Mă întorc la tine, pădurea mea cea dragă
Să-ți mângâi copacii cu aripi de vers
Când vântul rece brumele a cules
Să fiu ca o văpaie ce arde-n luminiș.
Simt liniștea-nserării pe cărări pustii
Sub stropii mari de ploaie ce cad neîncetat
Mă cuprind melancolii, când mă gândesc la tine
Și cerul îmi pare vinovat…
Tu îmi ești cântec, vioară de argint
Ce mângâie cuvântul unindu-mă cu zarea.
Se văd lumini și umbre pe pământ
Pășesc cu grijă prin templul plin de frunze.
-->
Comentarii
cu prețuire!
Mulțumesc mult!