Luna Martie 2019 s-a scurs aducând zile tot mai călduțe, dar cu adieri de vânt destul de reci chiar și în zonele de câmpie. Doar ploițe scurte au mai întrerupt din când în când razele plăcute și tandre ale Soarelui. Florile s-au grăbit să înflorească răspândind prospețimea și parfumul lor. Zambilele, viorelele, garoafele au fost cele mai harnice, dar sunt urmate de către lalele, bujori… Pomii fructiferi, deșteptați de acest ritual ancestral al naturii, au întinerit și au îmbobocit devoalând crudele petale albe, roz și lăsând impresia unei splendori neasemuite care obliga la comtemplare. Luna Aprilie 2019 a sosit fără păcăleală și deoarece ne găsim în perioada Postului Paștelui suntem toți îndemnați să fim mai moderați în toate privințele și să medităm mai mult la cele sufletești și cosmice. Sf. Niceta de Remesiana spune:“Pătimirea lui Hristos este răscumpărarea Creației […] Înțelegem dar că este o creație această viață de care este însuflețită lumea , în care se fac toate care se nasc în lume”.
Bucuria trăirii zilelor de primăvară mă impresionează de fiecare dată. Această schimbare atât de profundă din natură, o adevărată metamorfozare generală izvorâtă de sub trena rece a iernii, a inspirat autori, pictori și a apropiat sufletele sensibile. Ziua Mamei ( 8 Martie ) a adus râuri de flori și cadouri tuturor doamnelor și domnișoarelor din jurul nostru însoțite de urările firești de fericire și sănătate. Am petrecut majoritatea zilelor la domiciliu încercând să mă regăsesc în diferitele activități de sezon sau continuând câteva proiecte mai vechi. Când am trecut pe la Oradea am petrecut câteva zeci de minute la Biserica cu Lună unde aprinzând câteva lumânări am ridicat o rugăciune către Cer, către Dumnezeu. Tradiția acestui lăcaș de cult este enormă, legendară deja, alături de celelalte catedrale catolice, greco-catolice sau protestante deosebit de renumite ale orașului. O statistică referitoare la anul trecut apreciază că numărul turiștilor a depășit numărul locuitorilor orașului pentru prima dată.
La biblioteca județeană se poate admira de fiecare dată câte o expoziție interesantă. Cel mai recent m-a binedispus o expoziție dedicată copilăriei prin tablouri care propuneau personaje năstrușnice și teme destul de hilare. “Tom & Jessie” destindea datorită efortului autorilor prin culori, forme și prin trimiterile la universul copilăriei și al desenului animat. “Un oraș pierdut” sau “Iepurele de Mărțișor” erau printre primele lucrări expuse pe simeze și se evidențiau datorită liniilor și volumurilor deținute.
O altă expoziție interesantă a fost vernisată într-unul dintre corpurile Cetății Oradea având doi curatori de renume național ( Aurel Chiriac și Vioara Bara ). Expoziția “Haiku” propunea o abordare a genului de către un grup de artiști locali care au ales să se joace cu cuvintele și să dea frâu liber pasiunii pentru artă. Fiecare pictură avea personalitatea ei, iar dacă era însoțită de versuri specifice genului japonez puteai fi încredințat că autorii au înțeles specificul acestui gen artistic de o vechime multiseculară. Personal sunt impresionat cel mai mult de arta și poezia europeană/occidentală, dar culorile purității naturii surprinse de arta japoneză sau profunzimea versurilor haiku pot produce tresăriri fiecăruia. Meditația, natura, bucuria, nostalgia, dragostea, sublimul, neîmplinirea sunt tot atâtea subiecte prezentate în felurite moduri în pictură și vers. Unele persoane spun că o lucrare de artă îți place sau nu, deși sună cam radical și sentențios. Cred că o operă de artă este perfectă dacă se apropie în totalitate în a reda și sugera tot ceea ce și-a dorit autorul său. Din această cauză aș prefera la fiecare tablou alături de titlu un sinoptic (descriptiv) al autorului. Altfel fie critic de artă, fie novice trebuie să descifreze și să-și imagineze ceea ce ascunde opera din fața lui fără a ști cu adevărat cât de subtil sau novice este autorul acesteia.
În aceiași zi ( 15 martie ) se sărbătorea în oraș Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Am ajuns la timp pentru a vedea mulțimea adunată la statuia lui Szacsvay Imre și pentru a auzi cântecele populare maghiare. Bunădispoziția era la ea acasă, dar moderația era mai degrabă evidentă. Am stat destul de puțin prin preajmă, iar seara am urmărit dintr-o înregistrare retragerea cu torțe care mi s-a părut fascinantă. Nu sunt convins că lucrurile s-au consumat fără exprimarea anumitor patimi, dar cunosc de asemenea suficiente personalități maghiare bihorene deosebit de echilibrate.
Relațiile internaționale se întâmplă uneori să fie deosebit de încordate sau în impas. Am putea exemplifica foarte simplu prin actualul nod gordian pe care îl reprezintă nesoluționata criză și problemă a Brexit-ului. Îmi doresc ca scenariile de coșmar general să se destrame și cred că în cele din urmă soluția cea mai potrivită ( poate chiar cea a rămânerii Marii Britanii în UE ) va triumfa. Amintesc acest episod doar pentru a face o introducere a complexității panoramei internaționale de la sfârșitul primului război mondial. Statuia unui mare geo-strateg francez a fost dezvelită la Oradea pentru a sublinia rolul diplomației franceze și americane după prima mare conflagrație mondială. Emmanuel de Martonne a studiat cu meticulozitate specificul etnic și geografic al Transilvaniei și Panoniei și în momentele de incertitudine și haos a propus în cele din urmă o soluție. Pentru cei care cunosc sau au studiat epoca nu este un secret că a existat o mulțime de scenarii care mai de care mai ciudate pentru trasarea noilor granițe, tocmai datorită vidului de putere creat după dispariția entității statale austro-ungare. Între anii 1918-1920 Europa Centrală și de sud-est s-au aflat sub semnul incertitudinii care s-a accentuat pe fondul instabilității din Rusia și a instalării guvernului Bela Kun în Ungaria. Principiile wilsoniene și cunoștințele geo-strategice ale lui E. de Martonne și-au dat mâna și au condus la alipirea Transilvaniei la România pe aliniamentul vestic existent și astăzi. Centenarul Marii Uniri continuă din acest punct de vedere, dar mi-aș dori evidențierea contextului european al zilelor noastre pentru a nu se da naștere la dispute etnice. Marele vizionar E. de Martonne a fost elogiat în parcul 1 Decembrie din Oradea în prezența oficialităților orașului, a invitaților din țară și străinătate, a gărzilor care au defilat și a participanților interesați de moment. În contemporaneitate relațiile s-au intensificat, distanțele s-au scurtat, comunicarea este tot mai rapidă de parcă toată lumea ar fi o cetate. Spun și eu asemeni lui Teognis către tânărul Kyrnos: “Kyrnos, cetatea-i aceeași, doar oameni-s alții” și întreb: “Mai înduri, Kyrnos, tot răul să-l vezi?” Orice societate și comunitate are momentele ei de criză care sunt percepute drept involuție, iar Thierry de Duve spune că atunci “totul se petrece ca și cum Istoria ar fi cedat imploziei și ca și cum Istoria ar merge de-a-ndoaselea”. Este foarte posibil , în același timp, ca societatea umană să se găsească chiar acum într-un moment al redimensionării sale și a evoluției sale către forme supra-“naturale”.
Revenit către zona gării orașului, pentru a mă întoarce la domiciliu, am putut admira magnoliile înflorite din fața Palatului Baroc aflat în renovare și maiestuoasa clădire a Catedralei Romano-Catolice.
Vă doresc o lună Aprilie 2019 senină, bogată în surprize plăcute și plină de inspirație !
-->
Răspunsuri