Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, prescurtatBCU, este cea mai vecha bibliotecă universitară din București, situată în „Palatul Fundației Universitare Carol I”, sediul Fundațiilor Regale. Clădirea a fost construită pe locul cu
Casa Halder din municipiul Galați, a fost o frumoasă și impunătoare clădire în peisajul arhitectural al zonei, la intersecţia străzii Domnească cu Strada Fraternităţii, mai exact pe Strada Domnească, la nr 14. M. Helder a fost un evreu născut în Aust
În anul 2021 Monetăria Națională a Statului a pus în circulație o medalie cu ocazia Zilei aviației române și a forțelor aeriene române. „A imita vulturul, care se pierde în albastrul cerului, a fost din cele mai vechi timpuri, o vie dorinţă a omului
Tribunalul din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, denumiri și destinații alternative - Școala civilă de fete de stat, Bazarul, denumire și destinație actuală – Galeria de Artă “Gyarfas Jeno”, este un muzeu național amplasat în piața central
Magazinul universal, azi Centrul comercial “Someșul” din municipiul Satu Mare a fost construit în regimul comunist, în piața centrală a orașului. Adresa de corespondență a magazinului este Strada Corneliu Coposu, nr.6. A fost și este cel mai mare com
Biserica Carmen Sylva din orașul Techirghiol (Movilă, Vasile Roaită, azi Eforie), județul Constanța, este un cochet lăcaș de cult ortodox, situat mai precis în stațiunea Eforie Sud, având hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Piatra fundamental
Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept
Turnul lui Ovidiu(Ovid)din județul Caraș Severin, a fost turn de observare, alarmare și luptă medieval, construit pe același loc unde exista un turn roman. El este situat pe raza comunei Turnu Ruieni, nu departe de municipiul Caransebeș și are stat
Medalia de aur “Nicolae D. Xenopol” se acordă împreună cu diploma Meritul universitar celor mai performante instuții de învățământ superior din România.
Nicolae D. Xenopol s-a născut la Iași în data de 11 octombrie 1858 și a decedat în anul 1917 la To
Biserica Franciscană din municipiul Cluj-Napoca este unul din cele mai vechi și mai semnificative lăcașuri de cult clujene, cu statut de monument istoric, situat în actuala Piața Muzeului nr. 2 (fosta Piața Mică, Piața Carolina, Piața Dimitrov). Hram
Produsul medalistic prezentat aici este Decorație masonică realizată la comanda Marelui Orient al României și a fost realizată în anul 1925. În centrul câmpilui aversului, în interiorul unui lanț de uniune masonic (ciucurete dantelat) este reprezenta
Gara Brașov este cea mai importantă gară din acest oraș, precum și din centrul țării, de aici plecând trenuri în 7 direcții. Este o clădire frumoasă, construită în anii 1960 – 1961, fiind opera arhitecților Florin Ionescu și Teonicu Săvulescu. Prima
La data de 22 aprilie 1867 – se promulga Legea Monetara a României, care stabileste moneda nationala – LEUL. Diviziunea se numeste ban si este egala cu a suta parte din leu. Prima Monetarie a fost infiintata la data de 24 februarie 1870 intr-un sediu
În data de 6 februarie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu.
Aversul monedei prezintă palatul Adunării Deputaților din București în perioada interbelică,
Clădirea Primăriei orașului Săcueni, județul Bihor, este o veche și încă frumoasă clădire a orașului, situată central, pe Strada Piaţa Libertăţii, la numărul 1. Edificiul a fost construit în stil eclectic în secolul al XX-lea. Clădirea are o formă d
ROMEXPO S.A. este liderul industriei românești de târguri și expoziții. În 1959 autoritatea administrativa a Capitalei decide construirea unui spațiu expozițional, ca efect al creșterii economice accelerate și al extinderii relațiilor comerciale inte
Bacău, supranumit și „orașul lui Bacovia” este municipiul de reședință al județului cu același nume din provincia istorică Moldova. Este situat pe râul Bistrița, care în oraș acționează două centrale hidroelectrice care acoperă o parte a consumului l
Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de