi fost înarmat cu un revorvel, pe care l-ar fi purtat asupra lui.
Despre acest revorvel au vorbit aproape toți biografii poetului :
1909. Emil Gârleanu: „...Eminescu veni la Iaşi, abătut. – Nu stătu mult şi-i ceti lui Creangă «Doina» scrisă la Bucureşti. – Apoi, când se puse să se odihnească, scoase din buzunar un revolver mic şi-l aşeză pe masă. – La întrebarea lui Creangă, că de ce-l poartă, Eminescu răspunse: «Că îi era frică să nu-l ucidă cineva»” (Ion Creangă şi Mihail Emineascu – v. Luceafărul, 1909, nr. 13, pag. 296).
1911. Al. Ciurcu: „Să-l fi auzit pe Gr. Ventura istorisind cum a descoperit el primele simptome ale demenţei bietului Eminescu. Relata refero. // Eminescu intrase în cofetăria Capşa şi, postându-se în faţa biroului unde era instalată d-na Capşa, începu o tiradă politico-socială-naţională, ce puse pe gânduri pe Ventura, care se afla de faţă. (...) // La un moment dat, [Eminescu] începu să zbiere tare de tot şi îşi încheie tirada, scoţând din buzunar un revolver şi spunând:
– Şi la toate astea nu e decât un leac: să împuşc pe rege.
Gluma se îngroşa. (...) Ventura, văzând pericolul, dar mai ales spaima d-nei Capşa, se puse în faţa lui Eminescu”, cu gândul „să pună mâna pe revolver, lucru ce nu reuşi însă să facă, căci Eminescu învârtea revolverul cu multă energie şi iuţeală. // Atunci Ventura recurse la o stratagemă. (...)
– ...Ştii ce! Aşa m-ai însufleţit şi m-ai convins prin cuvântarea ta, încât mă unesc cu tine ca să mergem să împuşcăm pe Vodă. Hai cu mine!..
Eminescu primi propunerea ... // (...) // Ajungând la Cotroceni, Ventura se prefăcu că ia informaţii şi îi spuse lui Eminescu că regele a plecat de acolo de un sfert de oră. La înapoiere, venind pe Splaiul Dâmboviţei, şi trecând pe dinaintea băilor Mitraşevski, îi veni lui Ventura ideea că o baie i-ar face bine lui Eminescu şi-l duse acolo, cerând o baie de putină. // După ce-l instală în baie, Ventura se duse să înştiinţeze pe prefectul Poliţiei” (Din amintirile mele – v. Adevărul, 17 octombrie 1911).
1932. G. Călinescu: „Fobii, timide deocamdată, îl încolţiau şi Creangă privi cu clătinări din cap pe poet când acesta, vrând să se culce, puse pe măsuţă un revolver, zicând că-i era teamă să nu-l ucidă cineva” (Viaţa lui Mihai Eminescu, 1932, pag. 403).
1968. I. Creţu: „Cineva [Al. Ciurcu, precizează autorul într-o notă] povesteşte ... că Eminescu intră în cofetăria Capşa, «unde începu cu voce tare o tiradă politico-socială. Încheindu-şi tirada, poetul, agitat, scoate din buzunar un revolver, zicând: «Şi la toate astea nu e decât un leac: să împuşc pe rege.» Văzând pericolul ...” (Mihail Eminescu – biografie documentară, 1968, pag. 372). I. Creţu nu pune la îndoială autenticitatea relatării lui Ciurcu.
1969. A. Z. N. Pop: „Se ştie că, ajuns în garnizoana «Convorbirilor literare», el s-a dus îngândurat de-a dreptul la bojdeuca lui Creangă ... În cămara povestitorului din Humuleşti, a prietenului dorit şi, cu câţiva ani în urmă, de însorite zile, adormi cu revolverul lângă pernă, chinuit de obsesia atentatelor imaginare împotriva lui” (Amintiri..., 1969, pag. 146).
1972. I. Nica, Eminescu – structura somato-psihică. La paginile 182-3, autorul prezintă textul, fără comentarii, fraza introductivă arătând că îl socoteşte veridic: „Grigore Ventura descoperise primele simptome ale psihozei lui Eminescu, în împrejurările pe care ni le relatează Al. Ciurcu: [urmează textul]”.
1973. G. Munteanu: „...la Creangă, unde trăsese, [Eminescu] scoase înainte de culcare un revolver şi-l aşeză la îndemână, explicând că destui au motive şi pot încerca să-l omoare” (Hyperion I, 1973, pag. 304).
1994. N. Georgescu. Dă crezare spuselor lui Al. Ciurcu, din articolul căruia citează masiv, după care adaugă propria născocire: „Grigore Ventura reuşise să i-l smulgă [revolverul], în cele din urmă lui Eminescu, ducându-se repede să-l arate doamnei Capşa ca să vadă şi ea, mai bine, de ce armă era să moară” (A doua viaţă a lui Eminescu, 1994, pag. 46; Moartea antumă a lui Eminescu, 2002, pp. 77–78).
1999. Th. Codreanu: „La Iaşi, cu ocazia dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare, pe 6 iunie, poetul avea revolverul la el şi i l-a arătat lui Creangă, în care putea avea încredere, «explicând că destui au motive şi pot încerca să-l omoare»” (Dubla sacrificare a lui Eminescu, 1999, pag. 96; Eminescu – Drama sacrificării, pp. 188-189).
Spre deosebire de toţi cei mai sus citaţi, contemporanii lui Eminescu nu pomenesc nimic de revolver, deşi avem toate motivele să credem că erau extrem de bine informaţi asupra adevărului. Nici Negruzzi, nici Slavici, nici Maiorescu, nici Caragiale ( pe care Eminescu era foarte supărat, după legăturile lui cu Veronica), nici chiar doctorul Șuțu, nu pomenesc nimic de revorvel. Să se fi ascuns Eminescu de ei ?
Să-i fi simțit că fac parte din acel complot mârșav care-l urmărea ?
De ce de revorvel știau numai Creangă și Ventura , care zic că îl văzuseră ? Și cine-i luase acest revorvel, după primele semne ale bolii.
Într-o discuție cu eminescologul Augustin Z.N. Pop care și-a închinat toată viața biografiilor celor doi poeți, am pus această problemă și l-am întrebat, dacă a avut sau nu Eminescu revorvel. El mi-a relatat o poveste auzită de la apropiații Veronicăi Micle, sub formă dubitativă ( pe care o credea puțin plauzibilă și pe care nici nu și-a exprimat-o în biografiile poeților, luând-o cu el în mormânt). În timpul bolii lui Ștefan Micle, fostul rector era vizitat de rude și de mulți prieteni. Venindu-i știri despre purtările Veronicăi prin așa-zișii oameni de bine, Ștefan Micle și-a pus în gând în nebunia lui s-o împuște. Micle avea revorvelul mereu sub pernă până când i-l descoperă Veronoca. La întrebarea Veronicăi ce face cu revolverul, Micle i-a răspuns că se teme de prea mulți hoți care-i bântuie casa. Veronic Micle, știindu-l cu mintea rătăcită, îi ia revolverul și-l încuie într-un sertăraș. După moartea lui Micle la 4 august 1879, Veronica reia legăturile cu poetul. În noiembrie 1879, la numai trei luni de la moartea bărbatului, Mihai Eminescu vine de ziua lui onomastică ( 8 noiembrie) la Iași și o serbează împreună cu Veronica, scriind și pastelul „Stau în cerdacul tău...” Acum s-ar fi putut ca revolverul cu pricina să fi fost luat de Mihai Eminescu, fără știrea Veronicăi, care de altfel și ea avea de gând să se sinucidă cu acest pistol.
Realitate sau numai poveste, revolverul lui Eminescu rămâne o enigmă pentru istoria literară.
ION IONESCU-BUCOVU
-->
Răspunsuri
Multumesc, domnule profesor!