S-a aprins în noapte visul,
Mângâind gândul tăcut,
Luminează așternutul
Somnului de început.
Ploaia pulberii de stele
Ma alinta cu-n sărut,
Cad petale de tăcere
Peste dorul meu trecut.
Așteptarea-mi cată somnul
Viselor de altădat',
Voci de noapte-mi ţin isonul
Cantului ce n-am uitat.
Mă dor umbrele trimise
De lumina ce-i aprinsă,
Cu atingeri ce-s permise
Pe dorința mea proscrisă.
Din sărutul viu al nopții
Ce-mi aprinde dor permis,
Înțeleg menirea sortii,
Reaprinde focul stins.
Visele-și ascund balansul
În durerea care doare,
Aşa cum valul s-ascunde
Înghițit apoi de mare.
Şi de-o ninge cu uitare
Pește-amurguri risipite,
Eu voi ști ca nu se moare
Cu-aripi frânte sau zdrobite.
Că viața e joc al sorţii
Cum luna regina nopții,
În credință doar divinul
-->
Răspunsuri