Postările lui ION PĂRĂIANU (173)

Filtrează după

Jur

Jur !

Jur că  mă simt sănătos;
Cred, din bătrâni, în Hristos;
În care doresc ca lumea,
Să-și deschidă inima,
Adună-se în casa Lui,
Loc de rugă omului,
Casa sfânt-a Domnului.

Jur !
Dacă nu mi-am făcut casă
Și nu am copii la masă,
Sângele, venin de neamț,
Clocote ca apa-n vas,
Simt blestemul; mă doboară
Ca o piatră grea de moară;
Necesar - români să moară ?

Jur !

Din casele furate,
Falsificând zeci de acte:
Fac azile la bătrâni
Și case petru copii;
Poate Dumnezeu mă iartă.

Eu am inima de piatră.
Nu pot iubi lumea toată!

Jur !
Din toți munții mei de bani
Să-ntrețin sute de ani
Pe cei fără Dumnezeu,
Că-mi doresc Guvernul meu!
Am mințit, întărâtat…
De liberali nu mai scap;
Cotrocenii-mi dau de cap.

Jur !
Ambiția și mai nimic
Îmi țin crezul de catolic.
„Pas cu pas”; pași ușurei,
Îmi distrug dușmanii mei,
Îi zdrobesc pe PSD-iști !.
Cu mult calm nu poți să riști,
Până departe… reziști.

                 

                   *
Am mințit sperând mereu:
Imunitatea salvează… librtatea.

Ion Părăianu 16. 11. 2017

Citeste mai mult…

Pictor - Toamna

Pictor - Toamna

Cufundați în insomnii, concurenții
Ascunseseră sub tablouri pereții.
Culorile vii și penelul
Luciseră mai decât curcubeul.

Era o zi de brumar;
Tablouri salbe lipsite de har
Erau etalate în marele hol
La prețul unui multiplu de-un pol.

Lipsea semnătura lui Grigorescu,
Tonitza, Luchian, Țuculescu,
Michelangelo, Rafael,
Da Vinci și mulți alții la fel.

Erau o mare absență;

(Privim tablouri fără esență).

Vorba-nțeleaptă, străbună:
„Ne scapă muma natură”.

Pictor universal Toamna
Posedând de veacuri gama,
A etalat natur-peisaje
Ce ne-au învelit în vraje.

Juriul - o misiune facilă:
Premiații desemnați numai pe o juma’ de filă.

Premiul I Magna cum laude

Câștigat de-o Toamnă dintre toamne.

Logic. Tablou prezentând natura

Nu și-l poate asuma
Niciun pretendent de-aiurea
Decât, sigur, Pictor-Toamna.

Nelu Ion Părăianu 14.11.2017

Citeste mai mult…

Așteptare

Așteptare

Diminețile bat la fereastră
izgonite de nopțile obosite
și înșelate de nenumărați îndrăgostiți.

Visez la vârsta noastră,
la acele nopți care ni se păreau clipe.

Închid televizorul pentru că
jurnaliștii-moderatori, pentru raiting,
ne țin două-trei ore cu sufletul la gură
afișând pe burtiera tv.
știre năucitoare, bomba zilei etc

Noi te-așteptăm de-aproape un an,
deși în țară nimic nu funcționează cum gândeam
și am votat.

Trăim cu gândul la Dumnezeu,
cu nădejdea că nu vi se mai poate întâmpla nimic rău
în teatrul pe care îl jucați acum în Afganistan.

Vremea, aici, în România, de-o vreme, a devenit potrivnică;
ne mângâie cu mici tornade;
vântul ți-a deschis larg porțile,
cu frunze multicolore a pardosit pista aeropotului
care vă așteaptă.

Presimt că ceva sinistru s-a întâmplat.
Soarele nu se mai arată;
la biserică clopotele bat,
iar toate florile din pomii din livadă
care au înflorit în toamna aceasta,
au fost făcute coronițe de vânt la poartă,
care plâng cu noi într-o așteaptare.

Nelu Părăianu, Roșiile 10. 10. 2017

Citeste mai mult…

Viața veșnică

       Viața veșnică     

                                    Motto:

                                      „Cu rugăciune să cerem de la

                                     Dumnezeu  mântuirea sufletelor

                                   noastre  și viață veșnică.

                             Sfântul Antim Ivireanul„

 

Creația lui Dumnezeu nobilă – omul -

Arc voltaic între cer și pământ,

Veghează-și hotarele, cum zenitul îl străjuiește pomul

De veacuri, Domnul dându-i binecuvântarea.

 

Susține omul – fărâmă de lut – un munte,

Întărit de  iubirea bunului Creator,

Și leagă momentele vieții – o punte

Pe care trece simplu, umil către Necunoscut.

 

Timpul devorează secundele ritmic;

Lăsându-ne brazde de riduri pe frunte,

În acont, valută ne cere  în schimb

Ofrandă, din câte aveam rânduite.

 

Stăm în genunchi pentru păcate,

Stăm în rugăciuni și post,

Când, sperăm, vom fi judecați,

Să fim iertați de toate câte au fost.

 

Stăm în genunchi  și ne rugăm;

Stăm în genunchi pentru semeni,

Oropsiți ai vieții -  fără număr-

Care poartă cum pot mai bine crucea pe umeri.

 

Sunt mulți mutilați de ambele gambe;

Și stau în genunchi cu oarecare durere;

Toate sunt voia Ta, Doamne,

 Dar cu speranță  ridica-se-vor în putere !

 

stăm în genunchi  toți pentru toți,

Mereu  în posturi, să ne mântuim,

Neclintita credință – învierea din morți,

Viața veșnică,  sigur, o dobândim.

 

Ion I. Părăianu                                                                              02 oct. 2017

Citeste mai mult…

Priviri amare

   Priviri amare

 

Privesc oceanul de verde,

În care se scaldă natura

În Lumina Domnului,

Care, la Ceas de Taină

Se îmbracă Lumea

Pentru o liniște sufletească,

Iertre, bunătate și credință.

 

Privesc și ascult glasul dezlegat

Al păsărilor, jocul lor nupțial –

Perpetuare aureolată.

 

Privesc totul cu ochii bolnavi

Dimprejur până în depărtare.

Ce pot desluși

Când am privirile-amare ?

 

Ion Părăianu

Citeste mai mult…

Rugăciune

Rugăciune

De-ar fi să văd,
L-aș îmbrățișa pe Dumnezeu ,
Purtându-L în brațe – Lumină,
Să-mi lumineze cărările.

Pe cărări,
Îndeosebi la răspântii,
Să vă întâlnesc,
Să vă arăt tuturor iubirea –
Poruna de la Dumnezeu
Și să-I mulțumesc,
Că mai pot prinde
Zorii zilei de mâine.

De-ar fi să văd,
Aș scrie un poem,
În care să-I mulțumesc Domnului
Pentru tot ce îmi dă zilnic,
Repetând permanent aceste cuvinte
Ca o sfântă rugăciune.

Ion Părăianu
1 aprilie

Citeste mai mult…

Permisia

                                             Permisia

 

     Soarele primăvăratic se ridicase la prânz. Razele se înfășurau prin desișul frunzelor de fag și arțar, că ajungeau greu în poiană prin pâcla de ceață care încă nu dispăruse din coclaurile pă

durii. Iarba crudă din poiana lui Gheorghean tăvălită de copitele celor cinci bovine ale Lenuței lui Miluță, când aburea în lumina ce o cuprinsese, deși era mai dulce decât lăstarii puieților de

tei și stejari plantați vara trecută de elevii ciclului gimnazial de la Școala  Romanești, nu le a-

demenea cu nimic. În desișurile pădurii păsările au încropit un concert primăvăratic erotic. Lenuța înfipse acul cu arnici în borangicul pe care așternea boboci de trandafiri în șiruri,se ri-dică, scoase vitele din lăstari, găsii o balegă proaspătă și spoii ugerul vacii pe care o zbăncă-nea mereu vițelul cu țâțele în gură.

    Deodată stă locului și întorcând ureche auzii ceva nedeslușit, un cântec din frunză. Pe pote-ca ce urca pe sub poalele pădurii lu’ boier  Gheorghe și dincoace de deal dădea în poiană, co –

bora un militar cu ranița în spate.

    Lenuța trântită pe covorul de mușchi așternut la umbră, sub poalele pădurii, împungea cu a-cul cusătura, supraveghea din priviri animalele, care se mai potoliseră și pășteau liniștite, în  timp ce vițelușii dormeau în iarbă dermeliți de aburii pământului. Lenuța fredona o melodie mai mult pentru ea:

                            Dorule, alene vii, măi dorule, măi !

                            Peste dealuri și câmpii, măi, dorule măi ! ... în timp ce Gigi, militarul, ieșise din pădure și văzând-o pe Lenuța, nu știa cum să se apropie, să o surprindă. Nănăiala cân-

tecului ei îl poate ajuta mult pe Gigi în reușita intenției lui. Într-o sincopă, Lenuța simții pre-zența cuiva și tresării. Gigi  puse degetul pe buze în semn de pssst și se așeză lângă ea.

- Bine te-am găsit !  Ce mai faci, Lenuțo ?

-  Cu animalele la iarbă. Soacră-mea s-a boierit. M-a luat de slugă.

-  Aaa, te-ai măritat; și omul ?

-  Din octombrie, anul trecut. Omul? A plecat dincolo după bani pentru nuntă. Am pus-o în

august, anul ăsta. Ne-am gândit și la botez. Îl știi bine, erați prieteni. Ilie al lui Vasile Ghițan.

-  Lenuțo, mă terminași ! Nu știam veștile astea. Într-un an de zile nu mi-a scris nimeni. Cine

s-a mai însurat, cine a murit ?

 -  Ce întrebări la tine?  Acum n-am timp. Am alte gânduri...

    Gigi, om căsătorit, pricepu gândul  muierii. Îi puse mâna dreaptă sub cap și o culcă pe spate, punându-i genunchele pe coapse și aplecat peste ea o sărută militărește.

-  Gigi, ești nebun ? Poate ne vede cineva.

    La aceste cuvinte, Gigi simți niște fiori care îi electrocutară șira spinării. Lenuța îi cuprinse  capul cu boneta într-o parte  în căușul mâinilor și îi pupă amândoi obrajii, după care se ridică brusc în șezut:

 -  Fir-ați ale naibii, intrarăți iar în pădure ori vă mănâncă tăunii ?

 -  De data asta fac eu serviciul și plecă pas alergător, în timp ce Lenuța, curioasă, se uită în raniță, luă pătura cazonă, amintirea de suflet a lui Gigi din armată și celelalte lucruri și plecă.

La întoarcere, militarul surprins oarecum, slobozii un fluierat scurt. De undeva, nu departe,  dintr-un loc înfundat, Lenula cu o binedispunere răspunde șuieratului:  

                        ...   Dorul mă-ntrebă așa, măi dorule, măi !

                        Doru-mi e de cieva, măi dorule, măi !

                        Dorului am prins a-i spune, măi dorule, măi ! 

                        Mai văzut-ai om pe lume, măi  dorule, măi !

                        Să nu-i fie dor de nimeni, măi dorule, măi !  la care Gigi îi răspunde:

                                                          Îți ascult dulcele glas, drăguță Ilenuță !

                                                          Nu eu l-am trimis de-acas’, măi dagă, Ileană ! 

                                                          Nu credeam că tu pe-ascuns, drăguță Ileană !

                                                            Dorești, când de-acasă-i dus, măi dragă, Ileană ! ...

 

    Apoi rămâne câteva minute locului. Lenuța nerăbdătoare să fie găsită: Cu-cu, cu-cu...

Gigi pășind ca un leopard și cu mirosul aceleiași feline coborî în hruba aia, unde se as-

cunsese Lenunța și mare îi fu mirarea când o văzu dezbrăcată cu pielea albă și catifelată, cu sânii mari și moi, cu cearcăne mari din care răsăriseră sfârcurile ca două măsline necoapte și pătura lui întinsă pe nisip sub mal. Ea îl privea cu un zâmbet dulce, răsucindu-și părul lung și negru lăsat pe piept printre țâțe. Gigi coborî, o luă în brațe și o sărută cu lăcomie strângând-o la piept. Ea îi simți bărbăția cum nu se putea mai bine. Amețiți de căldura ce-i cuprinsese, se lăsară pe pătură. Corpul ei iradia miros de săpun de casă cu pelin. Lenuța îl descheie la veston și îl dezbrăcă pâna la centură, în timp ce el își dădu pantalonii jos în câteva secunde. Cu ochii întredeschiși și gângurind ca un prunc, care zâmbește în somn, desfăcu picioarele. Militarul îi trecu degetele ușor prin părul pubian, apoi o penetră adânc mișcându-și trupul într-un ritm  plăcut. Lenuța își încordă mușchii și timp de câteva minute îl stoare, lăsându-l amețit.

-  Aaah, așa plăcere... n-am trăit, nu mai țin minte.

-  Cred că permisia asta, ai s-o ții minte nulți ani, așa-i ?

    Se îmbrăcară și ieșiră din râpă, pe rând. Întâi ieși el, apoi o chemă:

 - Hai repede, nu-i nimeni. Apăru și ea. El își luă ranița în spate, o mai sărută o dată și ple-

că privind înapoi, făcându-i cu mâna.  Vitele dormeau la umbră. Se împlinse conacul. Le luă cu nuiauea din spate și le dădu pe drum în vale.Când ieșii din pădure și o luă pe coasta viilor, îl zării pe Gigi coborând pe potecă, pe lângă via lui Fănică Fumureanu, cântând din frunză.

     Ajunse la ciutura cu cumpănă la Mărinica, o femeie care locuiește singură aici, în răspântia asta de drumuri. Lăsă ranița pe iarbă lângă jgheab, puse boneta pe ea, scoase apă cu găleata, o vărsă în jgheab și se spălă pe ochi. Apoi își trecu degetele ude prin părul tuns scurt; își luă  bo-neta și ranița și când a apucat drumul spre Șasa, i-a ieșit Mărinica în cale.

-          Bună ziua tanti !

-          Al cui ești, militărașule ?

-          Ce, nu mă cunoști ?

-          Nu te cunosc, mumă, că sunt bătrână și nu măi văd nici bine.

-          Sunt Gigi al lui Titu lui Doban. Vin și eu în permisie câteva zile, că trei le mănânc pe          drum. M-au repartizat la Baia Mare, prin Maramureș.     

-          Să fii sănătos, mumă, că le petreci toate. Fănel al mieu a făcut armata  la marginea pă-mântului, tocmai la Botoșani.

Gigi își luă la revedere și-și urmă gândul către casă. Timpul nu stă după vorbele lui.

 

 ION PĂRĂIANU                                                                                                                           Romanești                                                                                                                   

Citeste mai mult…

            Jur !

 

  Jur !

Că mă simt sănătos;

Cred, din bătrâni, în Hristos;

În care doresc ca lumea,

După cum inima vrea,

Adune-se-n casa Lui,

Loc de rugă omului,

Casa sfânt-a Domnului.

 

  Jur !

Dacă nu mi-am făcut casă

Și nu am copii la masă,

Sângele venin de neamț

Clocote ca apa-n vas,

Simt blestemul; mă doboară

Ca o piatră grea de moară;

Necesar - români să moară ?

 

  Jur !

Din casele furate,

Falsificând zeci de acte,

Să fac la bătrâni, copii

Plasamente, bucurii;

Poate Dumnezeu mă iartă.

Eu am inima de piatră.

Nu pot iubi lumea toată!

 

  Jur !

Din toți munții mei de bani

Să plătesc vreo câțiva ani

Pe cei fără Dumnezeu

Ce doresc: „Guvernul meu”!

I-am mințit, întărâtat

Și de liberali nu scap,

Cotrocenii-mi dau de cap.

 

  Jur !

Dragostea și mai nimic

Îmi țin crezul de catolic.

„Pas cu pas”;  pași ușurei,

Îmi distrug dușmanii mei,

Îi zdrobesc pe PSD-iști !.

Cu mult calm cum pot să risc ?

Până-n  019  - resist.

 

V-am mințit. Imunitatea

Îmi salvează libertatea.  

 

Ion Părăianu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeste mai mult…

Recunoștință veșnică

 

E Mare Sărbătoare;

E ziua de odihnă a Domnului.

Lumea merge la biserică,

Dar până la Icoana Sfântă

Se reculege având un singur dor:

Să-L sărute  pe Iisus

Născător al limbii române.

Recunoștință veșnică

Purtăm toți; și eu și tu... –

E ziua universalului Eminecu.

 

Ion Părăianu

 

 

Citeste mai mult…

Recunoștință veșnică

 

E Mare Sărbătoare;

E ziua de odihnă a Domnului.

Lumea merge la biserică,

Dar până la Icoana Sfântă

Se reculege având un singur dor:

Să-L sărute  pe Iisus

Născător al limbii române.

Recunoștință veșnică

Purtăm toți; și eu și tu... –

E ziua universalului Eminecu.

 

Ion Părăianu

 

 

Citeste mai mult…

     Absent

 

Uneori vine noiembrie

Copt de toamnă

Și crapă inconștient

Lovind în unul sau altul...

 

Trebie să fii tare;

Nu doctorii te fac bine;

Ei ameliorează durerea de moment;

Tu fii încrezător în Dumnezeu,

Întâiul iubitor de oameni,

De restul fii absent !

 

Prin rugăciuni și credință

Urmează-ți calea sănătos !

E singura și dreapta cale,

E calea lui Hristos.

 

Nu trebuie să bolești

De frământările sociale,

Nici de cele politice.

Sănătatea, permanent,

Să fie grija zi de zi,

De restul trebuie să fii, total, absent !

 

Ion Părăianu

Citeste mai mult…

Început de toamnă

Început de toamnă

Verdele bătut de brumă
În zori, târzii de toamnă,
Se disipează fără urmă
Ca-ntr-un pustiu o scamă.

Din nord coboară vântul
Învăluind în cale
Și-nfiorând pământul
Din munte pân’ la mare.

Florile își plâng trecutul
Ca miresele bătrâne.
În bădane fierbe mustul;
Fructe aromate-n târne !

Nu le poți cuprinde toate
Într-un anotimp bogat.
Vine un miros aparte
Înainte de iernat.

Toate îs în amorțire
Pe un timp nedefinit
Ce se toarce mai subțire
Ca un vis neîmplinit.

Doar aracii de la vie
Au rămas statui de bronz.
Până când ? Nu se mai știe.
Pe vier a crescut boz.

Înspre sud zboară cocoare,
Timpul lenevește totul
Într-o mare de răcoare,
Când în sobă arde focul.

Ion Părăianu

Citeste mai mult…

Liant

Liant

Ca un electrod,
prin arc voltaic,
vreau să leg două spații.

În primul, doi actori nedefiniți.
În al doilea a rămas primul
odihnindu-se veșnic
în loc cu verdeață
fără durere și suspin.

A fost dorința Domnului
de dinaintea ultimului act.

Vezi ce e omul, viața... ?!
Un timp petrecut în culise,
după care, în fața spectatorilor,
îți pierzi suflarea pe scenă,
cum ți-ai dorit
dintotdeauna.

Vreau să fiu curcubeul,
să leg un spațiu de celălalt;
să leg cele două vieți !
Să fiu un liant !

Ion Părăianu

Citeste mai mult…

Gândurile mă inundă

Gândurile mă inundă
Motto: „Din stejar, stejar răsare”

Răsfrânte-n poale de petale
Gândurile mă inundă
Ca lumina dintr-o zare
Ce-n inimă se cufundă
Într-un clopoțel de crin,
Unde picură venin.

Ele-mi trec prin os de craniu,
Ecran alb - oglindă mată !
Vad îndoliat și straniu
La fiece pas se-arată,
Pentru cei de dinainte;
Umbre, din părinte în părinte.

Văd pe tata, om puternic,
Coborând din neam domnesc
Luminând prin întuneric
Drumul timpului firesc
Pentru cei ce-l bat de ani,
Noi, dușmanilor dușmani !

El, stejar în Piscul Mare
Ca un scut la ploi și vânt;
Mama urcă pe cărare,
Că îi stăruie în gând
Să-i stea permanent alături;
Și pe ger, și pe călduri.

Ea – un tei înmiresmat !
Doi arbori recunoscuți
Pe moșia unui sat
Vechi, cu oameni pricepuți.
Din ei s-au desprins vlăstare
Conturând spațiu - neam mare !

Matur fiind, de la o vreme,
Mi-am făcut scorburi în trunchi.
La copii le-au crescut pene,
Dar au căzut în genuchi
Pe moșia strămoșească,
Veșnic vrând s-o-mpărățească.

Ion Părăianu

Citeste mai mult…

Iubito

           Iubito

    Iubito,
ți-am întocmit o schiță:
- esență a contemplării mele-.

    Ești plină de vacuitate,
dar să fii perfectă,
ți-ar trebui peste măsură
încă o jumătate.

 

    Abia după aceea
ai putea distruge
oricui imaginația.

 Ion Părăianu

Citeste mai mult…

ILORIAN PĂUNOIU – Îngerul de la Popești - Vâlcea

Motto: „Unii tac pentru că nu înțeleg nimic.
Alții tac pentru că nu înțeleg prea multe !”

Vineri, 9 septembrie 2016, în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, la ora 12.oo, Ilorian Păunoiu, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România a ieșit pentru ultima oară din casa părintească, unde, într-o cameră a zăcut de o boală nevindecabilă: Distrofie musculară progresivă de tip Duchenne, timp de 29 de ani, și, așa, imobilizat în pat atâția ani, se considera ”un om normal” cum însuși afirma.
A scris și publicat versuri de o rară sensibilitate sufletească.
...Lume și lume...
Toți vecinii, sătenii, mai puțin doamna primar, Aurora Măgură, consilierii locali (rușine! mai au mulți Iloriani?), n-au catadicsit să fie prezenți, cel puțin să mulțumească prietenilor, colegi de breaslă: poeți, scriitori, artiști plastici etc. veniți din Vâlcea, Drăgășani, Slatina, Craiova, Tg. Jiu...
Venirea prietenilor să-l conducă pe ultimul drum pe poetul iubirii, Ilorian Păunoiu, nu a fost un mare efort. Doresc să-i nominalizez... Craiova: Daniela Tiger, Gabriela-Georgeta Ciucă, Cristina Bălășoiu și Augustin Jianu; Drăgănești- Olt: Liliana Terziu; Drăgășani: Marian Bărăscu; Vâlcea: Nicolae Nistor, Zenovia Zamfir, Nicu Cismaru, Marian Pătrașcu, Ion Soare, Violeta Scrociob, Gheorghe Cărbunescu, Nelu Barbu și părintele Nicolae State-Burluși, care, alături de preotul-paroh, Florea Popescu și alți trei preoți au oficiat slujba de înmormântare. A fost prezent și Ion Părăianu, însoțit de prietenul Nicolae Garaiman și fiica acestuia, Mirabela Garaiman, din Roșiile, Vâlcea.
Drumul până la biserică să fi fost de 400/500 de metri. Cortegiul funerar urma carul mortuar într-o liniște deplină. În mintea fiecăruia, una după alta, treceau imagini cu chipul de copil și înger ale lui Ilorian.
În pronaos și naos erau zeci de credincioși. Eram lângă domnul profesor dr. Ion Soare. Mai la dreapta erau poeții Nicu Cismaru și Nelu Barbu.
Ilorian cu mâinile subțiri ca firele de crini împreunate pe piept, ca în semn de închinăciune, aștepta sărutul prietenilor care lăcrimau la cuvintele duhovnicești exprimate de preotul paroh, Popescu Florea, un preot solid, puternic, asemuind unui voievod, cu un chip trufaș de sfânt, desprins dintr-o icoană. M-a impresionat până la lacrimi slujba completă, (cca. trei ore), pe care, preoții ăștia, tineri, o țin, cum se zice, de ochii lumii.
Când, în final, a ținut o prelegere despre copilăria și viața lui Ilorian Păunoiu, toți cei prezenți au devenit stane de piatră. Nu mișca unul; erau galbeni, negri, vineți de durere.
Despre poetul Ilorian Păunoiu și opera lui au vorbit preotul Nicolae State Burluși, profesor dr. Ion Soare, care are meritul de al fi descoperit și publicat în revista „Vâlcea literară” (1986). După debut a publicat în revistele Tribuna (Cluj-Napoca) și Luceafărul (București). A înființat Cenaclul „Lumina” în comuna natală, Popești, 2001; iar la Rm. Vâlcea a înființat Cenaclul „Lumină lină”.
A avut emisiuni la multe posturi de radio și televiziune.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A primit numeroase diplome și premii pentru volumele publicate, pe care îmi îngădui să le amintesc, pentru mulți, necunoscute: Strigarea numelui – 1998; Jocul secundei – 1999; Scrisori către aproapele – 2000; Introducere în agapologie (eseuri), – 2000; Balul reginelor – 2002; Arheologia sensibilă – 2002; Agapologia. Logodna iubirii cu libertatea – 2014; Unde-s iubirile de ieri? – 2015.
Revenind la momentul evenimentului, au mai luat cuvântul Nicu Cismaru, Marian Pătrașcu (Rm. Vâlcea), iar, când poeta Daniela Tiger (fondatoarea cenaclului Cafeneaua Literară Cetatea Băniei, Craiova), în numele delegației, a luat cuvântul și a recitat poezia lui Ilorian Păunoiu, ”Bucurați-vă...”, cu atâta emoție, că suspina înăbușit, ceea ce a transmis întregii adunări. Au fost clipe de vis.
Ca prieten și vâlcean doresc să mulțumesc tuturor prietenilor de breaslă veniți din toată Oltenia și nu numai, să-l conducem pe Ilorian Păunoiu pe ultimul drum pământesc; că el are drumul lui spre ceruri, în Împărăția lui Dumnezeu, unde, peste noi toți este toată voia Lui.
Pe Ilorian să-l aibă sub aripa ocrotitoare, să-l păzească și veșnic să-l odihnească în deplină pace!
Nu închei aceste rânduri până nu scriu cu majuscule numele surorii lui Ilorian Păunoiu, RODICA MATEI, care s-a pătimit mai mult decât el, în cei douăzeci și nouă de ani, țintuit la pat [1987-2016].
Nu pot să nu scriu cu aceleași litere numele distinsei doamne preoteasă LILI POPESCU – soția preotului-paroh, după câte i-am reținut numele, pentru o atenție deosebită față de toți cei ce l-au petrecut pe ultimul drum pe copilul permanent zâmbăreț – ILORIAN PĂUNOIU, ca și pe doamna Maria Mihaela Matei, expert în arta culinară, tuturor plăcându-le mâncarea de pomană pregătită, ca la țară, la ceaun, la foc, pe vatră.
DOAMNE, IARTĂ-L ȘI ODIHNEȘTE-L VEȘNIC ÎN PACE !

Ion Părăianu 11. 09. 2016
Daniela Tiger

Poezia ”Bucurați-vă...” recitată de poeta Daniela Tiger:

BUCURAȚI-VĂ...
19.06. 2015
Bucurați-vă de păsări
care cântă-n zori de zi;
bucuraţi-vă de rouă
și de jocul de copii!

Bucurați-vă de alge,
bucurați-vă de nori;
bucurați-vă de pace,
și de șiruri de cocori!

Bucurați-vă de vise,
bucurați-vă de stele,
de cireșe, de caise
şi de versurile mele!

Bucurați-vă cu teii
și cu floarea de salcâm
bucurați-vă cu mieii
când umblați desculţi prin fân!

Bucurați-vă, celule,
de lumina necreată;
bucurați-vă, voi, hule,
în prăpastia semeață!

Bucurați-vă de cântec,
bucurați-vă de mare;
bucurați-vă de munte,
bucurați-vă de soare!

Bucurați-vă că sunteți
și că vine-o dimineață;
bucurați-vă de zâmbet,
bucurați-vă de viață!

Bucurați-vă!

Citeste mai mult…

Guguștiucii

Guguștucii

Motto: Fericit cel care cutează
să apere cu putere ceea ce iubește.
Publius Ovidius Naso

La colțul casei într-un nuc
Femela și c-un guguștuc
Au strîns câteva surcele
Făcându-și cuibar din ele.

După... atingeri ușoare
Au depus trei oușoare
Și cu grijă le-au clocit
Pe soare, în ploi și vânt.

Mai aveau câte-o surpriză,
Când o coțofană-n criză
De hrană pentru odrasle
Ataca lovind sub coaste.

Ei, săracii, guguștucii
Se luptau ca mamelucii...
Ca ostași în apărare
Pentru copii și... mâncare.

Ceva... ce nu face omul
Și nici roade cum dă pomul;
Animale, păsări, gâze,
Se luptă și... ard în spuze.

Noi, oameni, avem pretenții
Să trăim doar din subvenții,
Iar ei, niște guguștuci
Ne dau „liber„ în... papuci.

Cum au dat la puii lor
Pe deasupra nucilor
Drumul către înălțimi,
Unde toți am vrea să fim !

Păsări, ființe-ndrăgostite,
Spațiul, ritualuri sfinte,
Le păstrează neam din neam
Până-n vârful crud de ram.

... Avem atâtea poveți,
Că în viață tot să-nveți !
De-și are rost vreo-ntrebare,
În cap sfredele-o mirare.
Ion Părăianu

Citeste mai mult…

Așteptăm timpul...

Așteptăm timpul ...

Trece timpul în pas cadențat
Spre infinit peste mări și oceane,
Prin munți de granit.
Rămânem statui de negru pământ
Ca lemnul de cedru sau abanos,
Că timpul ne-ntoarce vârsta pe dos.

Ne ducem în spate, în mănunchiuri, anii...
Nu vrem să-i zvârlim, deși ni-s dușmanii...
S-au strâns și îi număr,
Îi port și îi sufăr,
Că Învățătura nu am înțeles-o
De la Evangheliști.
O pricepusem puțin și... pe dos,
Pentru care, azi, mă cert cu Domnul Hristos.

Timpul nu poate fi oprit, ci măsurat
Pe termen scurt: secunde, zile, ani...
Și nimeni nu poate fi judecat !
Fiecare avem o măsură;
(Cu părere de rău),
Nu și a cuvintelor slobozite din gură;
... Ci o nuia de alun,
Care, în timp, vertical, ne este destul !
E cineva, care, cu chibzuință, măsoară,
Nu cumva să rămână picioarele-afară.

Timpul s-a răstignit în formă pe Cruce,
Noi, ca al treilea cal la tramvai,
Am călătorit, paralel, până la stația finală.
Tramvaiul cu timpul au mers și au mers...
Ca-ntr-o poveste, frumoasă, fără-nțeles.

Și merg, merg și azi. Asta le e soarta !
Până unde ?
Timpul poate răspunde.
E întrebarea la care, Unul, doar El,
Timpul, nu altcineva ne abandonează.
Domnul, pe creștet, ne-a închinat
În semn de binecuvântare, de mângâiere...
Așteptăm timpul...
Să ne aducă, în timp, la ceasul de Înviere.

Ion Părăianu

Citeste mai mult…

FLORENTIN SMARANDACHE

Eveniment cultural

 

          Florentin  Smarandache: Mă consider om de știință,

                     dar în aceeași măsură și om de cultură

 

     Să vorbești despre Florentin Smarandache, trebuie să ai curajul unui luptător,

care, când intră în ring, să fie sigur de victorie, ceea ce, în cazul de față, nu se poate. Florentin Smarandache nu poate fi învins !

     Biografia lui Florentin Smarandache este foarte interesantă, dar în prezentul material nu vom face nici o referire la aceasta, dar cine nu i-o cunoaște, nu poa-te să înțeleagă locul lui în știința mondială, nici în cultură.

     Trebuie să fim mândri că suntem contemporani cu această somitate, și cu a- tât mai mult, că este vâlcean de-al nostru din Bălceștii de pe Olteț.

     Pe 1 august, 2016, ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL EROILOR „REGINA MA-RIA” (Filiala Județeană „Matei Basarab” Vâlcea) în parteneriat cu  SOCIETATEA  NAȚIO-NALĂ  INDEPENDENTĂ  A  PERSOANELOR  CU  HANDICAP (Filiala Vâlcea); FORU-MUL CULTURAL AL RÂMNICULUI;  LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI (Filiala Vâlcea)

și SOCIETATEA CULTURALĂ „ANTON PANN” au lansat antologia Popasuri scrii-toricești pe Olt și Olteț, II de Florentin Smarandache.

      Domnul Eugen Petrescu, moderatorul evenimentului, pentru început, l-a ru-gat pe Ion Părăianu să citească mesajul primit de la antologator, prietenul tutu-ror, care n-a putut să ne fie alături din motive obiective. Reproducem cuvintele:

     „Vă mulțumesc, domnul Părăianu ! Vă rog să transmiteți participanților:

În present sunt la o Conferință IEEE în Vancouver, unde am de prezentat câte-va articole despre logica și mulțimea neutrosofică, care-s generalizări ale logi-cii și mulțimii fuzzy.

     Am fost tot pe drumuri (Vietnam, Germania), iar acum Canada.

     Voi merge și în Toronto, unde există o comunitate românească importantă, având și un ziar în limba romană, Observatorul, al cărui editor șef este un ol-

tean de-al nostrum: domnul Dumitru (Puiu) Popescu. Le voi duce câteva cărți românești.

     Mulțumesc organizatorilor vâlceni (Eugen Petrescu, Marian Pătrașcu, Ion Părăianu etc.) pentru lansarea volumului antologic Popasuri scriitoricești pe Olt și Olteț, II.

     Vă rog să anunțați participanții că pregătesc și un volum III, cu scriitorii ca-re nu au fost incluși în primele două volume, pentru a avea o bază de date com-pactă din zona noastră.

     Da, părinții mei au decedat… Anul trecut mama… Am ajuns imediat la în-mormântare.

     Sper vara aceasta să dau prin România.

Cu prietenie și nostalgie                                                        Gallup, USA

Florentin Smarandache                                                     Jul 29 at 5:55 PM

 

     A urmat domnul Eugen Petrescu, care, a rostit Cuvântul de întâmpinare.

Apoi, domnul Marian Pătrașcu a prezentat volumul antologatorului: editura,ima- ginea de pe copertă, paginația, criteriul de ordonare al scriitorilor fiind cel cro –

nologic, după data de naștere, spre deosebire de primul volum, unde a fost prefe-rată ordonarea alfabetică.

     Domnul profesor dr. Ion Soare, în expunerea sa, l-a prezentat pe Florentin Smarandache ca om de știință și de cultură.

     Au mai luat cuvântul: Simion Petre Cichirdan, Zenovia Zamfir, Nicu Cisma-ru, Elena Natalia Călinescu, Nicolae Nistor, Marian Bărăscu, Gheorghe Puiu Ră-ducan, Dragoș Călinescu, Gheorghe Pantelimon și Ion Părăianu.

     Domnii Nichi Ursei și Ion Micuț s-au „duelat„ în… epigrame.

    Această minunată seară literară s-a încheiat cu muzică de petrecere și voie bu-

nă în compania formației Restaurantului „La Coana Cami„ și a inegalabilului in-terpret de romanțe Gheorghe Cărbunescu.   

 Personal, nu pot să vorbesc despre acest volum antologic Popasuri scriito-ricești pe Olt și Olteț II,până nu amintesc că domnul Florentin Smarandache,

întrebat de un jurnalist la un interviu, dacă se consideră matematician sau scrii-tor, a răspuns simplu:  „Mă consider om de știință, dar în aceeași măsură și om de cultură”.

     Și tot în același interviu, întrucât din 1980 devenise client permanent al Secu-rității, cu o finețe ironică mărturisește: Am avut onoarea de a mi se întocmi 4Do-sare la Securitate cu peste 880 de pagini.

     Matematician, fizician, filozof, poet, prozator, dramaturg, autor de manifeste și programe, Florentin Smarandache își împarte timpul, aproape, în mod egal pentru scrisul cărților de literatură și cărților de știință (matematică, fizică, filo-zofie). Din cele aproape 200 de cărți, peste 85 sunt de literatură, restul fiind cărți de știință.

     Florentin Smarandache a fost un răzvrătit, mereu nemulțumit de el, de viață,  de toate câte se petreceau în jurul lui; în societate !

     Toate lucrurile pentru el erau pe dos. În el încolțise un sâmbure de paradox.

Despre Fl. Smarandache e greu să vorbești, că nu știi despre ce să vorbești. Să vorbești despre literatură și artă, trebuie evidențiat meritul lui de fondator al cu-

rentului de avangardă numit paradoxism, ca un protest împotriva totalitaris-mului. Apoi, câtuși de puțin, trebuie să ne legăm și de acest cuvânt. De origine greacă, compus: 1) prefixul para - contra, împotriva (paratrăznet, parapluie...) și 2) doxa – opinie, judecată. Aș putea spune că Florentin Smarandache s-a cu-nunat și încununat cu acest cuvânt, care este egal cu sintagma logica contrari-ului  și care i-a adus notorietatea necontestată în mai multe domenii, pentru că paradoxismul e o revoltă culturală, științifică, pe care el a alimentat-o cu pro-priile-i argumente, axiome, ipoteze, recunoscute de Înaltele Foruri Academice Internaționaționale.                       

    Iată câteva exemple de inovații prezentate la Conferințele științifice interna-ționale:

 

  Neutrosofia – o ramură nouă a filosofiei, care reflectă realitatea neconvențio-

                          nală din punct de vedere filosofic. Un singur enunț cred că este

                          edificator:           

„De existență îi este teamă oricărei existențe, chiar și Universului în Sine, poate doar Inexistenței în Sine nu îi este teamă de ea însăși, sau poate oamenilor care în existența lor uită sau nu știu că există.„

 

     Matematică (1969)  -  Gradul de negare a unei axiome ori teoremă

                                           „Totul este posibil, chiar și imposibilul !„

 

     Fizică  -  Paradoxuri cuantice și noțiunea de nematerie.

                    Dacă materia e formată din electroni, protoni și neutroni, nemateria                      

                    în viziunea neutrosofică fiind opusul materiei, pentru că toată dia-lectica lui Smarandache este bazată pe contrarii, este formată din antielectroni, antiprotoni și antineutroni. Deci, materia are opusul antimateria, dar și neutrul ei, care nu este nici materie, nici antimaterie, ci nematerie formată din elec-troni, protoni, neutroni, antielectroni, antiprotoni și antineutroni. Această Ipo-teză, Fuziunea Informației și ideea Vitezei Supraluminale i-au încolțit în minte încă din liceu. Avea ceva viu în el. Nu avea astâmpăr sau sufera de un sindrom al Legii contrariului.

  Teoria despre nematerie a fost trimisă, în 2004, la Laboratorul European pen-tru Fizica Particulelor Elementare (CERN - Geneva, Austria).

  CERN a confirmat Ipoteza lui supraluminală, cât și Teoria Absolută a Relativi-tății. Și Societatea Americană de Fizică i-a confirmat aceste ipoteze.

     Dacă în 1905 Einstein afirma că viteza luminii nu poate fi depășită, în 1972 Fl. Smarandache a considerat opusul: viteza luminii poate fi depășită, iar, că spațiul și timpul sunt relative, după Einstein, Smarandache afirmă că spațiul și timpul sunt absolute, adevăruri ale unei logici îndelung studiată.

      Trebuie să amintim, pentru mulți, că în 2011 Florentin Smarandache a fost propus pentru Premiul Nobel.

      Ca un matematician desăvârșit, Florentin Smarandache și-a rostuit averea științifică într-o sferă, care, rostogolindu-se, a magnetizat Pământul.

      Lucrările lui Florentin Smarandache sunt traduse în numeroase limbi străine: engleză, germană, franceză, rusă, chineză, italiană, arabă, greacă, spaniolă, indi-ană, portugheză ș.a.

 

Ion Părăianu

Citeste mai mult…

Omule !

Omule !

Omule! Ridică-te !
Privește pe fereastră!
... O altă zi, același Soare
Sunt daruri dis-de-dimineață.

Stai în genunchi !
Fă-ți semnul Crucii,
Că ai mai pus o zi la viață.
Azi n-au de cheltuială pruncii,
Ești sigur, până dimineață.

De orice clipă să te bucuri,
Pe care Domnul ți-o dă-n dar,
Că nu se știe când te scuturi
De toate. N-o să ai habar !

Ai strâns destule cu migală,
Le-ai stivuit în magazii
Și-n lada-nchisă în cămară,
Sub jurământ, bijuterii
Zac ferecate. Pentru cine ?
N-ai soață, rude, nici copile.

De faci o mică socoteală,
Din clipa care te-ai născut
Și până sufletu-ți se-nalță
Constați, purtat de gândul bun,
Că ai trudit amar de ani
Doar pentru câteva veșminte,
Ce putrezesc sub bolovani
Învăluind un pumn de oseminte.

Eu nu-s profet, dar prin cuvânt,
Cuvântul fiind dintâi,
Vreau să-ți aduc o alinare
Prin semn de binecuvântare.
Pe creștet te mângâi!

A sosit ora de bilanț:
Să socotești, măi omule !
Spoiala ta cu tonele de glanț,
În clipa asta, nu ți-ar fi destule,
Omule, măi omule...!

Ion Părăianu

Citeste mai mult…
-->