Pădurea mea

8009002498?profile=RESIZE_710x

Mă întorc la tine, pădurea mea cea dragă
Să-ți mângâi copacii cu aripi de vers
Când vântul rece brumele a cules
Să fiu ca o văpaie ce arde-n luminiș.
Simt liniștea-nserării pe cărări pustii
Sub stropii mari de ploaie ce cad neîncetat
Mă cuprind melancolii, când mă gândesc la tine
Și cerul îmi pare vinovat…
Tu îmi ești cântec, vioară de argint
Ce mângâie cuvântul unindu-mă cu zarea.
Se văd lumini și umbre pe pământ
Pășesc cu grijă prin templul plin de frunze.
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • 8017841895?profile=RESIZE_710xpoemul acesta este acea necesara apropiere de  o natura  din care  facem parte   nu doar  fizic ci  mult mai  adânc,spiritual...

    cu  prețuire!

  • Mulțumesc mult!

Acest răspuns a fost șters.
-->