Zborul,
mereu spre infinit,
despică aerul în doua lumini,
compune nemărginirea
ce arde în trupul minţii
(viaţa, iubirea, moartea),
presară pulbere de stele
pe aripi de dor.
Cerul,
potir de argint,
destramă menirea
peste amurgul sângeriu,
aprinde făclii nemuritoare
în întuneric,
îmbrăţisează căutările
(uneori în van),
ia arvună zilelor,
luminii,
prin dureri prinse în răsăritul
cu aripi mute.
Zborul parcurge viaţa
(secunde, ore, ani),
dantele de aur şi crunte înfrângeri,
măreşte sau micşorează senzaţia de infinit,
asociază naşterea cu moartea,
zâmbetul cu lacrima,
bucuria cu deznădejdea,
liniştea cu furtuna.
Zborul te-ntergrează în timp
pentru a-ţi descoperi propria fiinţă,
hrănindu-te cu propria-ţi cunoaştere,
cu posibilităţile sufletului,
cu visele,
picături de nemurire,
hrana supremă a fericirii.
-->
Răspunsuri
Frumoase versuri!