nicio umbră de pasăre

nu tulbură-ntinsele

nisipuri

ademenitoare liniște

în sonorități siderale

la intersecții,

 semnele unor fapte cu dublu sens:

 șapte sute de monahi athoniți,

izgoniți din mănăstiri,

împânzesc Odessa.

exact, după cinci ani,

din cadru,

dispare  imperiul țarist.

ce urmează:

șaptezeci și cinci de ani

de comunism.//

un comunism nuanțat,

fără dumnezeu,

"toată puterea e în mâinile poporului muncitor"-

adică, a șefilor de partid.

tot ce s-a construit în patruzeci de ani

a fost demolat și trimis la fier vechi de

șobolanii trădători, comuniști.

deși erau războinici nemiloși,

ninivitenii

au fost pătrunși de duhul proorocului Iona,

trimis de Dumnezeu.

astăzi,

ancorați într-o realitate virtuală

înșelătoare,

esența spirituală

e alterată.//

așa cum întunericul adus de Eva

prin păcat,

a fost întors spre blânda lumină,

orice cădere

e preschimbată de Dumnezeu

într-o-nălțare.//

ochiul agil

al camerelor de supraveghere

nu ghicește intenția,

nu bănuiește ce-i în inima omului.

printr-un calcul probabilistic,

aproximează profilul visătorului

din fața vitrinei.//

înțepeniți

de propria vanitate-

îmbracați după ultima modă,

mâncând numai produse bio,

respectând cu strictețe regulile

șacalilor care-i  remunerează,

fără să iasă din rând,

merg hipnotizați

spre abator.

viață merge-nainte

cu răutățile ei;

primăvara vine din urmă

cu splendorile ei;

tu, omule,

învață să faci binele!//

timpul și frica

amprentează sufletele...

 molima-i departe;

cerul e senin,

aerul impregnat cu parfum de narcise.

totuși, prin parcuri mai vezi

câte-o mască crescută pe față.

să fie vreun accesoriu

de înfrumusețare?

un alt
început de martie...
ca un sărut,
câțiva fulgi de zăpadă;
veșmânt de tristețe
coboară din ceruri.
pe lac,
doar desfrunzite trestii...


îmbulzeală
și vaiete la granițe...
amintirile unei vieți liniștite
se pierd prin ceață;
în adâncul disperării,
o fetiță a găsit
o păpușă.

mai era ceva de făcut:
câteva țigle erau sparte..
în gradină,
cine va mai pune răsaduri?
cine
va repara ușa din tindă?


lacrimi seci din sticlă,
orgolii și diversiuni
servite la masa de dimineață;
mâna-
care dirijează orchestra,
încurcată-i în ambiții
deșarte.

totu-i
dislocat și transpus în alta gamă;
dezorientat, porumbelul
nu mai găsește țărmul.
vrăbiile au încetat
hârjoneala,
 pe firele de telegraf,

stau-mpietrite.


asemenea fluviului,
poemele
se revarsă peste-ntinse pustiuri;
printre frunze uscate,
o ramură trosnește...
trezită din amorțirea morții,
luna-
prin gardul de sârmă,

tiptil
se strecoară.



acolo-n
tăcerea vindecătoare a sfinților,
o voce din miezul luminii
șoptește:
"milă voiesc și nu jertfă!"
lacrimi de mir și iubire
izvorăsc din ochii
Sfintei Născătoare de Dumnezeu.


tot mai departe
de muntele iubirii...
pașii ne sunt împleticiți și grei;
soarele -pârjolind
orice năzuință verde,
răsare
ars și gol.

noapte de decembrie,

luna,

încă, mai înoată prin valuri de ceață;

dusă de-a curentului voie,

 o barcă

bâjbâie printre blocuri de gheață.

chipurile pescarilor-

tot mai crispate de griji

. întunecă zarea.

râul

își poartă întristarea

peste-ntinse pustiuri.

trecând prin poarta de stele,

o rază de soare

trezește luceferii;

alaiul de arhangheli scutură norii:

o ploaie de flori de măr

acoperă copacii.

duhoarea-

groazei și a neputinței întoarceri,

treptat dispare,

într-un nimb de alb-nmiresmat crin;

pofta lumească nu mai atrage-ca un magnet,
în prăpastie,
oamenii.

universul revigorat prin iubire

vibrează

la atingerea unui candid gând.

în cântec de colinde,

îngerii vestesc

nașterea Domnului.

omule,

privește pe Cel ce a făcut cerurile și pământul!

veșnicia a fost sădită-n sufletul nostru,

ca să putem arăta tuturor

ceva din gloria și bucuria

Stăpânului Creator.

toamna-și
reflectă splendoarea
în bolți de frunzișuri;
clopotul
trage spre mal
un fir auriu de lumină;
prin ceață,
ciocănitoarea
măsoară trecerea timpului.

așa
cum cade năframa de mătase,
așa
și seara se lasă purtată
peste munți.
vârfuri de stănci sunt
adumbrite de stele;
sunetul apei, ca
o șoaptă divină,
coboară din rai.

vânt de noiembrie-
chipurile-s tot mai scorțoase...
grijile traiului
atrag în inerte priviri
descântece de
lună nouă.

câteva dalii, mai îndrăznețe,
și-au îndreptat săgețiile
împotriva frigului...
apele cerului
parcă-s

cristale de-ametist;
un mânz
aleargă fericit
prin câmpul cu luceferi.

înainte de răsărit,
stropii de ploaie
lovesc geamurile;
visele
se-mpletesc
într-un fuior de făgăduințe.

porumbița,
cu multe cântări și rugăciuni,
urcă pe treptele templului.
darul a fost primit;
omul rătăcitor
răscumpărat e
din ghearele
întunericului.

nerăbdător,
timpul
aruncă -pe ziduri
scorojite de neliniști,
câțiva galbeni
de lumină.

ore-nțepenite

într-o largă îmbrățișare,
minute-nfrigurate

după grilaje de fier,
totu-i îmbrăcat
într-o haină de frunze uscate.

și tu,
și eu
ascultăm -de pe versanți diferiți,
bătăile ceasului.
cum rumegă clipa-
sub copita-i de fier,
amintirile.

un vânt de noiembrie
aduce-n sat
o mireasmă-nțepătoare
de struguri.
poteci de scântei

se desprind din nori;
potop de culori
ne-mpresoară.

caii se potihnesc,
căinii latră...
c-o ultimă zvâcnire,
asfințitul
prinde-ntre gene răutatea;
pe urmă, o scufundă
în osteneli cucernice.

palme din sticlă
susțin
podul de aur-
soarele,
abia se mai vede
prin pâclă...

fumigene:
supa-i reîncălzită-
respirația dragonului
roșu
e tot mai aproape
de strada pietonală...

numărând arginții,
iuda
sponsorizează o altă
mișcare progresistă:
viciul devine virtute;
gunoiul, artă ambientală.


mult zgomot
pe arena politică;
dorința de slavă-i mutată
pe maidan-
unii au pașaport pentru iad.
alții
pentru rai.

drum îngust
scurtcircuitat de
asistenții de birou-
subconștientul
își face loc
în mintea conștientă.

timpul,
sub lovituri de bice,
doboară țintele false-
paradoxal,
întunericul aduce
mai multa lumină.

palme din sticlă
susțin
podul de aur-
soarele,

prin pâclă,
abia se mai vede.


fumigene:
supa-i reîncălzită-
respirația dragonului
roșu
e tot mai aproape
de stradă...

numărând arginții,
iuda
sponsorizează o nouă
mișcare progresistă:
viciul devine virtute;
gunoiul, artă ambientală.


mult zgomot
pe arena politică;
dorința de slavă-i
o haină-
unii au pașaport pentru iad;
alții,
pentru rai.

drum îngust
scurtcircuitat de
asistenții de birou-
subconștientul
își face loc
în mintea conștientă.

timpul,
sub lovituri de bice,
doboară țintele false-
paradoxal,
întunericul aduce
mai multă lumină.

1:odaia dinspre stradă,
leagăn al cuvintelor frumoase
pictate pe prosoape
de borangic.-
sanctuarul copilăriei
2:abia se mai vede
prin furtunile de nisip;
depărtatele chemări
ale buciumului
deschid fereastra unui vis:
1: razele de soare
mângâie inima,
ca o speranță.

2

1: sunetul,
aproape gol,
desprins din tăișurile limbii,
străpunge
respirația zilei,
2: adăugându-i o nouă răutate.
legați de catarg
brațele fiilor voștri!-
sare pe rană-i
ispitirea abisului...
1:nufărul
ascunde-ntre petale
cerul.

3

1:libațiile
vechilor graiuri,
revărsări sunt
pe invelișul sonor
al iubirii-
2:pârtia din fulgere
desfășoară
perspectiva unor
vaste proiecte
de viață.
1: după-amiază,
în tandrețea și parfumul
vinurilor domnești...

4

1: inițiale
rătăcite-n zborul fonemelor;
scriere cuneiformă
tălmăcită de palma
unui copil, și
2:acea ușoară
strângere de mână-
o adiere,
prin respirația
vocalelor...
1: îmi aduc aminte de
plimbările noastre
risipite
printre valuri.

5

1: împrejmuite de ecoul
catismelor
bătăile inimii

scăldate-n
apa vie a cuvântului
2:neîntinat de viclenie...
urcând spre
izvoarele versului-
ospăț al clipei,
împresurat de lumină
1: și copleșit
de bucuria recitirii
poemului.

6

1: rădăcinile nealtoite-n gândul bun
blochează voința;
mâna unui prieten,
ca o ancoră,
readuce echilibrul;
2:asemenea
Celui
care tămăduiește cu
rănile sale
rănile altora...
1:împrospătată,
mlădiță de vie
dă bune roade.

predispus

unei schimbări-

umbra-i aceeași ?

aceeași tristețe

traversează ca un os

carnea crudă a brizei.

iluzia unui cip-cirip-

cântec de adormit

copiii…

prudență în mersul zilei

spre

lăcașuri șubrede…

nesigur e

acoperământul de aur

al forsythiei-

iluzia

unui tango lasciv

cu lupii.

traversând

scăldătoarea morților,

ca un adagio gustul lacrimilor…

lacrima din inima

crinilor,

neostenită rugăciune.

stinsă-i iluzia

în blândețea

unei îmbrățișări.

un aprilie

 din cercuri concentrice

zdruncină rațiunea;

judecățile-s necoapte.

pe străzi,  numai

câteva măști,

și iluzia

că azaleele înfloresc nestingherite

ca altădată.

 prin altă poartă,

nebiruită de ură,

ne vom duce vlăstarii…

 ploaia,

din flori de măceș,

încătușează tăcerea.

fata morgana-i

pitită-n paginile cărților-

fără capcane, zborul șoimilor.

ceasul  blocat între oglinzi-

magul șterge

semnele căderilor

*funinginea

din arderea simbolurilor ascunde

ceasul blocat între oglinzi

fructele temerilor-

impulsul  somnului

schimbă arhitectura nisipurilor

*cerșetoarele aduc pe talgere

fărâme din visele întunericului:

fructele temerilor

peste tot schelete de păsări -

privirile modelează din lut

duioșia

*ploi alungate de țânțari

pun sub obloc  blândețea:

peste tot schelete de păsări

dezbrăcat de temeri

la vederea mării

redat țărmului inocenței

*depărtata copilărie

mai aproape de mal

dezbrăcat de temeri

plictiseli în plasa exilului-

trepte spre un cer senin

netulburat de patimi

*liste de prețuri

plutesc pe apele năravurilor-

plictiseli în plasa exilului

din balcon, pretutindeni,
baloane de săpun…
țopăieli și râsete…-
cineva
se joacă cu viața.

nimeni în clasă;
ceasul e blocat
între recreații-
cineva
a sunat dintr-un clopoțel.

după geamuri,
se spun povești-
cineva sau ceva
funcționează doar pe baterii;
pentru cât timp?

foamea, de a-L alunga pe Dumnezeu
din inimă,
bântuie lumea.
omul 2.0 la orizont-
cineva sună din trâmbiță.

dragostea-i monedă de schimb;
maestrul vrăjitor
după cortină.-
cineva
recită o poezie.

apele-s tulburi;
privirile-s mioape;
instinctele domină cugetele.
zeul technos la pupitru-
cineva cântă din nai.

aprofundând
înțelepciunea șarpelui
și blândețea porumbelului…-
cineva deschide o carte
și citește un psalm

cărări prin zăpadă
aroma de cozonaci
aduce la cină
și  îngerii-
cineva bate la poartă.

la nașterea
Mântuitorului Iisus,
universul revigorat
vibrează -
cineva ne-mbrățișează cu drag

alergând de colo-colo,

pierdut e

 sensul cuvintelor.

printre becurile aprinse,

un Moș Crăciun

dansează mecanic.

cărțile noastre de citit

sunt acum cărți de joc-

oblonite diminețile;

serile-s cețoase-

pe prag, cineva a lăsat

o scrisoare.

se tot vorbește

de resetare…

parcurile cu trandafiri

îs zone de vânătoare-

prin masca de  țepi,

razele lunii se întrezăresc.

frica paralizează

puii de vrabie;

tot mai slăbite-s

 aripile speranței-

valurile marii, lovindu-se de stânci,

culcuș modelează.

ochi nevăzuți  spionează-adâncurile…

în umbra arborilor tisa.

privim pe furiș stelele;

un fir de lumină,

din caierul parcelor,

luminează drumurile.

același refren intonat

de voci răgușite

îl auzi peste tot;

privirile inocenților

se lovesc de zidul de piatră

 al monștrilor.

tristețea

 întinde tentaculele disperării;

ce este bun și ce este rău

nu mai discordă,

deasupra noastră,

apele tulburate ale gândurilor.

încâlciți în labirintul teoriilor…

punctele cardinale  au pierit.

pasările nu-și mai găsesc vechile cuiburi.

adam și eva

vor mai mușca  încă o dată

din măr?

eu și Saint-John Perse

disimulați pași de noiembrie…
scrisori
sunt duse aiurea de valuri-
"focurile de adăpost
aveau luciri roșiatice
în coșurile lor de fier."



pacea dunelor,
răvășite de furtuni,
ascunde ochii de gheață-
"o sută de zei
muți
pe mesele lor de piatră"


porumbeii au la picior
lanțuri de aur.
recitind altă poveste din 1001 de nopți…-
"ajungeai
răs al apelor
până-n batiștea pământeanului"


pace prin puterea
nisipurilor uscate
de sânge…-
"și steaua fără țară
drumărește în slăvile
veacului verde"


limbile ceasului înaintea semănătorului …
ghețarul doomsday rostogolit în
anverguri mistice…-
"spre a vedea înaintea zilei
și sub pânzele-i dezlegate
cu pași de fermitate…”


târziul ascuns e sub copita
unui neînduplecat
metronom…-
"tragedienele au venit
coborând
din cariere…"


antract pentru o gură de libertate…
valabil și astăzi:
<noi nu scriem istoria, noi o creăm.>-
"fetele trag după ele la rău
perucile noastre
largi de păr negru"



avatarul lui eugen țurcanu,
pentru binele comun,
gratuit.-
"leoaice bătrâne în deșert
strivesc ghizdurile de piatră
ale scenei."


lentilele-s sparte,
ceața acoperă, ca un muget de fiară, ecoul:
<după noi, tot noi venim>-
"roata dramei
se învârtește
pe tocila apelor"


remodelând timpul...
șarpe numeric
prin fereastra overton…-
" un ceas lacom
se-mpurpura prin
levănțicile de mare"

în nori de agat,
copacii
încuibă întristarea./
o nouă ordine- în care
Cronos își
devorează copiii.
e oglindită-n
negre

tablouri.


câteva flori de magnolie
învăluie cerul;
prin marame de ametist,
soarele abia se mai vede.
treaz e sufletul…/
cârtița infiltrată-n
lagărul communist,
nu mai poate schimba destinul
persifonei.


ceasul al treisprezecelea
amprentează
cu aleatoare căderi
clipa./
frunze luate de vânt…
la fel și sufletul
pitit sub masca
cuvintelor viclene.

o nouă toamnă,
lumini înșelătoare
aprinde-n felinare./
negura obstrucționează
nobilele aspirații;
patriotismul are o nuanță ciudată
de sindrom discordant;
iubire de neam,
deranjează.


după draperii de catifea violet,
un el și-o ea
urmăresc înfrigurați știrile…
-când se va descoperi
medicamentul miraculos
să ne scape
de frică?/
păsări de fier brăzdează cerul;
niciun gând
nu tulbură antenele
agățate de blocuri.


e vânt , e ploaie…
clopotele
readuc în memorie
marea epurare./
mâini aspre,
mâini muncite-
cu plugul
credinței,
desțelenesc timpurile.

pliant


vorbe nepotrivite -
umbrele unei căderi din adevăr
ascund calea
-vreme
marcată de irațional-
orientări spre
fățărnicie.

Nopțile Albe:
nu mai vrem să fim liberi;
noi suntem voi.
-exercițiu eșuat
prin vâltoarea emoțiilor,
nu se mai vede
drumul spre casă.

*

închisoarea Stanfort-
prizonier și paznic
într-o relație dezumanizantă.
~șabloane verbale
străbat câmpurile morfogenetice:
"nu ai de ales,
trebuie să continui".

 realitatea simulată
devine reală.
#8612 are tulburări emoționale.
~prin inversiune,
compasiunea
e transformată-n slăbiciune-
nimeni nu scutură pomul.

amprentarea demonică a conștiinței-
# 819
nu-și amintește numele.
~dimineață stearpă,
priviri împietrite.
trăirea-n inimă
e atrofiată.

joc măsluit-
psihologul Milgram
experimentează obediența
~între celule ,
influențele telurice
anulează personalitatea;
orbecăind în noapte…


stadiul agentic-
translatarea responsabilității
aiurea...
~disonanțe
produc
un dezmăț
al simțurilor.


sub comenzi-
timpul este deformat,
răspunderea morală-i transparentă
~în spatele scenei,
o minte fără orizont,
trage de fire:
să-nceapa spectacolul!

*

vârf de aisberg:

fenomenul Pitești-
" cea mai mare barbarie
a lumii contemporane"
~frica
transformă victima în călău;
lumina din suflet devenind întuneric.

bat clopotele
pentru martiri-
pentru cei care au ieșit cu haine strălucitoare
din iadul închisorilor comuniste;
bat clopotele, oameni buni,
să ne aducă-aminte,
că Dumnezeu e cu noi.

murmur

scaune răsturnate-
printre frunzele arborelui de mătase,
deschis e
al treilea ochi.
% întreținut de povestitori,
 cultul minciunii duhnește ;
cheia tâlcului e la tine%

2

bătăi din aripi
etichetează apusurile;
fruntea fiilor brăzdată-i
de revolte.
% apele-s umflate-
nu mai vezi
niciun pescar%

3

sugestii hrănesc
falsa libertate…
călcând pe țepi,
ura-i medicament.
% multiplicând ipostazele,
Areion in galop
prin furtuni…%

4

nici bogăția
nici gloria
nu opresc trecerea timpului-
adu-mi aminte că trăiesc…
% adu-mi aminte
că omu-i
ca floarea câmpului!%

5

flash-uri și
sunete supersonice
paralizante-
capetele olmece îs tot din piatră…
% sămânța-i între spini-
nimic nu transcede
materia%

6

ploi nemiloase-
fața nisipului
vor
s-o primeneascӑ
% printre pereții de sticlă
ascuns e rânjetul
de animal de pradă%

7

noapte fӑrӑ stele,
ecoul numelui păsării
de fum
sparge geamul
% dorința de a renaște
prin fapta bună
aprinde speranţa.%

8

picurând răbdarea-
parfumul de caprifoi
îmbunează
inima.
% copleșite de lumină,
păsările insulare ațipesc
sub aripa brizei.%

9

în plin soare,
visele mustesc
printre conuri de
chiparoși
% copiii au adormit,
doar câțiva fulgi amintesc
de bătaia cu perne…%

10

voaluri de rouӑ
prinse într-un inel
dăruie plinului
golul
% harul absoarbe toată ființa
împăcarea restabilește
ordinea universului%

frica

se naște din instinctul de conservare;

  adesea înrudită-i

 cu trădarea și lașitatea.

frica-i un fel de

ceață,

vrei, nu vrei,

te  cuprinde.

teama indusă

descurajează,

rupe rădăcinile

discernământului;

numai, 

gândul cercetător -

pentru ce va fi

după moarte,

e o platoșă îndreptătoare.

înfricoșarea

denaturează realitatea,

schimbă distanțele

dintre oameni;

  generează

un câmp morfogenetic

care se întinde ca

 pânza unui păianjen.

prin porțile spaimei,

impulsurile energetice

atacă

membranele celulare;

incendiat

e

sistemul imunitar....

 cocoșul a cântat,

pleoapele se deschid încet...

o raza

traversează întunericul,

luminandu-l pe Petru:

 cu ochii înlăcrimați

 a  învins

 frica.