categorii forum

Te ademenisem într-o noapte crepusculară, într-un loc mlăștinos, unde, înguste și nesigure fâșii de ustat se întrezăreau prin fumuriul nopții, printre nenumăratele ochiuri de apă și noroi, năpădite de plante acvatice, ce se târau pe lângă maluri, șerpește, țesând iscusite capcane pentru piciorul neexpert care s-ar fi aventurat pe delături.
Mlaștina din sufletul sufocat de teamă al lumii, țesuse și în visul meu cu accente mefistofelice, un adevărat labirint, gata să ne înghită la cea mai mică eroare. Nu mai eram prietenul tău acum. Puțin câte puțin, mă metamorfozasem în Mefisto și mă distram cu o plăcere sadică de teroarea ce o treziseră în toate fibrele ființei tale, acrobațiile și viteza cu care îmi conduceam motoscooterul roșu, lucitor, marca Vespa, înbrăcat într-un costum negru de piele, mulat pe corp. Făceam piruete strâmte, în ac de păr, printe gurile căscate ale monstrului mlaștinei, unde chipul lunii se oglindea tremurător și înspăimântat, prinvindu-mi nesăbuința, la fel ca tine, care după ce îi zăreai o clipă înfățișarea lividă în luciul bălților, țipai isteric, înfigându-ți unghiile lungi lăcuite în diverse culori, tot mai adânc în omoplații mei, de care stăteai agățată ca o maimuță înspământată. Eu râdeam ca un diavol, simțind adernalina alergând sălbatic prin venele mele și deopotrivă prin cauciucurile scooterului. Stelele sclipeau furioase și încercau zadarnic să mă prindă în frâul razelor ce le aruncau ca pe lassouri, peste tot, în calea mea, în dorința lor acerbă de a-mi pune o mască pe figură și a-mi frâna zborul în libertate.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->