PLETORISMUL PETALE DE CUVÂNT – CRONICĂ LITERARĂ
IMAGISTIC AL POEZIEI MARIEI CIOBOTARIU
Născută pe plaiuri botoșănene, plămadă a arealului care a dat culturii românești atâtea valori, Maria Ciobotariu pare să se fi maturizat în același creuzet de porțelan în care s-a închegat poezia populară.
Prezentul volum este un cronolog existențial, inegal răspândit în anotimpuri și vârste și ne transpune edenic într-un tărâm al dragostei împlinite. Este, dacă ar fi să-l autodefinească, "Un poem închinat timpului".
Dulce cântec, pictată în calde culori de pastel, poezia ei emană parfumuri, e catifelată, e melancolică și îmbie la visare: " E târziu și pașii mei se pierd/ în umbra serii"..../"...ceru-i o oglindă".../ "...acolo, tu îmi ești lumină"..."când soarele apune în priviri"... Sunt frânturi din poemul "În liniștea serii", un lait-motiv parcă al stării de regret în fața trecerii ce amprentează întregul volum. O iubire pierdută, poate trecută în lumea umbrelor... o urmărește și sensibilizează perpetuum pe autoare "chipul tău, o fotografie/ cu o lacrimă a neînțelegerii mele/ poartă parfumul/primăverilor de altădată (Amintirea ta). Surprinzător este cum tristețea-i este estompată de epitete cromatice (floare roșie, porți albe, zorilor albastre, petale albe, păsări albastre, fluturi albaștri, fulgii albaștri) de metafore luxuriante (sufla-n viorile de vânt/, buchet de raze multicolore/, mă scald în aroma palmelor/, pe albe cărări/la margine de suflet/) de comparații exotice (Luna o floare galbenă).
Multe cuvinte și expresii revin obsesiv tocmai pentru a reda complexitatea lucrurilor simple. De altfel, vântul, ploaia, norii, stelele, luna, curcubeul, fluturii, viorile fac parte dintr-o pinacotecă campestră prin care este definită iubirea. Din această colecție de imagini, rustică, nu pot lipsi păsările (zbor lin de porumbel, pescărușii străbat cerul, cântec de privighetori), animalele (cerb cu glasul cristalin sau căprioara).
Dar dragostea nu este întotdeauna un lucru abstract, iar pe ici, pe colo scapă în clar-obscur din centura castității:" ține-mă lângă tine/ în amintirea primei iubiri/ când pășeam/ prin pădurea cu stejari/ în cea mai frumoasă zi de mai"(Floare roșie). Apoi, revine cu literă mare, aș spune: "E luna Mai.../ Și mireasma iubirii străbate/Alungă norul liniștii deșarte/ Din covorul de timp" (E luna Mai). Sau: "sub cerul nobil de opal/ umbrele nopții/ prindeau să se întindă/ pe plaja unde noi/ ne-am cunoscut/ cuprinși de vraja/nisipului fierbinte" (Cânta la țărm o mandolină).
Căci poemele prezentului volum fac parte dintr-un panteon al dragostei, din care nu poate lipsi dragostea maternă "sufletul de dragoste-mi cântă/... din ochii mei de mamă / cu iubire sfântă" (Iubire
sfântă), "E atâta soare şi atât de bine/ Când vă privesc pe voi, copile/ Cu voi e tinereţea mea şi dorul"/, sau dragostea față de părinți şi artefactele rămase în urma trecerii lor, "un singur loc/ de care-mi este drag/la casa părintească."(Mirajul nopții), "vântul îmi aduce întruna/ tăcute șoapte/ și dulci mângâieri/ la casa părintească, nimeni nu-i/...și o lacrimă îmi umezește fața" (La casa părintească). Surprinzător este că dragostea de mamă este singura care implică un sentiment de îngrijorare, după cum reiese din aceste fragmente ale unor poeme dedicate celor două fiice: "în curând vor bate la fereastră/ fulgi albi din orizonturi."(De ziua ta!) sau "mă sperie/ninsorile neașteptate/când fulgii vor acoperi/potecile umblate (Ninsori neașteptate). Iar dragostea e diferită, în funcție de anotimpuri şi vârste care se întretaie, se împletesc şi se definesc una pe cealaltă: "voi scrie versuri/ pline de iubire/despre anotimpuri...(La braț cu primăvara), "cu veri arse de soare și iubiri,/toamne cu brume și nostalgii,/ierni troienite de doruri (Un zbor peste timp), "renasc clipele trăite/în braţele primăverii/...mă văd copil,/ în satul de lângă Prut" (Parfumul copilăriei), "în ochii mei verzi,/ toamna se arată/ iar glasul vremii/ nu știe să mintă/ pe cer se aprinde/ o nouă lumină..."(Zboruri deschise) "respir a doua tinereţe/ într-o trecere prin vreme/ voi alerga să prind răsăritul(Se aude colindul), " la tâmple am pus fire de argint/ din cosițele lunii și clipe din/ iubirile pierdute"... (Ritmul unui cântec) și exemplele ar putea continua...
Şi, în sfârşit, pentru că prezentul auctorial al Mariei Ciobotariu este timpul unei frumoase vârste, dragostea ia o turnură corespunzătoare:"Te-am întâlnit într-o iarnă târzie,/.../Când se așterneau ninsorile între noi/ Pe lacrima zidită-n privire.", "Mergem la braţ cu timpul nostru rece/ E prima ninsoare sub alb curcubeu /... Să mai chem iubirea, e
în zadar..../ rămânem iarăși singuri/ Sub lumina unei stele ce apune,/ Pe înaltul necuprins." (E prima ninsoare). Poezie a dragostei trăite și împărtășite în anotimpuri și vârste, a împlinirii ei prin apariția urmașilor, a regretului după stampe ale trecutului ei, bucuria parcurgerii, cu urmele de întristare în fața irepetabilității clipelor memorabile exprimate prin metafore și imagini plastice, face ca poezia în sine să fie de factură romantică (...) Figurile de stil clasice se rostogolesc pletoric în poemele Mariei Ciobotariu, încântă, uimesc și prosternează, ceea ce a făcut ca poezia ei să fie intens premiată la concursurile de gen din țară și străinătate, făcând-o cunoscută și apreciată în mediile culturale în care fiinţează.
Dr. Alexandru Nelu Huidici-scriitor
-->