În noaptea târzie lângă crudul mormânt
Pâlpâie liniștit o candelă și florile plâng.
Numai crucea ce străjuiește la a ei frunte
Rămâne simbolul trecerii pe a lumii punte.
***
De mii de ani anotimpurile se tot rotesc , nu se opresc.
De tot atâta vreme, venim și plecăm. Este ceva firesc.
La chemare, sufletul zboară din casa lui cea veche.
Prietene, toarnă-mi vin, umple cupa! Voi petrece!
***
De ce atâta interes pentru grâne şi palate
Ştiind că pleci lăsându-le pe toate?
Oh! Viaţa pe pamânt, moartea în adânc.
Peste milenii arheologii vor găsi praf în vânt.
***
Îl primea fanfara cerului, plângeau norii și suspina o fată.
Se auzea o muzică emoționantă și lin murmurată.
S-a lăsat o tăcere adâncă și mintea rătăcea ca o nălucă.
Iubirea, singurul lor mesager, va avea viață veșnică.
***
Când îngerii porțile cerului ți-au deschis
Ea te aștepta liniștită la umbra unui vis.
Iubirea năvalnică s-a spart ca valul de recif.
Mereu fiecare sfârșit aduce un nou început.
-->
Comentarii