08. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
Orbita senzorială a spiritului uman
Motto: „Pământul nu se rotește în jurul soarelui, ci în jurul unui bujor gigantic. Fiecare lună este o nouă halucinație olfactivă prin care universul ne șoptește că suntem, în sfârșit, acasă.”
Miresme de mai
În luna mai, timpul nu mai curge, ci se topește ca o ceară invizibilă peste pleoapele lumii. Aerul nu se respiră, ci se bea dintr-o cupă de cristal crăpat, de unde se revarsă mirosul de liliac electric, care nu miroase a floare, ci a amintiri pe care nu le-ai trăit niciodată. Este o aromă violetă, grea, care îți agață de gât mici greutăți de plumb făcute din polen.
Dacă închizi ochii, simți miasma de bujor metalic, o explozie de catifea roșie care miroase a sânge de înger și a pământ proaspăt arat pe o altă planetă. Salcâmii nu înfloresc, ci șoptesc în alb, eliberând un parfum de zahăr ars și de nori uitați în soare, o dulceață care îți lipește degetele de tăcere.
Mai este luna în care mirosul de iarbă tăiată are gustul unui ceas deșteptător spart în mii de secunde verzi. Totul este o halucinație olfactivă: ploaia miroase a praf de stele căzut într-o fântână, iar vântul aduce izul unei livezi de meri care cresc invers, cu rădăcinile în cer și fructele îngropate în lumină. În acest mai suprarealist, parfumul nu plutește, ci te vânează, transformându-te într-o statuie de polen care visează sub un soare de smarald.
cyberpoem în mai
în această grădină a minții
versurile se desprind singure din aburul dulce al serii:
mireasma de mai e un mecanism de ceasornic strivit
unde polenul de liliac se transformă în praf de clepsidră
curgând prin nări ca un flux de amintiri nenăscute
colorând respirația în nuanțe de indigo și tăcere
bujorii explodează în mătase cu miros de catifea și fier
o rană deschisă în pieptul unei zile de sticlă
în timp ce salcâmul își varsă zahărul alb pe tâmple
ca o ninsoare caldă căzută din gura unui soare de smarald
iarba nu mai miroase a pământ
ci a verde electric
a secunde proaspăt retezate de coasa unei luni de cuarț
iar ploaia
ah ploaia
are izul unui depărtat vis de mare
uitat într-o cutie de carton sub patul universului
totul e o beție de arome care nu se mai termină
un parfum care te prinde în laț
și te face statuie de vânt
în timp ce luna mai te devorează cu o singură floare
lăsându-ți în urmă doar un zâmbet de polen
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii