VIAȚA AMOROASĂ A LUI ANTON PANN
Anton Pann, „ finul pepelei/ cel isteț ca un proverb”- așa cum l-a numit Eminescu, pe numele adevărat Anton Pantoleon Petroveanu, autorul „Poveștii vorbei” a avut o viață amoroasă ieșită din comun.
Mai întâi trebuie să spunem că era un om cult al timpului, bun cunoscător al literaturilor balcanice, cunoștea cinci limbi străine (româna, greaca, bulgara, turca și rusa) și avea temeinice cunoștințe de muzică bisericească. Avea un glas melodios și foarte plăcut, fiind la începuturi paraclisier iar apoi cântăreț de seamă în mai multe biserici din Muntenia, Oltenia, Moldova și chiar peste Carpați, în cetatea Brașovului, la biserica din Șchei. A fost profesor de muzică pe la diferite școli și mânăstiri, a cules, a scris și a tipărit nenumărate lucrări bisericești și literare. Prin scrierile lui„ de la lume adunate și iarși la lume date” a izbutit să tipărească peste o sută de volume, unele în mai multe ediții, răspândite pe tot întinsul țării. A scris calendare, cântece de stea, istorioare, basme din popor, a tradus cărți de bună purtare, a strâns snoave, povești și zicători, a înmănucheat atâtea versuri din care a scos cântecul de petrecere bătrânesc.
Anton Pann a fost căsătorit de trei ori cu trei femei mai tinere decât el și c a să nu pară diferența de vârstă prea mare între el și soții, și-a micșorat vârsta, dându-se mult mai tânăr.
Cam prin anul 1820 la vârsta de 22-23 de ani se căsătorește cu o fată frumoasă, dar săracă, anume Zamfira Agurezean, armeancă după nume. Femeia nu dorea această căsătorie, dar a fost obligată de părinți. În scurtă vreme l-a părăsit, după cum însuși el scrie:
„a fugit și m-a lăsat
și dealul Mitrofoliei
necontenit l-am urcat,
arătând la judecată
că ea pe altu a voit
și cu mine cununată
cu minciuni s-a pomenit”
Mitropolia a refuzat să desfacă această căsătorie mult timp. Șapte ani, cât a conviețuit cu ea„n-am putut în lumea asta/ să leg două la un loc” Era cheltuitoare, dornică de lux. După șapte ani, Zamfira amenințând că vrea să se omoare dacă nu i se dă libertatea, mitropolia aprobă despărțirea„ dându-i zestrea, am rupt foaia/ și de ea mă despărții”. Din această căsătorie a rămas un fiu care i-a făcut toată viața zile negre.
În vara anului 1826 pleacă la Râmnicu Vâlcea unde a fost numit profesor la școala de muzică de pe lângă Episcopie și mai apoi însărcinat să dea lecții de cântare călugărițelor de la Mânăstirea Dintr-un Lemn, de lângă Govora. Aici întânlește pe sora Anica, o fetiță de numai 16 ani, care, fiind orfană, fusese crescută de mică între zidurile mânăstirii de către stareța Platonida.
Acum psaltul avea o înfățișare cuceritoare, frumos la chip ca un faun și repede îi îndoi inima fetei care era încântată de simțămintele profesorului, făcându-i declarații de dragoste șii cântându-i psalmuri și acrostihuri.
Povestea căsătoriei cu această fată e demnă de un roman erotic. Mai întâi o ceru de soție de la maica stareță. Platonida l-a refuzat categoric și a pus la mare caznă și canon pe biata fată. Întânlindu-se în secret, cei doi iubiți așteptau momentul prielnic pentru a putea fugi amândoi în lumea largă. Ocazia nu întârzie mult și într-o noapte în vara anului 1828, fata a fugit din mănăstire și s-au întânlit la marginea pădurii din apropiere. Pregătiți cu cele trebuitoare pentru îmbrăcăminte și hrană, el a tuns-o chilug, a îmbrăcat-o băiețește și au pornit la drum, trecând munții spre Brașov. „Cărăușii și călătorii despre Transilvania, întânlindu-i, se opreau și îi opreau în cale, îi priveau curioși și ziceau în felul lor: no, că mândru ți-i ficiorul, dragă domnule. Să ți-l trăiască dumnezeu și să ți-l tunie, că parca-ar fi o băiețică”.
Ajunși la Brașov, și-au găsit o locuință în mahalaua Șcheilor și anton Pann s-a angajat la biserica Sf. Neculae, unde mai cântase și altădată, după „ zavera din 1821” Acum anton Pann era un om vesel, fericit:
„Astăzi râd, vorbesc, glumesc,
Cu ceea ce o iubesc”.
Pe Anica n-o lăsa singură, o lua cu el la biserică fiindcă și ea avea un glas ales, punând-o să cânte în cor. Vocea, frumusețea și mișcările ei, au atras atenția credincioșilor care nu le-au iertat această idilă și l-au concediat pe preot.
Nemaiavând nicio sursă de existență au venit la București în mahalaua Staicu-Bradu. Aici au fost cunoscuți ca soți adevărați, necunoscându-li-se trecutul. Din căsătoria lor au rezultat doi copii, Gheorghe, mort după trei ani, și Ecaterina (Tina). Pentru Gheorghe, Pann a compus versuri de jale, regretând moartea fiului:
”…Bucuria mea în lume
O avusei pe un nume,
Ce îl priveam ca o floare
Și îl iubeam cu dogoare,
Dar tirană nenorocirea,
Ce-mi pizmuia fericirea,
Mi l-a răpit fără veste
Și-acum nicăieri nu este.
Eu mă uit, strig după dânsul
S-a dus, nu-mi adude plânsul,
Întristarea ochii-mi stoarce,
Dar în zadar: nu se întoarce”.
Și Anica, ca și Zamfira, prima soție, l-a părăsit în anul 1837. Femeia, dornică de lux, n-a putut să suporte sărăcia soțului. În anul 1834, în timp ce Anton Pann prin țară spre a vinde cărțile tipărite de el, femeia sfătuită de o mătușă, a încărcat lucrurile casei, și-a luat fetița și l-a părăsit, ducându-se la acea mătușă, stareță la Surpatele. După multe intervenții, Anica a fost adusă înapoi, unde de silă, de milă a stat până în 1837, când l-a părăsit definitiv. Anica s-a recăsătorit imediat cu Nae Milcoveanu din Râmnicu Vâlcea.
„ Cu a doua făcui casă și, la al zecelea an,
Vrând să se facă mai gradă, mă urâ și-mi fu dușman”.
……………………………………………..
„Căci eu singur am fost
Cu dragoste la toate
Bărbat, slugă și rob prost,
Slujindu-ți cât se poate.”
Rămas singur, Pann și-a găsit mânâierea în scris. După moartea mamei sale în 1839, nemaiputând suporta singurătatea, se gândi să se căsătorească. Acum o cunoaște pe Ecaterina, o copilă din cartier, care nu împlinise 18 ani. Bărbatul cu aproape 30 de ani mai mare ca fata a întâmpinat greutăți la căsătorie. Îi promise însă averea, daruri de nuntă, și fata consimți căsătoria. Și-au mutat gospodăria într-o locuință modestă din curtea Bisericii Albe, pe Podul Mogoșoaiei, unde Anton Pann era prim-cântăreț.
Cu Tinca a trăit 14 ani, până la sfârșitul vieții lui.
”Întru toate cu dreptate
S-a purtat cât a trăit,
De nelegiuite fapte
În viața sa s-a păzit.”
Anton Pann îi lasă toată averea ei și dorește să fie înmormântat la Mânăstirea Viforâta. Astfel se termină viața amoroasă a lui Anton Pann.
Prof. ION IONESCU- BUCOVU
-->
Răspunsuri
Cum s-a ascuns Anton Pann la Brasov cu ibovnica
August 27, 2011 by brasovulvechi
Nascut în Bulgaria
Scriitorul, muzicianul şi tipograful Anton Pann s-a născut în târgul bulgăresc Sli ven, în 1796. Adevăra tul său nume era Antonie Pantaleon. S-a stabilit cu mama sa în Bucureşti, în 1812, când bân tuia în oraş „ciuma lui Caragea“. Anton vorbea turceşte, greceşte, ruseş te şi româneşte. Cântăreţ de strană şi profesor de muzică, se afirmă ca scriitor, traducător, editor şi culegător de folclor. A scris „Fabule şi istorioare“, „Povestea vorbii“, „Călătoria lui Moş Albu“ şi „Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea“.
Nevestele lui Anton Pann
În afară de Anica, Anton Pann a avut alături două femei. Înainte de a-şi trăi idila de la Braşov, în 1820, s-a căsătorit cu Zamfira Agurezean, cu care a convieţuit şapte ani. După pronunţarea divorţului aceasta simulează o sinucidere. Din aceasta căsătorie rezultă un fiu, Lazar. După despărţirea de Anica, în 1840, se căsătoreşte din nou la 10 februarie. Ecaterina, o fată săracă, avea 18 ani, pe când autorul actualului imn al României avea binişor peste 40 de ani. Îi rămâne alături până la moartea lui. La scurt timp după, însă, se marită cu un fost ucenic al lui Anton Pann.
GALERIE – apăsaţi pe săgeata roşie pentru a vizualiza explicaţiile foto
Anton Pann şi activitatea sa în Transilvania
Una dintre cele mai proeminente figuri ale culturii muzicale româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost şi rămâne, fără îndoială, Anton Pann (1796-1854), cel pe care marele nostru poet Mihai Eminescu, în poezia "Epigonii", l-a numit "finul Pepelei cel isteţ ca un proverb". El a activat în două rânduri şi la Braşov, iar creaţiile sale muzicale se pot auzi în toate bisericile din ţară.
Activitatea şi creaţia lui Anton Pann au fost mult diversificate, oscilând permanent între muzică şi literatură, de cele mai multe ori balanţa cumpănind spre arta muzicii, precum el însuşi mărturiseşte în "Fabule şi istorioare", că "eu altele n-am învăţat, decât din mica copilăria mea mi-am bătut capul ca să ajung desăvârşit în meşteşugul musicei bisericeşti, în care am şi izbutit. După ce am învăţat canoanele şi ortografia acestui meşteşug, n-am zăbovit a români şi a lucra pe note cărţile cele mai trebuincioase… iar după ce am isprăvit cărţile de mai sus numite şi văzând că osteneala îmi stă zadarnică, m-am apucat a aduna şi a face câte o carte din cele politiceşti, încet-încet, învăţându-mă singur, una ca să-mi treacă de urât şi al doilea socotind ca să trăiesc".
Observăm o mărturisire autobiografică destul de lămuritoare, care-l defineşte pe Anton Pann, mai întâi ca muzician şi numai după aceea ca literat şi, nu în ultimă instanţă, după cum bine ştim, ca editor şi tipograf al propriilor sale opere.
Născut la sud de Dunăre
Din diferite documente aflăm că Anton Pann s-a născut în satul Sliveni din sudul Dunării (Bulgaria), după toate probabilităţile prin anii 1796-1798. Tatăl său, Pantoleon sau Pandele Petroveanu, era valah de origine, iar mama sa, Tomaida, de neam grec. Rămas orfan de tată, mama s-a ocupat de educaţia lui dându-i să înveţe carte pe lângă dascălul bisericii din sat. N-au stat prea mult acolo, căci, din cauza persecuţiei exercitate de turci asupra creştinilor şi a declanşării Războiului ruso-turc din 1806, Tomaida s-a refugiat cu cei trei băieţi ai săi în Chişinău. Aici, tânărul Anton Pann, cu isteţimea şi puţinele sale cunoştinţe muzicale, a reuşit să se alăture membrilor corului catedralei, după cum însuşi va mărturisi în 1810. Ceilalţi doi fraţi au murit în timpul asediului Brăilei, din care cauză Anton s-a refugiat, cu mama sa, definitiv, la Bucureşti, unde în 1812 este angajat paraclisier la Biserica "Olari" şi apoi cântăreţ II la Biserica "Sfinţi" de pe Calea Moşilor. Aici a aprofundat studiul muzicii bisericeşti cu Dionisie Fotino şi la şcoala lui Petru Efesiul.
În 1820 s-a căsătorit cu Zamfira Agurezan, cu care va avea un fiu pe nume Lazăr.
Protopsalt la Braşov
Un an mai târziu, în 1821, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu l-a determinat, ca pe mulţi alţii, printre care şi Macarie Ieromonahul, să se refugieze peste munţi, în Braşov. Aici a petrecut puţin timp, activând ca protopsalt la Biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului, care a fost dintotdeauna o vatră de lumină şi închegare ortodoxă, reuşind să solidarizeze în jurul ei întreaga suflare românească din acele timpuri. Aici a lăsat şi câţiva ucenici de care el însuşi s-a ocupat.
În perioada 1826-1827 a ajuns la Râmnicu Vâlcea, ca profesor de muzică la şcoala episcopiei de aici, unde a avut elev pe Nifon, viitorul mitropolit al Ţării Româneşti, apoi a activat la Mănăstirea Dintr-un Lemn.
De aici, împreună cu a doua sa soţie, "sora Anica", nepoata stareţei Platonida, a luat din nou drumul Braşovului, în 1828. În acelaşi an s-a întors la Bucureşti şi a urmat cursurile Colegiului "Sf. Sava". Aici a fost psalt la Biserica "Olteni" şi profesor de muzică la şcolile naţionale din Bucureşti. În 1837 s-a despărţit de Anica, care îi dăruise un băiat, Gheorghiţă, şi o fată, Tinca, şi se căsătoreşte a treia oară, în 1840.
În 1842, în urma unei jalbe pe care a adresat-o mitropolitului Neofit, a fost numit din nou profesor la Seminarul Sfintei Mitropolii (Seminarul Central) din Bucureşti, unde a activat până în 1854, când şi-a dat obştescul sfârşit, din cauza unor probleme de sănătate, contractate la Râureni (Râmnicu Vâlcea), unde se dusese tot pentru răspândirea tipăriturilor sale. A fost înmormântat la Biserica Lucaci, unde, mai târziu, Asociaţia Generală a Cântăreţilor din România, sub preşedinţia lui Ioan Popescu-Pasărea, i-a construit un frumos monument.
Muzica lui Anton Pann în Ardeal
Cea mai însemnată lucrare a lui Anton Pann, care s-a bucurat de cea mai mare atenţie şi popularitate, între toate lucrările teoretico-muzicale româneşti din secolul al XIX-lea, este "Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti" sau "Gramatica melodică" şi reprezintă un adevărat tratat de teorie a muzicii bisericeşti, de metodică a predării muzicii în şcoli şi de compoziţie bisericească. Trebuie amintit şi faptul că, din creaţia psaltică a lui Anton Pann, "Răspunsurile mari pe glasul al V-lea" s-au impus atât de mult în Transilvania, încât Dimitrie Cunţanu a notat aproape identic aceste cântări. Compuse într-un stil doinit, în ambianţa melancolică a tonalităţii minore, specifică glasului al V-lea, aceste "Răspunsuri" se pot auzi şi astăzi în majoritatea bisericilor parohiale din Transilvania. În cântările "Mila păcii…", "Cu vrednicie…" şi "Sfânt, Sfânt, Sfânt…", Dimitrie Cunţanu foloseşte tactul "pe larg", eliminând notele acute şi unde a considerat de cuviinţă a simplificat modulaţia.
Un exemplu în acest sens îl constituie "Răspunsurile pe glasul al III-lea" de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Mai mult ca sigur că le-a notat aşa cum se cântau în biserică de către credincioşii transilvăneni. De asemenea, nu este exclus ca Dimitrie Cunţanu să fi cercetat cu luare aminte operele lui Anton Pann, după cum credem că s-a întâmplat şi cu irmoasele lui Macarie Ieromonahul.
* Adrian Dobreanu este dirijorul Corului Psalţilor de la Catedrala mitropolitană din Sibiu, masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna"
Anton Pann a cântat la strană la Biserica Sf. Nicolae
Poetul mahalalelor bucureştene a locuit în Şcheii Braşovului cu o călugăriţă răpită de la mânăstire. Anton Pann n-a reuşit niciodată să legalizeze legătura cu Anica, deşi, dintre toate femeile cu care a trăit, pe ea a iubit-o cel mai mult. Au avut împreună trei copii.
Iubire vinovata
Într-o seară târziu, doi drumeţi osteniţi au bătut la poarta Bisericii Sfântul Nicolaie, din Şcheii Braşovului. Bărbatul oacheş, cu mustăţi înnegrite de tabac, îl ţine tandru, pe după umeri, pe tânărul său însoţitor. Sub veşmintele bărbăteşti se ascunde o copilă de 16 ani, fugită de la mânăstire. Mustăciosul este un oaspete de seamă al Braşovului, Anton Pann. Secretul nu poate fi păstrat mult timp. În scurtă vreme toţi vor afla de iubirea vinovată.
Fuga de la mânăstire
Anton Pann era profesor de „musichie“ la seminarul din Râmnicu Vâlcea. Părăsise Bucureştiul după divorţul de prima nevastă, Zamfira. A fost trimis la Mânăstirea Dintr-un Lemn pentru a da lecţii călugăriţelor. Aici o cunoaşte pe Anica, o fetişcană de 16 ani, nepoata stareţei Platonida. Iubirea care se înfiripă între chipeşul profesor de muzică de 32 de ani şi sora Anica, nu scapă vigilenţei stareţei. Anton Pann o cere în căsătorie, dar este refuzat, iar fata este pedepsită. După următoarea lecţie de muzică, se fac nevăzuţi. În 1921, cei doi fug peste munţi, la Braşov. Pentru a trece neobservată, Anica s-a deghizat în băiat.
Despărţirea de Anica
Au locuit într-o chilie mică din curtea bisericii. Anton Pann a cântat la strană la Sf. Nicolae. N-a reuşit niciodată să legalizeze legătura cu Anica, deşi, dintre toate femeile cu care a trăit, pe ea a iubit-o cel mai mult. Au avut trei copii împreună. Primul lor copil, Gheorghiţă, a murit la trei ani. Au mai avut o fată, Tinca, şi un băiat care se pare că a trăit şi el foarte puţin. După şase ani, relaţia lor a în ceput să şchioapete, din cauza intrigilor. Rudele femeii au reuşit s-o convingă să se întoarcă la mănăstire, în anul 1834.
Bocit de trei femei
Mai târziu, tot rudele au convins-o pe Anica să se mărite cu boierul Alecu Milcoveanu. N-au stat împreună decât un an. Restul vieţii l-a petrecut în singurătate. A murit la 70 de ani. În toamna lui 1854, Anton Pann s-a îmbolnăvit de pneumonie, apoi de tifos. La înmormântare, l-au bocit trei femei, două neveste şi Anica.
sursa:casasfatului.ro
Mulțumesc Lenuș pentru completări.
Interesantă prezentare...Felicitări!
Domnule profesor Ionescu, pe cat de amuzant subiect, tot pe atat de interesant ca stil de prezentare a vietii marelui literat traitor acum doua secole...
Mul'umesc dragul meu prieten pentru aprecieri.