Dada TATA - după Marius Hentea
Ar fi dement şi autodistructiv să duci viaţa unui dadaist , spunea poetul Andrei Codrescu. Un veritabil dada, este un bufon, un derbedeu rural care practică sabotajul, joacă jocuri copilăreşti - periculoase, se intoxică, trezeşte zeii morţi şi ia în derâdere educaţia.
Dada este toate acestea şi peste acestea creativitate, producerea unei orgii a decorativului, a modei dada.Toate acestea se ştiu despre Tristan Tzara, născut Samuel Rosenstock la Moineşti în Aprilie 1896. După calendarul vechi era 16 după cel nou 28, zi care coincidea cu sărbătorirea martirului creştin ortodox Dada. Deşi născut într-o familie influentă din clasa de mijloc Tzara era lipsit de ceva elementar dar important: o patrie. Se ştie că până după Primul război mondial evreii nu aveau cetăţenie deşi unii se aflau în România de 6-7 generaţii. Puţinii care o dobândiseră (veterani de război decoraţi sau oameni de afaceri influenţi) erau naturalizaţi printr-o complicată procedură legală. Insuportabilă situaţie pentru tânărul Samuel care în 1915 decide să adopte în numele sau ceva ce nu avea în realitate: Tzara, adică ţara în care cetăţenii sunt trişti aşa cum era evreul Rosenstock, devenit Tristan Tzara. Este numele care l-a făcut celebru în străinătate unde este văzut ca un străin excentric care propaga metode artistice ciudate. Ca mulţi români a adaptat franceza ca limbă principală dar o folosea cu o flavoare specială, deformativ şi inovativ, cum numai cineva din altă cultură poate, chiar distructiv, inventiv, imposibilă unui poet nativ, francez. ( la fel ca poezia de limba franceză, inimitabilă a poetului Gherasim Luca ).
Sentimentele lui Tzara erau amestecate. Acasă România se zbătea într-un proces de modernizare grăbită după anii de supremaţie otomană. Era o goană absolută după moda europeană, după orice produs sau idee vestică. Cândva un oraş somnolent, Bucureştiul visa să devină " micul Paris" cu preţul unor revizii dramatice. Francezul Frédéric Damé nota în 1906: "Frumuseţea de azi a capitalei, sensul ei modern, au fost adăugate ieri". Probabil Tzara respirase acasă din atmosfera de reinvenţie , de reconstrucţie de la zero a oraşului. Pleacă spre Zurich îmbibat cu aceste amprente ale reînoirii forţate. Oficial venise să-şi completeze studiile, dar timpul îl petrecea în cafenele şi cabarete. În Februaie 1916 decide să apară în cabaretul unde Hugo Ball găzduia şi alţi emigranţi români gata să producă un cutremur de pământ. Ball aminteşte de o gaşcă de tineri cu înfăţişare orientală purtând picturi şi manuscrise sub braţ. S-au înclinat politicos de multe ori şi s-au prezentat: Marcel Ianco, fratele George Ianco, Tristan Tzara şi încă un nume pe care Ball nu l-a reţinut. Naşterea mişcării DADA poate fi declarată în această zi. Au aderat imediat şi alţi vitori dadaişti deja copţi pentru acesta aventură: Emmy Hennings, Hans Arp , Richard Huelsenbeck. Pe scena cabaretului tânărul Tzara recita: "Adio mamă, adio tată, fără să ţintească familia sa biologică. El se adresa întregii civilizaţii, ordinei care o dirija: politica, economia, cultura şi intelectualitatea. Ordinea lucrurilor părea un lucru firesc, adânc înrădăcinat în " Epoca raţionalului" care apoi a evoluat într-un sens complet iraţional. Dacă renaşterea admira omul împletit cu natura iar filozofii visau la pacea eternă, iată că aceste vise s-au curmat într-un război sângeros cum istoria planetei nu cunoscuse.
Contrastele europene se ciocnesc la antipozi, morala devine din ce în ce mai religioasă dar se admirau ştiinţele, populaţia îmbrăţişa o credinţă fără limite pe când filozofii proclamau "Moartea lui Dumnezeu". Avansul în chimie a produs gaze care au ucis cu eficienţă inamicul, proaspăt inventate aeroplane au lansat bombe distrugând oraşe şi civilizaţii. Primul război mondial a demonstrat uşurinţa cu care o cultură bazată pe crezul în "progresul nelimitat" degenereaz în barbarism. Tzara şi dadaiştii lui au recurs la o simplă tehnică: au plasat o oglindă în faţa civilizaţiei care părea că se sinucide. Apoi s-au aşezat pe gard amuzându-se copios. Tzara ne explică dezinvolt:
"Dada este un rahat înfipt în slăbiciunea europeană, dar un rahat deosebit, colorat , cu care noi împodobim menajeria artelor şi steagul consulatelor". Locul cel mai potrivit după spusele lui Tzara pentru întâlnirea cu Dumnezeu şi cu prostituţia era localul numit "Cabaret Voltaire".
Cartea lui Marius Hentea ( The real life and celestial adventurs of Tristan Tzara ) urmăreşte pas cu pas drumul lui Tzara de la Moineşti la Zurich şi apoi la Paris, autorul discută publicaţiile, magazinele editate, giumbuşlucurile lui, scrisorile. În sumar Tzara apre ca un poet talentat, actor, editor, director de scenă , propagandist şi expert în relaţii publice. Nu mulţi contemporani au fost atenţi la importanţa mediei moderne aşa cum Tzara bine o sezizase. Folosind această pârghie în folosul însămânţării avangardei ,Tzara a răspândit Dada ca un foc într-un câmp de scaieţi uscaţi de vară. Dar Tzara era şi un scamator şi un inventator. Manifestele sale erau combinaţii literar-artistice-tipografice-comerciale catalizând revoluţia socială de care Dada avea nevoie. În zero timp el devine un virtuos al "artei afişului " după cum îl numeşte futuristul Marinetti. Avea o voce clară, gesturi precise, mâna uşoară, scrisul ferm şi precis. În 1918 scrie:" abolirea logicii, acest dans al celor impotenţi în a crea Dada; anularea memoriei Dada, abolirea arheologiei: Dada, anularea profeţiilor: Dada ; desfinţarea viitorului: Dada; credinţă absolută şi incontestabilă în fiecare Dumnezeu, care este produsul imediat al spontaneităţii: Dada ."
Astfel de aserţiuni nu îl fac pe Tzara un militant. În acord cu filozofia absurdă Dada , manifestele sale sunt chemări împotriva a tot şi nimic, ele sunt fără sens , acesta este scopul urmărit. " Scriu un maifest fără să vreau ceva" spunea. În principiu sunt contra manifestelor aşa cum sunt contra principiilor. Scriu acest manifest ca să explic oamenilor că pot acţiona în direcţii opuse în timp ce inspiră aer proaspăt". Eugen Ionesco şi Beckett vor continua absurdul de unde-l abandonase Tzara , în piese de teatru care au reformulat dramaturgia modernă.
Tzara avea sarcasm şi autoironie, iată un fragment din Manifestul antifilosofului Aa:
Priveşte-mă bine ! Sunt un idiot, un clovn, un farsor
Priveşte-mă bine! Sunt urât, faţa mea este inexpresiv, sunt un pitic
Ca voi toţi!
Tzara filozoful este o figură care intrigă, complexă şi puţin explorată. Era pasionat de Nietzsche, Wilhelm Wundt, Henri Bergson, şi după unii cercetători obsedat de elementele hasidice şi Kabalistice ale filozofiei. Pe de altă parte gândirea lui Tzara este o filozofie de criză, o anti-fiilozofie care reflectă catastrofa produsă de umani. Dar nu putem ignora aspectul metafizic al gândirii sale, în care universul este condus de noroc, de spontan şi de legile aleatoare. " Logica este mereu falsă " spunea. Ca şi la Dostoiewsky omul ascuns îşi găseşte eliberarea scoţând limba. Într-un astfel de univers viaţa e o fiertură de vorbe , care totuşi merită să fie gustate. Pe patul de moarte Tzara spune unui ziarist: "Orice om e un poet, conştient sau inconştient". Dacă la început avea rolul de idiot sau clovn cu dorinţe provocătoare va finaliza luându-şi masca în serios. Deşi lua în derâdere breasla literară , mai târziu în viaţă va avea grijă să-şi apere moştenirea culturală şi locul sau să fie corect recunoscut. După cum îi era firea se încurcă în contradicţii pe care cândva le satiriza , devine simpatizant al Partidului Comunist Francez pe care îl ridiculizase înainte de al 2-lea război mondial. Sărind definitiv pârleazul Tzara proslăveşte pe Sovietici care garantau libertatea de expresie. Ce a urmat se ştie: Moscova a invadat în 1956 Ungaria cu represalii sângeroase iar Tzara s-a detaşat instantaneu de PCF.
Trăim cu enormul regret că opera acestui artist de geniu nu a fost tradusă nici până azi în întregime în limba română.
Adrian Grauenfels 2015
surse: Marius Hentea , TATA DADA , Caietele Tzara, etc
-->
Răspunsuri