îmi plac toamnele cu chiştoace băltind
frunze putrede cai aburiţi
trag storurile şi dorm cele cinci minute
pentru frumuseţe apoi alerg
cu viaţa la piept
fiecare drum are cheia lui sol
mă scutur de ploi precum câinii
din adăposturi
n-am stare toamna mea are pantofi portocalii
o claxonează la semafor alcoolici anonimi
ăla care scrie ca să evite viaţa umblă cu
moartea în buzunar de-i sar toate femeile
de gât să plătească umbrela cu care
iese în ploaie aproape singur
străzile şiroiesc de apă vânzătorul de ziare
ascunde sub tejghea un număr din Luceafărul
brusc arta are valoare la bursa zilei
iubesc cu vântul în faţă
dar nu dau drumul toamnei să se risipească
m-aştepţi bând din singurătate câte o gură
arunc pantofii uzi în ziua aceasta am
desfrunzit ca un copac
Comentarii
Multumesc,Emilia!
preţuire, Angi pentru versul tău!