Timpul de acum nu mai e un moft,
Pare cam grăbit, vrea schimbare-n soft,
Dar eu pân’ mă mişc, el a dispărut
Şi rămân năucă, de ce am pierdut.
Din albastru zării, îmi croiesc veşmânt
Şi-mi sculptez, pe gânduri, crezul-legământ;
Că de-o fi să fie, să nu-l mai întorc,
Am să-mi trăiesc viaţa, cu al meu noroc.
Ce mi-o fi şi mie, orice-mi este dat,
De la supărare pân’ la alintat,
Vreau să fiu măsura, într-o poezie;
Tu te vrei stăpân, eu nu vreau sclavie.
-->
Răspunsuri
Suprarealismul... f tare! Multumesc!