Viciu literar
Am avut şi eu un viciu:
Să mai citesc şi din oficiu!
Mai luam şi eu o carte
Ş-o citeam pe săturate!...
Însă un zvon parlamentar
Anunţă timbru forfetar
Aplicat cu ambiţie
Pe noua apariţie:
Orice carte editată
Va fi de acum timbrată
Ca o taxă gen accize
Pentru vicii ş-alte mize!
Şi mă-ntreb ca prostu’-n drum
De când cartea e tutun?
S-or fi făcut în librării,
Cârciumi şi distilării?
Şi mă-ntreb iar din oficiu:
De când cartea este viciu?
Parlamentul o să prevadă
Şi cartea de contrabandă?
Dacă vin din alte părţi
S-ar numi „trafic de cărţi”?
Apoi le veţi confisca
Şi public, foc le veţi da?
Vi se pare că-n astă ţară
Isteţimea dă pe-afară?
Şi că excedentul de carte
Sare starea de ebrietate?
Cititul cu decenţă,
Formează dependenţă?
Proza ce extaziază,
Înseamnă că droghează?
Aşadar, concluzionez,
Că citind, eu mă droghez,
Ajung în starea de fericire,
Când îmi curge slova-n vine!
Rămâne să ne arestaţi
Şi pe mine, şi alţi fraţi,
Fiindcă noi am îndrăznit
De-am luat cartea ş-am citit!
Şi ca în istorie,
Să ardeţi în mare glorie,
Cărţile pe un maidan
Ca-n regimul taliban!
Mi se pare că vă temeţi mult
De revoluţia omului cult,
Că ar putea să vă răstoarne,
Regimul vostru de lighioane!
Gabriel Todică
17.02.2015
Foto: Tablou de André Martins de Barros - L'érudit
-->
Răspunsuri