Maria, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, de-aș putea schimba

Nisipul mării în cuvinte înaripate, eu tot nu aș putea

Slăvi mărirea Ta. În furtuna suferințelor, la grea încercare,

Sfânta Fecioară nu ne lasă să cădem în abis de disperare.

Vifor nebun, te rog, fii zefir cuminte

Când treci peste colibele dărăpănate.

Nepăsător ai stins focul din vatră

Lăsând copiii sărmani să plângă.

***

Cândva un neîntrecut războinic trecea

Tot prin foc, lăsând în urmă jale și scrum.

Un prunc, lângă mama lui arsă, i-a zâmbit.

L-a dezarmat. S-a retras foarte tulburat.

***

Indiferent de meridian și de secol

Drama copiilor oropsiți a fost la fel.

Erau îndepărtați și lăsați în uitare,

Precum Albă ca Zăpada. Ajută-i, Doamne!

***

Pe marginea dantelei de cleștar topit

Fetița părea un înger de liniște răpit.

Alături veghea cerbul, superb în gingășie,

Tablou mișcător de adâncă duioșie.

***

Sub buclele dezordonate de aramă veche

Pândeau surâzători doi ochi fără pereche.

Desculță, în rochița de culoarea cerului,

S-a furișat la joacă fetița pădurarului.

***

Pe malul Oltului, lângă o pădure, trăiau meșterii

Lingurari. Copiii lor nu au cunoscut lumina cărții.

Ei au primit ca moștenire bogăția ce nu se fură.

O vor păstra în suflet, departe de lene și de ură.

***

Copilul meu, cum aş putea să te conving

Că iubirea adevărată este crinul între spini,

Că săgeţile lui Cupidon sunt uneori blestem

Sub care sufletele curate de multe ori gem.

Un copil minune în lumea muzicii

N-a știut că recviemul ce i-a fost comandat

Era dedicat propriilor sale funeralii.

Geniul lui Mozart depășea compozitorul Curții.

***

Privea ninsoarea rară de la fereastră.

Ningea lin, ca într-o poveste frumoasă.

Departe de mama lui copilul gândea:

Aceste steluţe căzătoare ea le poate vedea?

***

Orfanul trăieşte magia pe care o aduce Crăciunul,

Crede în miracole şi-l așteaptă cuminte pe Moşul.

Sărmana văduvă nu-şi poate îmblânzi destinul,

Dar bucuria sărbătorii nu-i va fi luată de nimeni.

***

Drăgălaşi şi haioşi ca piticii din poveşti

Joacă hora-n bătătură săltăreţi cât şapte vieţi,

Să-l întâmpine pe moşul cu chiote de veselie,

Să primească daruri şi pentru anul care vine.

***

Eram copil.

Îmi plăcea să privesc fumul ieșit din coșul unui vapor.

Reușisem să recunosc după siluetă fiecare plutitor.

Adesea urmăream fuioarele de fum ce întunecau cerul

Visând la ziua în care fumul nu va mai îneca portul.

Prin legănatul fulgilor de nea zăresc cerul.
De sus am primit vestea minunată
A venirii Domnului Iisus
Să ne aducă iubirea, darul necuprins.
***
Țipătul pruncului este deșteptarea scăldată
În lumină, este răspunsul la chemarea vieții
Să vadă negrăita frumusețe vremelnică.
Domnul este Izvorul vieții, Biruitorul morții.
***
Maica lui Iisus, Maria, pod peste dorințe și ispite,
Este trecerea celor căzuți în abisul înfrigurării.
Din ochii Evei s-a ivit întunericul nefericirii,
Dar Maria pe toți ne așteaptă pe covor de albăstrele.
***
Pictorul a imortalizat viața țăranilor pe câmp.
Ei au făcut pământul să simtă tăișul de sub plug.
În văzduhul incandescent, jos la umbra carului
Se odihneau secerătorii și adesea se nășteau copiii.
***
Inevitabilul bate la ușă, se apropie iarna.
E uimitor cum anotimpul își schimba haina,
Zăpada strălucitoare cuprinde intreaga fire.
E creația divină pentru ștrengarii cu săniuțe.

Îmi vine în minte vestita inscripție dantescă:

"Lăsați orice speranță, voi care intrați!" Ce mai glumă.

Trecătorule, îndepărtează-te cât poți de poartă

Și totuși, cât timp mai respiri trage speranță de viață.

***

Corăbii de gânduri călătoresc pe valurile vieții

Cu scrierile înțelepților. E calea neuitării.

Comoara spirituală e farul etern al omenirii,

Lăsată gratuit pentru a lumina noile generații.

****

Ce este mai longeviv decât viața? Cărțile.

Ele ne-au transmis înţelepciunea vremurilor.

Aşa s-a cunoscut trecutul dur al frământărilor.

Dar şi trăirile romantice pline de mister.

***

Iubirea e ca norul plutitor fără margini

Toată liniştea şi gândul i-l dai, altă măsură n-ai.

Suntem actori pe o scenă dominată de visuri

Conduşi de corabia vieţii, mereu izbită de valuri.

***

Înainte de moarte lebăda nu țipă, cântă.

Era legenda vechilor greci. Platon o confirmă.

Izvor poetic pentru Alecsandri cel suferind.

Scria:"La moarte mă voi duce ca lebăda cântând".

***

Savantul e purtătorul inteligenței

Mai multor secole. Uitând de sine însuși

Se sacrifică pentru progresul culturii,

Fără egoism, oferind mult pentru alții.

***

Un copil minune în lumea muzicii

N-a știut că recviemul ce i-a fost comandat

Era dedicat propriilor sale funeralii.

Geniul lui Mozzart depășea compozitorul Curții.

Pe înserat la marginea lacului stând

Amândoi erau duși de același gând.

Fermecați de splendoarea rar întâlnită

Erau copleșiți de emoții. Prima idilă.

***

Într-un ținut sălbatic de o frumusețe încredibilă

Alerga o fată minunată încât nu părea reală.

A fost admirată de un rebel educat. Fascinație!

Unele persoane se atrag fără nici o explicație.

***

Razele apusului dau insulei o frumusețe magică.

Acest loc tihnit le-a asigurat liniștea deplină.

Aici s-au îmbrăţişat adevărul și iubirea.

Așa s-au născut subiectele de legendă.

***

A iubit femeia, onoarea și adevărul - perle de neuitat.

Iubirea - jarul aprins s-a stins, iar cărbunele l-a murdărit.

A analizat gândurile ce-l frământau. Mult a mai iubit...

Odată cu celebritatea a pierdut și rușinea. A greșit.

***

Când avea farmec și vitalitate s-a îmbarcat pe nava aventurii.

Prospețimea și entuziasmul au purtat-o pe valurile iubirii.

Avea să descopere cât de nemiloase sunt furtunile lăuntrice...

Când rațiunea înlocuiește sentimentele loviturile sunt puternice.

Respiră mireasma ce dăinuie între trandafiri,

Nu privi spinii cu dispreț. Şi ei pot fi folositori.

Trăiește în anotimpul inimii îndrăgostite.

Întotdeauna viața a fost înnobilată de iubire.

***

A început cu un sărut această idilă

Sincer, era o dragoste împărtășită.

Prietenii credeau că va dura o eternitate.

Greșit! Pe parcurs a alunecat fiecare.

***

Așa cum potopul astâmpără căldura,

Așa iubirea poate să domolească ura.

Iubirea adevărată nu poartă mască.

Un sentiment pur e ca lacrima curată.

***

Până târziu noaptea se plimba în amonte.

Nu avea martori la strigătul de durere.

Așa îsi găsea el liniștea după marea pierdere.

Uneori inima și mintea nu sunt în armonie.

***

Cine a spus că viaţa este o plimbare frumoasă

A greşit sau nu a gândit serios niciodată.

Dacă nu suferi nu aştepţi fericirea să revină.

Evident. Există o singură iubire adevărată.

***

Se întâmplă cel puţin o dată în viaţă

Să dai aripi unui vis cu o fată dragă.

Viaţa se dovedeşte altfel decât ne-o imaginăm.

E bine să fim prudenţi şi să nu ne avântăm.

Respiră mireasma ce dăinuie între trandafiri,

Nu privi spinii cu dispreț. Şi ei pot fi folositori.

Trăiește în anotimpul inimii îndrăgostite.

Întotdeauna viața a fost înnobilată de iubire.

***

A început cu un sărut această idilă

Sincer, era o dragoste împărtășită.

Prietenii credeau că va dura o eternitate.

Greșit! Pe parcurs a alunecat fiecare.

***

Așa cum potopul astâmpără căldura,

Așa iubirea poate să domolească ura.

Iubirea adevărată nu poartă mască.

Un sentiment pur e ca lacrima curată.

***

Până târziu noaptea se plimba în amonte.

Nu avea martori la strigătul de durere.

Așa îsi găsea el liniștea după marea pierdere.

Uneori inima și mintea nu sunt în armonie.

***

Cine a spus că viaţa este o plimbare frumoasă

A greşit sau nu a gândit serios niciodată.

Dacă nu suferi nu aştepţi fericirea să revină.

Evident. Există o singură iubire adevărată.

***

Se întâmplă cel puţin o dată în viaţă

Să dai aripi unui vis cu o fată dragă.

Viaţa se dovedeşte altfel decât ne-o imaginăm.

E bine să fim prudenţi şi să nu ne avântăm.

Soarta ne-a încredințat acestui pământ
Cu condiția să plătim tributul la sfârșit.
Tot ce-am câștigat numai lui îi vom lăsa,
Iar el recunoscător în dune ne va plimba.

***

O noapte când iubești poate umple o viață.

Din farmecul de altădată a rămas o umbră.

Uneori și umbra este bună. Cel mai bine, uită!

Oricând neprevăzutul poate aduce o surpriză.

***

Mă visam în Grădina Primăverii Eterne.

Zorii dimineții mi-au poruncit: trezește-te!

Când de fericire ești îmbătat trăiești secole.

Pentru îndrăgostiți stâncile sunt pajiști înflorite.

***

Chiar şi cea mai mare dragoste dispare

Când îţi este sufletul călcat în picioare.

Fericirea nu înfloreşte în umbra minciunii.

Adevărul poate să-l confirme nimicul vieţii.

***

Recunoștința? Un vis neîmplinit,

Un mugur neînflorit căzut pe nisip.

Tu, de ce crezi că va fi? Nu aștepta!

A fost o poveste inventată cândva.

Adesea luminile cerului ne privesc până-n zori.

Multe fapturi se nasc şi tot atâtea pier.

Nu voi întreba vraciul și nici savantul de venirea mea.

Nici ei nu știu. În final, fiecare îşi duce povara.

***

Nu mai are timp să scrie poeme, nici nu vrea.

Zilele i s-au adunat în pumn într-un fulg de nea.

Când i s-a deschis pumnul, fulgul era topit.

Mesajul - lacrima celui pierdut.

***

Îşi derula în minte prima îmbrăţişare.

Sentimentele erau înflăcărate şi nobile.

Este mult de atunci. Ninsoarea se înteţea,

Vrând să recupereze… Cine ştie câtă întârziere?

***

Privind munţii am simţit o plăcere ascunsă.

Amintirile îmi derulau o întâmplare neobişnuită.

Am hotărât să mă întorc la ceea ce gândesc

Deşi ştiu bine că snopi de lacrimi mă pândesc.

***

Calea vieţii nu a fost presărată numai cu flori,

Au fost destule şi neprevăzute neplăceri.

Gândului pribeag alte zări i-am deschis.

Nu voi mai fi captiv unui chip din vis.

***

Nu bănuia că mreaja aruncată o va acapara.

Singura ei plăcere era să-i frângă inima.

Ironia a împins-o în neobosita luptă acerbă.

Ea a picat în plasa întinsă. A fost victimă.

***

Nobili, frumos îmbrăcați și bine dispuși

Se plimbau pe una din aleile falnicilor ulmi.

Se remarca un tânăr chipeș și curtenitor

Dar și leneș. Avea amante și era nepăsător.

Așa cum pământul iubește apa, te iubesc eu.

Ești comoara tăinuită a sufletului meu.

Inima îmi este pecetluită cu dragostea ta.

Este atât de dureros când nu te pot vedea.

***

Ce este iubirea? Numai cine a iubit poate răspunde.

Cei mărginiți susțin că este planta care otrăvește.

Iubire, suflet divin, vino să ne încălzești inimile!

Avem nevoie de grația ta Doamne, alungă suspinele.

***

Am trăit iubirea mai presus de fire.

Rămas singur am simțit adânca durere.

Fotografia îmi împrospătează memoria.

Tânjesc să-i împărtășesc dragostea mea.

***

Între iubire și ură există o încleștare greu de imaginat.

Și va fi cât lumea acest război lăuntric, fără sfârșit.

Va pieri când pământul va fi pustiu și consider eu

Că trebuie să argumenteze cel care susține contrariu.

***

Știi tu ce înseamnă viața fără iubire?

Îți spun eu: zile fără soare și nopți fără stele.

Te simți ca o amintire nefolositoare.

Unde nu există iubire nu e nici fericire.

Atât de puternică este iubirea adevărată

Încât ușa durerii nu se închide niciodată.

Fuga de iubire este o acrobație fără plasă.

Încearcă! Niciodată nu știi ce te așteaptă.

***

Și în veacurile viitoare eroii vor fi tot vii.

Doream să scriu despre vitejia lor in bătălii.

Fără să vreau m-am trezit cântând iubirea.

Amintirile duioase mi-au tulburat inima.

***

A fost trecut pe lista celor nebuni din dragoste.

Evident, camaradul meu trăieşte din amintiri.

Credinţa este sursa puterii. Nu va scăpa de furie

Când va gândi de ce murim, atunci de ce trăim?

***

Opreşte-te îndată iubita mea sălbatică,

Aşteaptă dragostea mea nebunatică!

Dulceaţă sau otravă, ce eşti tu iubire?

Îndrăgostitul păşeşte pe nisipuri mişcătoare.

***

Doresc să-i vorbesc din suflet. Trăiesc aceste clipe.

Incredibil, simt cum îmi fug ideile din minte.

Când iubeşti totul pare posibil, chiar şi imposibilul.

Aş vrea să ştiu unde îşi ascunde iubirea chipul.

***

Nu există om să nu pice în capcana dragostei.

Cu toții am greșit dând o șansă hazardului.

Nu este ușor să lupți pentru ochii de azur,

Sunt scântei din razele astrale pentru amor.

La periferie într-o cârciumă cufundată în beznă

Își povesteau nefericiții dragostea neîmpărtășită.

Erau amețiți, mintea le juca feste, pluteau în ceață.

Împreună au învățat să ierte și să iubească.

***

Locuia la poalele muntelui într-o cabană zveltă.

În zori cobora să se răcorească la izvorul argintiu,

Vedea în el începutul tinereții lipsit de experiență.

Multe obstacole vor fi până va deveni râu zglobiu.

***

Nici tu, nici eu nu suntem dispuși să cedăm.

Iată povestea adevărului! Să nu mai mințim!

De multă vreme trăim cu amintirea iubirii.

Dar căsătoria ne-a legat pentru restul vieții.

***

Fiecare om are povestea vieții lui, deschidere

Spre alte povești cu imagini și idei diferite.

Dacă realizăm un colaj, oricât de obosiți am fi,

Găsim între început și sfârșit multe iubiri.

***

Privirea stranie, strălucirea magnifică a ochilor albaştri

Avea s-o bântuie ani în șir. Îi păreau nepământeni.

Când s-au reîntâlnit erau bătrâni. Cu o grație blajină

L-a tratat cu atenta prietenie pe care a simțit că o merită.

Ochi tulburători, de ce te îndoieşti de amorul meu?

Întreabă aerul şi vei afla marele adevăr.

Iubirea s-a ferecat în a sufletului cămară.

Cu siguranţă nu va zbura nicăieri, niciodată.

***

Soarele se scufundase în lacuri,

Cerul căpătase culoarea sângelui,

Priveliştea era magnifică.

Dragule, şterge-mă din inimă!

                                Învaţă-mă!

***

Atât de departe este iubirea adevărată

Încât şi gândului îi trebuie timp s-o ajungă.

Să fie adevărat cele auzite de la dezamăgiţi?

Eu cred că n-au avut norocul să fie ferciţi.

***

Între principii şi sentimente lupta este acerbă.

Acesta este singurul motiv pentru care suferă.

El s-a prins în jocul seducţiei pentru distracţie,

Ea poartă focul iadului şi păcatul sub piele.

***

Tinereţea, o aventură plină de îndrazneală:

Puternică, pasională, chiar năvalnică.

Cei marginalizaţi vând şi cumpară plăceri,

Dar nici favorizaţii nu sunt scutiţi de încercări.

Pădurea este inundată de strălucirea toamnei târzii,

Frunzele planează în aer leneşe, galben-arămii.

Un visător admira din pridvor peisajul colorat,

Ascultând nostalgic simfonia codrului minunat.

***

O ploaie măruntă şi rece de toamnă

Mă grăbea spre casă încovoindu-mă.

Am văzut cum alergau norii în preajma lunii

Şi am rătăcit alături de frunzele târzii.

***

Vântul smulge fruzele copăcelului meu drag

Împrăştiindu-le pe râul tulbure, spre alt meleag.

Fiecare ramură desfunzită este o speranţă pierdută.

A început lapoviţa. Priveliştea devine mohorâtă.

***

Se plimba în zilele blânde de toamnă.

Călca stânjenit frunzele căzute în faţă.

Amintirile dragi îi reveneau în gând,

Iar el le înălţa în slavă rând pe rând.

***

Anotimpurile vin, anotimpurile se duc,

Anotimpul suferinţei durează cel mai mult.

Nu am reuşit s-o urăsc, s-o uit, să-i spun adio

Şi nici să-mi găsesc drumul fără prihană.

Pădurea este inundată de strălucirea toamnei târzii,

Frunzele planează în aer leneşe, galben-arămii.

Un visător admira din pridvor peisajul colorat,

Ascultând nostalgic simfonia codrului minunat.

***

O ploaie măruntă şi rece de toamnă

Mă grăbea spre casă încovoindu-mă.

Am văzut cum alergau norii în preajma lunii

Şi am rătăcit alături de frunzele târzii.

***

Vântul smulge fruzele copăcelului meu drag

Împrăştiindu-le pe râul tulbure, spre alt meleag.

Fiecare ramură desfunzită este o speranţă pierdută.

A început lapoviţa. Priveliştea devine mohorâtă.

***

Se plimba în zilele blânde de toamnă.

Călca stânjenit frunzele căzute în faţă.

Amintirile dragi îi reveneau în gând,

Iar el le înălţa în slavă rând pe rând.

***

Anotimpurile vin, anotimpurile se duc,

Anotimpul suferinţei durează cel mai mult.

Nu am reuşit s-o urăsc, s-o uit, să-i spun adio

Şi nici să-mi găsesc drumul fără prihană.

Ce ipocrite sunt cernitele bocitoare!

Vin pe rând lângă un copil să ceară iertare,

Trimit sol un înger să ceară îndurare la Rege

Pentru trufia şi averea câştigată fără lege.

***

La poarta unui palat, un flaşnetar orb cânta:

"Ascultaţi rugăciunile de la cei saraci, oameni bogaţi!

Bogăţiile vi se vor mări, nu pierdeţi nimic dacă ne daţi.

În schimbul binelui veţi fi binecuvântaţi."

***

În numele credinţei maica stareţă

Cere neprihănitelor supunere oarbă.

În inima ei împietrită se ascunde eşecul.

Viclenia n-a ajutat-o să-i fure iubitul.

***

Când patriotismul se împletește cu fanatismul religios

Viaţa devine un joc riscant, greu de înţeles.

Prefer să descopăr şi să înţeleg tainele iubirii,

Să ascult chitara, să mă las cuprins de visul împlinirii.

***

În junglă domina un copac de secole uitat.

Pentru un trib era altar, pentru vieţuitoare adăpost.

Un explorator l-a retazat. Ambarcaţiune şi-a construit.

Mare păcat. S-a scufundat. Falnicul s-a răzbunat.

***

Prin legănatul fulgilor de nea zăresc cerul.

De sus am primit vestea minunată

A venirii Domnului Iisus

Să ne aducă iubirea, darul necuprins.

Întâmplator am fost găzduit la o mănăstire de călugări.

Un monah mi-a vorbit despre suflet, văzut cu ochii spiritului.

Sufletul guvernează principiul binelui şi al răului.

Dacă alegi binele trebuie să apelezi la ajutorul înțelepciunii.

***

Povestea de iubire s-a dovedit a fi puternică.

Căsătoria este lăudată şi continuă să reziste.

Eu nu înţeleg, deşi am o imaginaţie bogată,

Cum de se împacă când fiecare trişează?

***

El, pribeag singuratic, n-a regretat nimic din trecut.

S-a dus la mănăstire să-şi vadă iubita. Şi a văzut-o. Atât.

Nu l-a privit. A trecut pe lăngă el cu pas mărunt grăbit.

Genele abia au tresărit. Cine poate spune ce au simţit?

***

Rătăcea pe cărările timpului

În speranţa de a descoperi

Poarta de a ajunge la misterele creaţiei.

S-a pierdut în taina credinţei.

Era ideea de frumos ce coboară pe raza lunii.

A înţeles greu că bărbaţii au în sânge infidelitatea firii.

Când greşesc, de nimic şi de nimeni în lume nu le pasă.

Învaţă să priveşti cerul după ploaie, tu - frumoasă.

***

A fost şocat de frumuseţea ei inimaginabilă.

Era proaspătă, inocentă, cu aerul fetiţei de ţară.

Sensibilitatea ei a arătat că era vulnerabilă.

S-a bucurat de încredere şi tandreţe în viaţă.

***

Noaptea se pierde în gânduri visând la tine.

Superficialitatea ţi-a trădat lipsa de demnitate.

Îmbrăţisările uşoare i-au fost adevărat balsam.

Dar nu putem obţine mereu ce vrem.

***

Am cunoscut-o în lunga mea călătorie

În locul contrastelor fascinante.

Nu știu când și-a făcut loc în inima mea

Dar n-am pedepsit-o că n-a înțeles iubirea.

În noaptea târzie lângă crudul mormânt

Pâlpâie liniștit o candelă și florile plâng.

Numai crucea ce străjuiește la a ei frunte

Rămâne simbolul trecerii pe a lumii punte.

***

De mii de ani anotimpurile se tot rotesc , nu se opresc.

De tot atâta vreme, venim și plecăm. Este ceva firesc.

La chemare, sufletul zboară din casa lui cea veche.

Prietene, toarnă-mi vin, umple cupa! Voi petrece!

***

De ce atâta interes pentru grâne şi palate

Ştiind că pleci lăsându-le pe toate?

Oh! Viaţa pe pamânt, moartea în adânc.

Peste milenii arheologii vor găsi praf în vânt.

***

Îl primea fanfara cerului, plângeau norii și suspina o fată.

Se auzea o muzică emoționantă și lin murmurată.

S-a lăsat o tăcere adâncă și mintea rătăcea ca o nălucă.

Iubirea, singurul lor mesager, va avea viață veșnică.

***

Când îngerii porțile cerului ți-au deschis

Ea te aștepta liniștită la umbra unui vis.

Iubirea năvalnică s-a spart ca valul de recif.

Mereu fiecare sfârșit aduce un nou început.