Omule !
Omule! Ridică-te !
Privește pe fereastră!
... O altă zi, același Soare
Sunt daruri dis-de-dimineață.
Stai în genunchi !
Fă-ți semnul Crucii,
Că ai mai pus o zi la viață.
Azi n-au de cheltuială pruncii,
Ești sigur, până dimineață.
De orice clipă să te bucuri,
Pe care Domnul ți-o dă-n dar,
Că nu se știe când te scuturi
De toate. N-o să ai habar !
Ai strâns destule cu migală,
Le-ai stivuit în magazii
Și-n lada-nchisă în cămară,
Sub jurământ, bijuterii
Zac ferecate. Pentru cine ?
N-ai soață, rude, nici copile.
De faci o mică socoteală,
Din clipa care te-ai născut
Și până sufletu-ți se-nalță
Constați, purtat de gândul bun,
Că ai trudit amar de ani
Doar pentru câteva veșminte,
Ce putrezesc sub bolovani
Învăluind un pumn de oseminte.
Eu nu-s profet, dar prin cuvânt,
Cuvântul fiind dintâi,
Vreau să-ți aduc o alinare
Prin semn de binecuvântare.
Pe creștet te mângâi!
A sosit ora de bilanț:
Să socotești, măi omule !
Spoiala ta cu tonele de glanț,
În clipa asta, nu ți-ar fi destule,
Omule, măi omule...!
Ion Părăianu

Comentarii
Până la ora de bilanţ, ar trebui să ştie ce au făcut miresele nebune...dar poate că la un asemenea îndemn, vor căuta acea pagină din Biblie.
Cu plăcerea lecturii,
L.M.