acorduri matinale
dintr-o barcarolă
a fiordurilor
fantezii de septembrie-
bâzâitul muștei oferă
contur dimineții
plutind printre nori
turnul de apă-
luna-n trecere
sinuozități lirice-
emoția unei adieri
oglindită-n arpegii
împerechind contrastele-
perspectiva
unui impuls de detașare
oprindu-ne din mers:
prin iarbă
ca o săgeată șopârla
ceață-
un singur drum făcut de
croncănitul ciorilor
mărăciniș
îmblânzit de cântecul
pitpalacului
acalmia unui apus
transpusă-n
modulații melodice
lacrimi și tremur-
printre ruine
explorând senzațiile
amintiri
revărsate într -o procesiune
mistică
după furtună
picurând de pe streașină-
preludiu pentru o zi senină
ascultând appassionata
pretext pentru o nouă
întâlnire pe plajă
recitind scrisoarea-
pulsații
ale fericirii de după moarte
Răspunsuri
Minunate... sinuozități lirice...
Felicitări, Anișoara !
Felicitări pentru aceste minunate rânduri