Vifor nebun, te rog, fii zefir cuminte
Când treci peste colibele dărăpănate.
Nepăsător ai stins focul din vatră
Lăsând copiii sărmani să plângă.
***
Cândva un neîntrecut războinic trecea
Tot prin foc, lăsând în urmă jale și scrum.
Un prunc, lângă mama lui arsă, i-a zâmbit.
L-a dezarmat. S-a retras foarte tulburat.
***
Indiferent de meridian și de secol
Drama copiilor oropsiți a fost la fel.
Erau îndepărtați și lăsați în uitare,
Precum Albă ca Zăpada. Ajută-i, Doamne!
***
Pe marginea dantelei de cleștar topit
Fetița părea un înger de liniște răpit.
Alături veghea cerbul, superb în gingășie,
Tablou mișcător de adâncă duioșie.
***
Sub buclele dezordonate de aramă veche
Pândeau surâzători doi ochi fără pereche.
Desculță, în rochița de culoarea cerului,
S-a furișat la joacă fetița pădurarului.
***
Pe malul Oltului, lângă o pădure, trăiau meșterii
Lingurari. Copiii lor nu au cunoscut lumina cărții.
Ei au primit ca moștenire bogăția ce nu se fură.
O vor păstra în suflet, departe de lene și de ură.
***
Copilul meu, cum aş putea să te conving
Că iubirea adevărată este crinul între spini,
Că săgeţile lui Cupidon sunt uneori blestem
Sub care sufletele curate de multe ori gem.
-->
Comentarii