Trotuarele antropofage
deschid poarta zilei cu noaptea încă
lipită de piele
trotuarele în care piciorul se-ngroapă până la glezna
ratării cotidiene înfig colţi să sfâşie
lucrurile ce nu le-am putut duce până la capăt
în spaţiul rânced al unui ieri
(nimeni să nu-şi mai umfle scorul pe spectacolul meu
de atâtea ori l-am expulzat dintre buturi)
nu mai e vreme de privit înapoi
timpul balaur ne mână din spate
aruncătorul de flăcări în mâna-i
pe nici o dimensiune răgaz de odihnă nu vinde
şi nu dăruieşte
portul alb al zilei semnează în irişi potenţele
dă drumul
programului vieţii
şoselele ce s-au oprit în mine
deschid abisul
(năuc rătăceşte prin pântec căutând locul unde să nască)
agaţă orice întindere cu o întrebare
macerează trotuarele care îmi umblă prin măruntaiele
spaţiului interior
căutând identitatea
amprenta tălpii unice
într-un târziu
învăţ regulile de circulaţie ale verbului a fi
programul fiinţării poate începe
la un nivel superior
-->
Răspunsuri