Emoții albe, tot s-aprind
Sub feeria nopții rece,
Priviri mă-nvăluie pe rând,
Timp fugar, ca viața trece.
Praf de stele cerul cerne
Peste freamăt de dorință,
Vălul nopții se așterne
În tăcerea-i de credinţă.
Ochiul nopții se prăvale
Pe cărări necunoscute,
Doar, tăceri s-aud în vale
De prin taine neștiute.
Luna țese iar fuioare,
De lumini pe clipa vieții,
Cu mistere şi candoare
Umple ochii dimineții.
Sunt dorințe ne’mplinite,
Aciuate-n templul sfânt,
De sortire-s zămislite,
Ochii minţii-s pe pământ.
Dăltuie iubiri pe ere
Ca un soclu pentru sfinți,
Simțământ ce viața-l cere
Doar iubirii, de părinți.
Aşternuturi de cuvinte
Ce-s păstrate-n noaptea firii,
Le aștern peste morminte,
-->
Răspunsuri
Frumoasa poezie.
Felicitări Maria!