frica
se naște din instinctul de conservare;
adesea înrudită-i
cu trădarea și lașitatea.
frica-i un fel de
ceață,
vrei, nu vrei,
te cuprinde.
teama indusă
descurajează,
rupe rădăcinile
discernământului;
numai,
gândul cercetător -
pentru ce va fi
după moarte,
e o platoșă îndreptătoare.
înfricoșarea
denaturează realitatea,
schimbă distanțele
dintre oameni;
generează
un câmp morfogenetic
care se întinde ca
pânza unui păianjen.
prin porțile spaimei,
impulsurile energetice
atacă
membranele celulare;
incendiat
e
sistemul imunitar....
cocoșul a cântat,
pleoapele se deschid încet...
o raza
traversează întunericul,
luminandu-l pe Petru:
cu ochii înlăcrimați
a învins
frica.
-->
Comentarii
Cu admirație!
Florin, Nicoleta, Lenuș
mulțumesc din suflet pentru comentarii.
Să avem putere să trecem cu bine prin aceste vremuri tulburi!
Excelent poem denotație!
Felicitări!
Versuri frumoase și adevărate.
Frică e mare, aduce multă supărare . Sunt clipe când omul speriat nu știu ce să facă. Dacă ai credință primești iubirea cerului printe atâtea vorbe goale.
https://revistacronostaifaslierar.wordpress.com/2020/05/10/frica/
Minunate versuri, suflet frumos!