O tăcere grea se lasă
în pădurea de argint
stele incandescente
purtate de vânt
oameni se lovesc
cu capul de nori
încep să se sufoce
pântecele se spargeau
ieșeau perechi de brațe
tentacule păroase
pielea se topea
într-o bucată de ceară
în vulcan se transforma
păstravi zburau
în umbre cenușii
curenți de aer
porni cerul în trombă
s-a strâns întunericul
transformând un dragon
scuipând foc jăratic
zburând spre marte
unde crapă-n șapte.
@Lenuș
-->
Răspunsuri
Câlcând pe-al „transformării” prag
Am făcut popas cu drag,
Însă nu mai zăbovesc
Și nu vreau să amețesc,
Căci dragonul ce-a zburat
O clipă m-a electrocutat.
În sfârşit! Se poate! Felicitări!
Mulțumesc frumos dl Muntean. E prima încercare, deși îmi place să citesc sf dar a scrie nu e genul meu. Dar încercarea moarte nu are.