CONDIŢIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI MELE PERSONALE
Ştim cu toţii că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu s-a născut într-o peşteră insalubră, în mijlocul animalelor şi întreaga sa viaţă a fost sărac, neavând altceva decât o cămaşă, şi aceea fără cusături. „Coborâtor din împăratul David, Iisus nu s-a născut printre bogaţi, nici în case luxoase şi în paturi aşternute cu puf şi purpură; ci în sărăcie, ca să cheme la ospăţul împărătesc pe toţi cei umiliţi, săraci şi nebăgaţi în seamă” (Protosinghelul Nicodim Măndiţă). Şi Sfânta Fecioară Maria a fost săracă, şi apostolii au fost oameni simpli şi nevoiaşi. „Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 23-24); „Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc?” (Iacov 2, 5).
Toate ţările ortodoxe sunt ţări sărace din punct de vedere economic, dar totuşi nu atât de sărace ca să nu se poată autogospodări. „Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint” (Psalmul 118, 72). „Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine” (Psalmul 36, 25).
Şi România mea personală este săracă economic, dar foarte bogată spiritual. Cea mai scumpă bogăţie a noastră este Ortodoxia. Iar dacă astăzi economia României e la pământ, nu e vina poporului român, ci e vina străinilor lacomi care au râvnit de-a lungul istoriei bogăţiile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi totodată vina acelei adunături de ticăloşi care s-a aflat în ultimii ani la conducere.
„Izbăveşte-mă şi mă scoate din mâna străinilor, a căror gură a grăit deşertăciune şi dreapta lor e dreapta nedreptăţii, ai căror fii sunt ca nişte odrasle tinere, crescute în tinereţile lor; fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului. Cămările lor pline, vărsându-se din una în alta. Oile lor cu mulţi miei, umplând drumurile când ies; Boii lor sunt graşi. Nu este gard căzut, nici spărtură, nici strigare în uliţele lor. Au fericit pe poporul care are aceste bunătăţi. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al său” (Psalmul 143, 11-15).
Conducerea României mele personale se descurcă cu ce are şi dacă e nevoită să împrumute sume de bani de undeva, are grijă să poată restitui împrumutul într-un termen rezonabil. Din acest motiv nu împrumută niciodată sume de bani exorbitante, ca să înrobească poporul. Nu îngenunchiază decât în faţa lui Dumnezeu şi nu cerşeşte, nu se umileşte în faţa nimănui. Sfântul Nil Ascetul se adresează celor din România urâtă de azi cu următoarele cuvinte: „Noi însă, când ne aflăm în vreo trebuinţă oarecare, alergăm după cei bogaţi ca nişte căţei care mişcă veseli din coadă în jurul celor ce le aruncă vreun ciolan de ros sau niscai firimituri în vreme ce-i lovesc; şi-i numim binefăcători şi protectori ai creştinilor, şi le recunoaştem pur şi simplu orice virtute, chiar dacă se află în cea mai de pe urmă răutate, pentru a câştiga ceea ce râvnim, fără să căutăm a ne însuşi vieţuirea sfinţilor a căror virtute zicem că ne-am hotărât să o urmăm”.
Dar nu suntem noi chiar atât de săraci cum ne consideră, aroganţi şi infatuaţi, mai marii lumii şi ne putem descurca foarte bine şi fără ei, aici, în acest colţ de lume binecuvântat. Dacă ne-ar fi lăsat în pace de-a lungul istoriei, am fi fost, poate, mai bogaţi decât ei şi din punct de vedere material. Noi n-am purtat niciodată vreun război de cucerire, nu am furat nimic de la alte popoare, nu ne-am îmbogăţit pe seama altora. Noi însă am fost jupuiţi şi de piele: romanii au plecat cu carele pline de la noi, apoi ne-au cotropit migratorii, ceva mai târziu tătarii, am plătit tribut sute de ani la turci, ne-au jefuit fanarioţii, austro-ungarii, naziştii, bolşevicii, comuniştii, iar de la Revoluţia (confiscată) din 1989 încoace ne-au tâlhărit sistematic securiştii metamorfozaţi în politicieni. Am fost nevoiţi adesea să ne incendiem recoltele, să ne otrăvim fântânile, să fugim în munţi, lăsându-ne bruma de avere la îndemâna cotropitorilor. Şi cu toate acestea, am ştiut de fiecare dată să avem grijă de ce ne mai rămânea când ăştia se retrăgeau, înfrânţi, cu coada între picioare şi fără dinţi în gură, din ţinuturile noastre. Am pornit-o de atâtea ori de la zero. Om mai porni-o şi de data asta, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca întotdeauna.
Odată, un profesor de istorie din Bucureşti povestea că la o conferinţă ţinută la Paris, un profesor francez l-a întrebat ce castele mari avem noi, românii. Profesorul nostru i-a răspuns că avem castele cum ar fi Chambord, Chenonceaux sau Blois. Francezul l-a apostrofat: -Dar astea noi le-am construit. Replica profesorului român a fost: - Da, numai că pacea şi liniştea în care voi aţi construit aceste castele v-au fost asigurate de români, care în acel timp purtau războaie grele de apărare împotriva turcilor şi tătarilor, blocând, cu o mână de viteji, accesul lor în Europa occidentală, până când imperiile păgânilor s-au destrămat.
„Nu am fost o ţară barbară. Am avut construcţii, am avut o extraordinară cultură teologică şi sapienţală în secolul al XVIII-lea pe care n-o cunoaştem – şi am avut o subtilitate, o anumită supleţe şi savoare a spiritului care ne-au fost inoculate – mai cu seamă aici, în Valahia – de inducţiile balcanice. Noi nu suntem balcanici, pentru că suntem nord-danubieni, dar îi datorăm balcanismului pe Anton Pann, pe Nicolae Filimon, pe Ion Ghica, pe Caragiale, tatăl şi fiul, pe Ion Barbu, pe Arghezi. Nu e puţin. Balcanismului îi datorăm spiritul acesta şi cosmopolit, şi uşor pragmatic, spiritul ironic, calitatea umorului şi felul de a suporta vicisitudinile. Să nu uităm că Socrate, Platon şi Aristotel au fost balcanici. Tot balcanici au fost şi autorii tragediilor antice. Tot balcanici sunt creatorii geometriei euclidiene. În vremea în care civilizaţia din care noi, ortodocşii, ne tragem, cea bizantină şi cea kieveană – fiindcă se uită mereu Kievul şi Novgorodul -, era în plină înflorire, Occidentul era barbar. Regele Robert I al Franţei a fost foarte mândru să poată lua de soţie o principesă de Kiev. Occidentalii au învăţat de la bizantini să folosească la masă furculiţa şi cuţitul. Trebuie să se zguduie puţin suficienţa occidentalilor şi ignoranţa lor pentru Răsărit. Aici mă întorc la strategiile zonale ale lui Huntington şi la calitatea acelui lamentabil Richard Schiffter, care habar nu au despre Europa şi vor să o dăscălească. Occidentul fără Europa Răsăriteană este o Europă chircită. În loc să se conceapă o Europă întreagă, cu cele două variante stilistice (Ortodoxia şi Catolicismul) – cum a fost până la invazia otomană -, ei se dedau la asemenea speculaţii arbitrare. Noi am rămas un secol şi jumătate într-un stil oriental de existenţă, care însă a fost contracarat de cultura franceză pe care o aduceau chiar de la Constantinopol fiii de boieri şi principi. Tot aşa cum, în perioada aceea, ochii boierilor moldo-valahi erau îndreptaţi către Franţa şi către ideile iluminismului, aşa au fost şi în cei cincizeci de ani de comunism – dintre care, la noi, în România, au fost paisprezece ani de rezistenţă armată anticomunistă; şi nimeni din această Europă de Răsărit nu a spus mai bine decât noi: Mai bine mort decât roşu! La noi s-a făcut închisoare pentru Platon, pentru Dante, pentru limba franceză. Aşa încât aroganţa şi privirea suficientă, superioară, ale Occidentului noi ar trebui să le primim cu oarecare indulgenţă, cu politicos dispreţ şi cu o toleranţă de profesor care îi învaţă cu duhul blândeţii pe ignoranţi ce trebuie să afle” (Al. Paleologu).
FORMA DE GUVERNĂMÂNT
Forma de guvernământ a României mele este monarhia. Aceasta deoarece: 1.În Sfânta Scriptură se vorbeşte despre „Împărăţia Cerurilor”, nu despre „Republica Cerurilor”; 2.Iisus Hristos se autointitulează împărat, nu preşedinte; 3.Poveştile şi basmele sunt cu regi şi împăraţi, în timp ce bancurile sunt cu preşedinţi.
GUVERNUL ŞI PARLAMENTUL
Guvernul României mele personale este condus de către un rege (voievod), iar Parlamentul este unicameral, fiind condus de un preşedinte.
Atât miniştrii cât şi parlamentarii sunt cu toţii oameni bine pregătiţi profesional, dar mai ales de o înaltă ţinută morală, credincioşi, buni şi cinstiţi. O parte din ei sunt intelectuali, iar cealaltă parte sunt ţărani şi muncitori. (Unii dintre ei nu au şcoală sau facultate, nu ştiu nici măcar să scrie şi să citească, dar au cei şapte ani de acasă, şcoala vieţii şi facultăţile mintale integre).
FLORIN T. ROMAN
-VA URMA -
-->
Răspunsuri