ziua în care l-am cunoscut pe adam
miroasea a poezie până la rărunchi
oamenii deveniseră un soi de păsări pulsând
jefuiți de propriile lor pene
cuvintele ca niște monede
se risipeau vii în țărână

bolnav de un unu imaginar
Adam s-a spălat pe mâini de propriile lui mâini
și a rostit Cântarea-Cântărilor
culcat pe limba română până la grâu
apoi a băut încă un pahar ca pentru fratele Nichita
de atunci știu de ce umblă poeții călare
pe elefanți
și umblă cu zilele în mână

zbor diafan/câmpie cu lună

era vară cu portocali și o pisică obeză
purtai ochelari și o șapcă roșie peste freză
ți-am spus de atunci că viața are n-șpe mii de viraje
să nu uiți, Darie, că sunt clipe cât anii în sevraje

tipul acela cu palton retro și cârlionți albi
s-a dus într-o zi după pâine și a venit a doua zi
beat mort cu două pâini în plasă
râde de vremea aceea când procuratul pâinii era atât de facil

tipul mărunt care locuiește ca extratereștrii în Craiovița
se caută de mărunțiș în fața chioșcului de ziare
numele lui semnează vreo zece poeme 
din România literară dar nu-l recunosc decât ăia mari de la liceu:
Uite, e dom' profesor...hă hă cam mic, zice unul
taci, bă, că din doi nu ne scoate
cică războaiele sunt cele care contează cel mai mult
cine cu cine s-a bătut anii mai puțin 
doar știi și tu sunt repetabile

copiii se hlizesc vin ca la gara de nord 
a intrat în școală un p-o-e-t!!!
țțț! ce specie rară numai domnul de geografie 
îl mai poate concura
ăla tânăr lucrat la sală după care mor toate profesoarele
când parchează decapotabila în fața cancelariei
dar poetul acesta are un costum uzat
nici nu se mai poartă costum prin școli
acum orice profesoraș vine
cum dictează moda cu părul geluit pantofi roșii 
blue-jeans foarfecați

tâmpita de poezie se mai dă la bacalaureat 
altfel cine ar căsca ochii la un extraterestru grizonat
venit cu autobuzul tocmai din Craiovița
elevii de azi s-au învățat cu frumusețile școlii 
nici nu-ți mai arde sa navighezi pe nett
sau să te dai mare cu Iphone-ul
când la tablă profesoara ta preferată
zice atât de duios:vezi că îți pun nota doi!
cu o fustă scurtă-scurtă!!!

este așa de frumoasă doamna
cum se îmbracă ea luxos în medie peste două salarii cu părul
bine întins încât nu-i auzi
decât pantofii sau râsul în cascade
ai tot vrea să îți recite din tipul 
acela cu mâinile înfundate în buzunar
pentru care fiecare poezie
miroase a pâine și a câteva grame de alcool

nici nu-ți pasă că îți va spune
să memorezi zece versuri
atât de mult te-ai obișnuit ca
viața să umble fardată la ochi mirosind a Chanel

cresc zero sentimente 
sub cerul zurliu 
pe iarba de piatră 
cu gust de tristeți liliachiu
se revarsă frunze cu cioc de 
prigorii

luna descrește
noaptea merge la pas
în râu se sparg norii
caii nopților sterpe
se rotesc/amurg în vitralii/

mai vino să-mi vii
sau să-mi fii te iubesc
cu toți anii

Tablou pe retină

noaptea în orașul de pe malul Dunării 
desenezi stele de apă
singurătatea ademenește femeile ca o pâine caldă 
aburi se ridică din ape pătrund în suflet
cu solzi fosforescenți 
linia vieții urcă spre cer/apus de lună /
simt cum se sparge liniștea între diguri

în zilele lui azi
are prioritate arta de a schimba cameleonic
cravata
teancuri de ziare flutură la intersecții
port-drapele ale politicii rurale
tipul cu ambulanța are agenda plină
unul în plus sau în minus nu schimbă cu nimic
sensul vieții

timpul are girofar
are conștiința largă cât buzunarele
cu pupilele fixe țeapăn în costumul strâmt
stă la masă cu demnitatea arțăgoasă
a unui asistat social

bea vin (pe nerăsuflate) în buza nopții
îneacă o zi îneacă două nopți
țuști pune sare în ciorbă din meniul zilei
sparge capul unui ideal colțuros și calcă
o cămașă cu dungi
pentru dulcea pasăre a captivității

zilelele curg uleioase
clipele scad /piper măcinat/

mi-a spus ,,bună-dimineața''
în anii mei romantici
dar ziua nu începuse bine
se strâmbase poetul la ea

făcea apelul de dimineață
după o beție cumpărată la litru
nu i-am răspuns decât
să-mi lase zilele nescrise
la apel nu răspund

în serile când negrul din cerul gurii
nu mă lasă să dau seara bună
așez luna pe alfabet
mi s-au albăstrit unghiile de cerneala
care se scurge din cer
timpul sâsâie ca un șarpe agățat de sternul meu

saliva secundelor îmi unge
memoria de scurtă durată
din torace ziua eclipsează fanta destinului
scriitorii scuipă o zi bună
printre dinți
ziua / diorama perfectă/ mușcă din cel care
scrie până la os

în orașul meu băiatul cu gunoiul 
citește Gazeta de Sud la intersecții 
din mașini snobii aruncă scrum de țigări efeminat
pătura care citește aspiră naturalețea unei cărți 
în Parcul Romanescu

între cerul oval
și linia frântă a muntelui
greierii miros a tămâie
pe altarul lui Dumnezeu călugării
înțeleptesc mângânindu-și barba

la vecernie pâlpâie lumina în vechiul schit
singur cu Dumnezeu părintele murmură rugăciunea
care sparge tăcerea inimilor
cuvintele cad clare în timp ce ridică suflete

umbra părintelui sfielnică
precum o pasăre cu viers dulce
se înalță apostolic
săraci de păcate călugării se smeresc într-o sihăstrie
demnă ca muntele

se zvârcolește vântul șarpe ce așteaptă asfințitul
Preschimbă-te în clipe! zice Nichita către mine
simt gustul de tămâioasă al toamnelor
curgerea timpului Dunarea care imi scade in piept

aș rodi la fereastra lumii
vie mustind sihastru
dacă stancuțele nu mi-ar fura inima
uitată pe glie
aerul miroase a nuci verzi
este atât de amară viața trăită pe silabe!
când pleacă berzele când mor cocorii
sufletul meu se întinde în lan

spune-mi
când voi ațipi în lanul de grâu
vei mai secera luna să fiu o clipă cer?

îmi plac toamnele cu chiştoace băltind
frunze putrede cai aburiţi
trag storurile şi dorm cele cinci minute
pentru frumuseţe apoi alerg
cu viaţa la piept
fiecare drum are cheia lui sol
mă scutur de ploi precum câinii
din adăposturi
n-am stare toamna mea are pantofi portocalii
o claxonează la semafor alcoolici anonimi

ăla care scrie ca să evite viaţa umblă cu
moartea în buzunar de-i sar toate femeile
de gât să plătească umbrela cu care
iese în ploaie aproape singur

străzile şiroiesc de apă vânzătorul de ziare
ascunde sub tejghea un număr din Luceafărul
brusc arta are valoare la bursa zilei
iubesc cu vântul în faţă
dar nu dau drumul toamnei să se risipească
m-aştepţi bând din singurătate câte o gură
arunc pantofii uzi în ziua aceasta am
desfrunzit ca un copac

Vibrato

calul alb al liniştii se adapă din stele
curg toamnele mele/grauri gureşi în vie/
secunde silfide aburesc peste dealuri
se aşază la masă să tacă rotund

cine se îndrăgosteşte în prag de toamnă
are o gutuie în piept
sub frunzele roşcate îmi despletesc singurătatea
şi-o muşc de buză
cum te-aş muşca pe tine
cel ce dansezi cu fragilitatea mea
/licurici pe şaua nopţilor/

greieri amorţiţi îmi cântă în piept
într-un vibrato perfect
dau drumul toamnei
cal conabiu ce paşte iarbă lunatic

toamna
dragostea doarme pe o frunză
ca un păianjen în umbra poeziei
/lună neagră în râu/
calul alb al liniştii se adapă din stele
curg toamnele mele/grauri gureşi în vie/
secunde silfide aburesc peste dealuri
se aşază la masă să tacă rotund

cine se îndrăgosteşte în prag de toamnă
are o gutuie în piept
sub frunzele roşcate îmi despletesc singurătatea
şi-o muşc de buză
cum te-aş muşca pe tine
cel ce dansezi cu fragilitatea mea
/licurici pe şaua nopţilor/

greieri amorţiţi îmi cântă în piept
într-un vibrato perfect
dau drumul toamnei
cal conabiu ce paşte iarbă lunatic

toamna
dragostea doarme pe o frunză
ca un păianjen în umbra poeziei
/lună neagră în râu/