Internatul teologic a fost o clădire semeață ce a făcut parte din complexul arhitectonic mănăstiresc bucureștean - Radu Vodă, situat pe strada cu același nume. Titu Maiorescu, în calitate de Ministru al Cultelor, a fost acela care a dispus în 1881 de
Frontul Salvării Naționale (FSN) a fost principala formațiune politică formată în timpul Revoluției din 22 decembrie 1989, sub conducerea lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman, a cărui conducere, Consiliul FSN a devenit puterea legislativă și executiv
Turnul Negru este unul dintre cele patru turnuri de observație ale Cetății Brașovului construit ca o fortificație independentă amplasată în afara zidurilor cetății. Situat la mică distanță de Bastionul Fierarilor pe o stâncă a dealului Warthe, turnul
Născută în urma unei "indicaţii" venite direct de la cabinetul 1, “Daciada” a fost gândită drept o mişcare sportivă de amploare, organizată din doi în doi ani, având finale pe întreaga ţară la toate disciplinele sportive. A apărut la ideea lui Nicola
Sanatoriul Diakonissenhauses (în limba română - Casa diaconeselor) a fost o veche instituție de îngrijire a sănătății din municipiul București, Șoseaua Ștefan cel Mare, nr.43. Această unitate medicală este predecesoarea Spitalului de Pneumoftiziologi
Fotocineclubul “9 Mai” a fost prima asociație a artiștilor fotografi din municipiul Carei, care a funcționat între anii 1961 – 1989. Unul dintre fondatorii acestu fotoclub a fost neobositul și pasionatul fotograf localnic - Vasile Vénig László. Tot d
Povestea Monumentului Lossenau începe în data de 11 februarie 1849, când la Simeria armata revoluționară maghiară a înfruntat trupele austriece conduse de Ludwig Losy von Losenau.
În urma bătăliei, comandantul austriac a fost grav rănit și a murit câ
În data de 5 iunie 2024, Banca Națională a României a lansat îN circuitul numismatic mondial o nouă monedă comemorativă de argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României. Aversul monedei prezintă o imagine a diplomei pr
Produsul medalistic prezentat aici s-a realizat în anul 2023 la Monetăria Statului pentru a marca cei „100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo”. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziției și are următoarele caracteristici tehni
Palatul admistrativ, denumire alternativă Prefectura și Tribunal județului Tutova din perioada interbelică, denumire actuală Muzeul “Vasile Pârvan”, este o clădire impunătoare din municipiul Bârlad, ce este situată pe Strada Vasile Pârvan, la nr.1. C
Istoria firmei UNIO începe la 19 septembrie 1911, când, pe locul actual al întreprinderii, ia fiinţă „Fabrica de Produse de Tâmplărie şi Comerţ de lemne – Societate pe acţiuni Satu Mare”. Producţia de bază a acestei unităţi economice era axată pe luc
Odobești este un oraș din județul Vrancea care include și satul Unirea.Orașul se află în mijlocul podgoriei Odobești a Subcarpaților de Curbură. La nord-vest se înalță Măgura Odobești, care ajunge la înălțimea de 996m, iar la sud trece cursul de mijl
Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania este o organizatie umanitara membra a Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, auxiliara autoritatii publice si abilitata prin lege sa asigure asistenta umanitara in caz de dezastre si
Notre Dame de Sion a fost o Școală de fete din orașul București, situată pe Bulevardul Pache Protopopescu, nr.66 (mai demult 78) ce a fost deschisă în anul 1898 de călugărițele din Ordinul Surorilor Notre Dame, ulterior devenind liceu și purtând ace
Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept
La 6 iunie 1906, la București se deschidea oficial Expoziția generală română, eveniment gândit pentru celebrarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului şi 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Loc
A.N.V.R. (Asociația națională a veteranilor de război) functioneaza pe baza Legii 49/1991; 44 si 68/1994; 303/2007 si 205/2008 si are personalitate juridica pe baza Hotarârii Judecatoresti nr.392/20.02.1990. Asociatia are filiale în toate judetele t
Geamia, denumiri alternative Moscheea sau Marea Moschee, cunoscută și drept Moscheea Carol I, din municipiul Constanța, este un lăcaș de cult musulman și monument de arhitectură, construit între anii 1910 – 1913 situat în Piața Ovidiu, Strada Arhiep