categorii forum

SCRISOARE CĂTRE SOCRATE

ÎNȚELEPTULE SOCRATE,

O sentință la moarte: „Socrate se face vinovat de a nu onora zeii pe care îi onorează cetatea, și de a introduce divinități noi. Se mai face vinovat de coruperea tineretului. Pedeapsa cerută: moartea!”

Realitatea e alta, tu ai atacat pe sofiști, pe poeți, pe generali, pe oamenii politici etc.

Ai fost primul  cel mai mare și  cel mai înțelept om al ntichității, ai întemeiat morala și dialogul. Fiu de sculptor, la rândul tău și tu sculptor, apoi cetățean brav, războinic, luptând în luptele de la Delium și Amphipolis, la 30 de ani ai devenit mare filozof, ai fost acuzat de sofiști că strici tinerimea și zdruncini credința în zei, ți-ai creat un  mare renume și ca drept răsplată ți s-a servit otrava, condamnându-te la moarte ca pe orice proscris al timpului. Te-ai educat la Atena, studiind muzica, gramatica, limba, ai cunoscut pe marii literați ai vremii, Eschil, Sofocle și Euripide, ideile eleaților  prin Parmenide și Zenon, doctrina pitagoricienilor, materialismul și dialectica lui Heraclit ( totul curge...), te-ai opus sofiștilor. De la tine nu a rămas nimic scris, învățăturile tale ți le-au dus discipolii mai departe.

Independența ta morală, curajul de a fi rostit adevăruri care nu erau pe placul celor două partide din Atena, precum și lipsa de înțelegere a unor spirite mărginite, a dus la sfârșitul cunoscut: acuzat de a nu fi venerat zeii cetății( adică pentru ateism) și de corupere a tineretului, ai fost condamnat la moarte prin otrăvire.

Învățătura ta însă a fost dusă mai departe de Platon, fondatorul școlii socratice, de Euclid din Megara, etc.

 Cicero a spus despre tine că ai coborât filozofia din cer pe pământ!

Le-ai spus că virtutea este o știință și  că omul înainte de toate să se cunoască pe sine însuși. Cunoașterea de sine este împiedicată de pofte senzuale, de aceea omul are nevoie de stăpânire de sine și de cumpătare. Le-ai spus că virtutea supremă este dreptatea care se măsoară după legi scrise și nescrise ce derivă de la zei. Ești primul care ai presimțit existența unui singur Dumnezeu și a nemuririi sufletului. Le-ai spus că adevărul îl avem în conștiință, că orice învățare este o aducere aminte. De aici metoda ta analitico-inductivă și forma euristică.

Cu oricine te întâlneai pe stradă, prefăcându-te prost, prin ironie și întrebări, începeai să-l înveți morala cu metoda ta.

Supremul tău adevăr era binele. Dacă binele se află în spiritul omului, cunoașterea lui înseamnă cunoașterea de sine. Exact ce scria pe frontispiciul templului de la Delfi: gnoti seavton! (cunoaște-te pe tine însuți!) <A te cunoaște pe tine însuți este începutul înțelepciunii și cea mai mare plăcere în fața căreia toate celelalte trebuie să stea în urmă.>

Ai cultivat la tineri rațiunea și ți-ai educat poporul grec să se elibereze de orice formă de ascultare servilă. I-ai  întrebat și le-ai răspuns la întrebări ca : ce este bine? ce este rău? ce este drept? ce este nedrept? ce este înțelepciunea? curajul? lașitatea?virtutea?

Și pentru asta ți s-a pregătit moartea prin otrăvire!

Tu spui: <Cea mai bună slujbă adusă lui Dumnezeu este un mod de viață onest și evlavios!>

<Fiecare om are voința îndoită: una rațională și alta senzuală. Când într-un suflet învinge rațiunea, individul duce o viață virtuoasă, când e cuprins de senzualitate, sufletul trăiește în vis, haotic , fără a ști ce face!>

Un pios omagiu, maestre!

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Un articol foarte interesant...Felicitări!

  • Mulțumesc, dragă Dorele ,și-ți urez o toamnă frumoasă în dulcele târg al Botoșanilor.

  • Un dialog impresionant peste secole intre doua spirite vii, dincolo de granita timpului, una de netrecut pentru oamenii comuni...

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->