~ ciclul Calendar ~

auroră* roș-portocalie (cybersonet LXXXVII)

pe cerul dimineții te-ntâlnesc

un foc roșcat ce umbrele sfârșește

din vis tăcut o rază se iveşte

și sufletul începe să-i zâmbesc

sub pași de vânt luminile domnesc

iar trupul tău culoarea îl topește

un dor flămând în piept se limpezește

ești zorul blând ce arde omenesc

privirea ta aprinde cerul mut

o auroră-n taină își revarsă

pe pielea mea un cântec nesfârșit

în umbra zorilor rămân pierdut

când buzele îți cântă iar retrasă

o simfonie-n roșu poleit

*auroră - 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp.

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

crepuscul cernit în roz (cybersonet LXXXVI)

noaptea-mpletește umbre moi pe ape

cu mâini de ceață-atinge valuri stinse

pe maluri tăinuite vieți desprinse

se-apleacă-n vis spre lună să se-adape

profiluri negre umbre fără șanse

se-ntind în zare chipuri mioape

sub pasul lor chemări de dor aproape

se sparg în luminișuri dulci neatinse

un murmur blând adoarme visul rece

lumină mută tremură în zare

un prunc al umbrelor se naște-n noi

între iarnă și gând un glas petrece

sub cerul roz o rază dă iertare

și cerne timpul nopții peste ploi

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

luceafăr de zori (cybersonet LXXXV)

din noaptea grea se naște o scânteie

și-n ochii tăi răsar fiori de soare

când sufletu-mi arzând te cere-n zare

te chem iubire far din veșnicie

ești dor aprins chemare și tărie

un vis ce-mi stinge umbrele amare

lumină blândă-n clipele precare

tu-mi ești luceafăr rază-n poezie

pe buze calde simt un cânt ce trece

un jurământ ce-n taină se-mplinește

și zorii cresc sub atingerea ta

ești univers ce-n inimi se petrece

iubirea ta din umbre mă renaște

luceafăr viu ce zorii va găta

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

aurore matinale (cybersonet LXXXIV)

când zorii alungau din noapte vina

am prins-o-n brațe umbrele-i pierdute

și i-am șoptit că ea-mi aprinde lina

lumină-n viață visuri nevăzute

cu pași ușori prin amintiri plimbată

i-am arătat ce-a însemnat să fie

un stâlp ce-n mine lumea mi-a legat-a

o rază ce-a născut din întuneric glie

când mi-a vorbit de goluri și uitare

că-n palmele ei ține-un dar sublim

eu i-am răspuns cu-o simplă îmbrățișare

o hartă-n care în vise timid vâslim

ești aurora mea iubirea sfântă

și zorii cântă-n tine când mă cântă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zoreala zorilor (cybersonet LXXXIII)

când zorii urcă-n ceruri în tăcere

și clipa-i scurtă timp de-o răsuflare

pe aripi moi lumina prinde-a cere

o nouă zi cu sensuri milenare

timpul se scurge-n râuri nevăzute

un dor în vânt un cântec neștiut

o odisee de vise neplătute

un drum pe care pasu-i abătut

grăbește-ți inima cât ea mai bate

în fiecare zori e-o promisiune

că viața-i foc și-n ea tu poți străbate

și tot ce pierzi rămâne o minune

zorește zorii-n dansul lor să-i primeşti

căci ei te scriu din umbrele fireşti

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

colinda zorilor (cybersonet LXXXII)

e vremea când se sparge-n zori tăcerea

o rugă-n cer se-nalță neștiută

pe vârf de deal se-adună mângâierea

lumina-n unde blânde e născută

din umbrele ce fug ca o povară

pășesc spre cer doar pași de înger drept

sub raze moi tăcerea-n zori coboară

și stele cad dar lasă semne-n piept

o clipă-n care veșnicia plânge

și timpul uită taina să-și rostească

pe creste-nalte soarele ajunge

iar viața-n palme noi ne unească

colindă zorii-n triluri de lumină

iubirea sfântă-n ceruri să revină

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

revărsatul zorilor (cybersonet LXXXI)

când noaptea sparge visul într-o oră

în zori de dor cu umbrele pierdute

ea prinde clipele pasional din toră

lăsând pe masă vise neprevăzute

paharul cald cu margini de savoare

se-nvârte-n dansul ei pe podeaua mută

autocolante-albastre-schemă-n floare

și urme de iubire neștiută

pe scaune rămășițe de mirare

în hainele lui un cântec se ascunde

iar lacrima o perlă în izolare

în dulapul închis uitarea pătrunde

din suflul ei renaște fără teamă

zorii iubirii: timpul care cheamă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

straja dimineții (cybersonet LXXX)

din umbra nopții liniștea tresare

o floare-n floare încă nevăzută

se naște-n zori cu o lumină mută

în cercuri moi ce urcă și coboare

doi bușteni veșnici strajă-n nemișcare

respiră-n taină seva absolută

în zborul blând o aripă pierdută

își lasă urma peste-o desfătare

cu crengi în cioc o magie se-oprește

un cuib adânc în viață preface

lumina crește cerul se desface

o lume-ntreagă-n ochii tăi renaște

aceasta-i ziua viața-n zori se știe

straja dimineții scrie poezie

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

citește-mă în zori (cybersonet LXXIX)

când noaptea sparge vise în suspin

lumina palidă mă dezvelește

pe marea-n basm un zeu marin

își cântă somnul şi iarăși te zărește

în dans de umbre pești de aur zboară

păunii valurilor scânteind

pescăruși coboară-n cete iară

în cântec vechi al zării se desprind

tu ești un glas ce-n mine-ncearcă-un joc

o carte scrisă-n umbre și lumină

pe țărmul timpului cu trup de foc

un dor ce saltă-n creste fără vină

citește-mă-n zori iar eu voi urzii

în marea ta pagini târzii

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

într-o dimineață devreme (cybersonet LXXVIII)

la fereastră zorii tremură-n tăcere

o șapcă vestește primăvara-n joc

și vântul suspină ca o mângâiere

sub cerul ce pulsează-n focuri stinse-n loc

o floare-nflorește fără să întrebe

în umbra unui timp ce trece greoi

un strop de vin deschide aripi lebede

și cântul unui violoncel curge-napoi

dar lumea-i ruptă prăbușită-ntr-un zăbun

sub pașii goi ai unor zei străini

flămânzi copii se pierd în gol nebun

iar aerul e otrăvit cu spini

totuși devreme zorii-și cântă cheia

e încă viață-n vis și-aceasta-i cheia

*zăbun - Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

într-o dimineață rebelă (cybersonet LXXVII)

la râuri unde zorii se aprind

cenușa nopții curge-n ape line

pe cer un dor se-ntinde și se-ntind

priviri ce leagă suflete străine

sub pașii goi pământul încă-i cald

și brațele se-nfășură-ntre noi

din zborul lor se face-un smarald

un dans de vânt și șoapte înapoi

e liniște în jur dar noi ardem

pe ape sacre pline de lumină

sub cer rebel iubirile ascundem

să dăm uitării lumea ce suspină

în zori iubirea e-mplinită-n taină

un vis rebel ce nimeni nu-l suspină

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori rebeli (cybersonet LXXVI)

se-aprind în zori tăcerile-n petale

o rază blândă fură trupul nopții

pe cer o vrajă țese dor cu șoapte pale

și soarele se naște-n dansul sorții

privirea ta aprinsă ca un foc

îmi leagă gândul într-un vis fierbinte

sub cer rebel lumina-i fără loc

și timpul fuge-n umbra-ți cuminte

din suferință zorii cresc mereu

iar pașii noștri calcă peste stele

sub vraja lor iubirea-i tot ce vreu

căci dimineața-ți prinde aripi grele

rebeli în zori ne-mbrățișăm pe rând

iubirea arde-n cerul fremătând

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

dimineți rebele (cybersonet LXXV)

când zorii mângâie pământul adormit

și umbrele se-ntind fugind spre depărtări

un dor nestins în suflet mi s-a ivit

de-atingerea-ți fierbinte dulce ca-n visări

căldura drumului sub pași ce-alintă

e-un preludiu la setea ce-n mine arde-acum

și-aștept clipa când mâna-ți neîndrăznind să mintă

va strânge-al meu trup stârnind un dulce scrum

acea distanță ce ne ține-acum departe

e-un chin ce-mi seacă inima și-o frânge

căci fără tine viața-i o povară-aparte

și-un dor nespus în suflet se prelinge

sentința dragostei ne-a fost pecetluită

uniți pe veci chiar de-i distanța hotărâtă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV)

în zori când umbrele se pierd încet

pe cer o rază trece peste crâng

picioare goale calcă-n timp ascet

sub constelații ce-n tăcere plâng

pe-o pajiște de flori cu trup tăcut

un pas leagănă visele ce-au fost

privirea-i prinsă-n gândul abătut

căci dimineața are-al său rost

în vânătoarea zorilor ascuns

o pasăre de foc își lasă pașii

pe cer se prinde ritmul ei străpuns

cu aripi ce îngână timpul vieţii

e-un joc divin ce-n inimi se rescrie

și zorii fug în lanțuri de magie

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zâmbetul zorilor (cybersonet LXXIII)

când zorii mângâie cu raze blânde

iar marea-și spune basmul argintiu

privirea ta în suflet mi se-ascunde

și inima-mi tresare timp zglobiu

pe creste line peștii strălucesc

sub soarele ce naște dimineața

pescărușii în cete se-ntâlnesc

iar gândul meu îți caută prefața

conștient sunt că visul mă cuprinde

și mă întreb de pot a mă trezi

dar dorul de-a rămâne mă surprinde

căci zâmbetul tău face ziua zi

o zâmbet dulce rază de iubire

rămâi în mine vis și amintire

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

pravila zorilor (cybersonet LXXII)

când zorii mângâie pământul cu lumină

iar noaptea se retrage umilă tăcut

uităm de pravila ce viața ne-o anină

și râdem în pofida oricărui început

purtăm în noi o sete fără margini vie

ce sparge norme vechi de mult uitate

ne amestecăm în lume fără frică mie

fugind de rânduieli și de palate

în zorii noi uităm că suntem trestii

ne ridicăm pe vânt sfidând ruină

amestecând tradiții într-o lavă apatii

să fim ai lumii dar să fim lumină

și totuși chiar de pravila sfidăm

în zorii vieții dragostea păstrăm

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

iubită la ora dimineții (cybersonet LXXI)

sub cerul pal când zorii se ivesc

și umbrele din noapte se destramă

în suflet doruri line se-ncălzesc

iubirea ta o rază ce mă cheamă

tu mamă dulce blândă ca o floare

a vieții miez și far de mângâiere

prin tine ziua-mi naște sărbătoare

și orice clipă-i plină de-nviere

când glasul tău din vise mă trezește

din doruri firul prinde şi străluce

iar timpul crud o clipă se oprește

privind cum dragostea-n lumină urce

o mamă ești cireș în zori de zi

rămâi în mine veșnic a urzi

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

te doresc în zori (cybersonet LXX)

când ceața mângâie cu braț subțire

lumină plăpândă curge peste zare

și umbrele se sting în vis visare

iar zorii poartă liniște-n uimire

sub cerul reînviat din amăgire

speranța ta renaște fiecare

înflorare gândul meu în căutare

tu ești un far în larg de amintire

departe ne pierdurăm pe cărare

dar zorii poartă-n ochi iertarea blândă

iubirea noastră aprinsă ca o sfântă

din ceara vieții scrum se face-n zare

dar sufletu-mi te vrea o flacără arzândă

în zori de zi o lumină frântă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori întârziați (cybersonet LXIX)

coboară mâini pe pielea ta încet

un dans de umbre moale și fierbinte

în urmă lasă urme de cuvinte

un dor ce arde tainic desuet

privirea lui un val prelung și cert

te prinde-n vraja zorilor cumplite

suflete-aleargă-n ritmuri infinite

gemând sub dorul vag dar prea concret

în șoapte focul cerne depărtarea

iar trupul tău învins se lasă lin

ca zorii ce-și închid durerea-n vise

din sete crește dorul iar chemarea

pătrunde-n umbra timpului divin

să lege-n noi extazul ce deschise

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

băiatul în zori (cybersonet LXVIII)

din noaptea surdă raze moi se scurg

lumina tremură pe trupul tău

un zeu ce poartă zorii ca un hău

și-mi umple gândul cu al focului amurg

sub pașii tăi se naște-un dor adânc

privirea ta străpunge ceru-n șoapte

un vânt ce leagă visele de noapte

și-n pieptul meu aprinde jarul stâng

te-ating cu teamă tremurând pe frunte

căci ziua-mbracă cerul cu-al ei vis

și zorii cântă-n pașii tăi ușori

ești foc ascuns sub razele mărunte

o șoaptă vie tainic neatins

ce leagă nopțile cu noi fiori

©Ioan Muntean, 2024