OMUL...
Laura Schussmann

Ce este omul ?
Eternă și retorică întrebare.
Până la sfârșit de renunțare,
Printre atâtea gânduri nerostite,
Vom găsi răspunsul, oare ?

Atâtea întrebări fără răspuns
Ne punem singuri despre noi,
Când am uitat sau nu mai știm
Și ne simțim de identitate goi.
Când nu înțelegem de ce și cum
Și ce ne dorim cu adevărat să fim.

De unde vine el
Și spre ce,așa grăbit,se duce?
Și în căutarea lui de regăsire
Pe care drum rescris la indigo
Până la urmă o să apuce?

Și stând așa la capăt de început,
Gânditor,cu premonitii de sfârșit
Se tot întreabă filozofic omul;
Când o să vina ziua să mă duc
Spre nu știu ce și nu știu unde,
Prin iertare absolută voi fi izbăvit,
sau mă va înghiți de păcătos, potopul?

Căci din sămânța dulcelui păcat
Ce picură a lacrimă din mărul vieții,
Încolțește firav și al nimănui ca pomul,
Tulpină verde de speranță, omul.
Și cu rădăcină înfiptă adânc în sine,
Predestinat de la început fertilității,
Trecut cu conjugare la prezent devine.

Se înflorește în primăvara tinereții,
Se coace fruct în pârguire sfântă
Și se usucă ca o inimă de frunză,
Când simte la sfârșit de zi târzie
Cum îl coboară, din revelații, zborul,
Căci de o eternitate în plus și cam atât
Îl sfâșie,în suflet, la fel de filozofic,dorul.

VISE ÎN LUMINA LUNII
Laura Schussmann

Am închis eclipsă pleoapa de lună
Peste privirea mea strălucire de stele
Și simțeam, cum somnul lin de cer
Se reinventa amintiri și vise mister
Peste un suspin rătăcit și dorințele mele.

Și mă visam adânc în visele din tine
și mă întrebam și mai adânc în sine,
Dacă aș fi pădure, ai vrea să îmi fii cerbul,
care îmi sărută frunza,când îi este foame de mine?

Și mă visam complet de albă și de luna plină
Pe care erai doar tu, crater plin de lumina.
Te-ai revărsat lavă peste atingerea mea nepătata
Și m-ai acoperit că lavă de vulcan soare,ce erai
Și m-am renăscut nou astru plină noi doi,toată.

M-am trezit alergând pe câmpuri de stele
Atingeam cu pasul gol clipocitul tăcerii din ele
Aș mai fi visat poate vise fără sens în lumina lunii
Și m-aș fi făcut până la urmă și lacrima pasiunii,
Dar prima rază de soare jucăușă și răzleață
Deja mă săruta îmbinare de buze și mă răsfața,
Alungându-mi amintirea somnului lunatic de pe față.

Dar ceva îmi spune că e doar secundă dimineții,
Ca o continuare a rebeliunii din mine și a vieții.
Și știu că mai vine iară luna cu o nouă noapte
Să mă adâncească în vise rostite de vânt în șoapte
Pe la urechea gândului meu și pe la urechea lunii
În simfonia compusă în cheia alb de astrul pasiunii.

ÎȚI ESTE NUMELE IUBIRE CA ȘI VERSUL ..
MIHAI EMINESCU
Laura Schussmann

M -am născut cu versul tău ca rădăcină
I ubindu-te în taină mă înălțam verde tulpină
H oră de cuvinte mi-am înflorit,cu amor,petale
A scultand-ți dorul,seara pe deal,doinind cu jale
I eseam din mine, între păsări, albastră floare.

E ști esența ființei nostre de dorințe pustiite,
M ister și divin pe cruci de suflet răstignite,
I nger și demon te-a vrut de la început destinul,
N ebunie și geniu într-un om și soartă amară ca pelinul,
E liberarea din lumea de neguri plină de fluturi negrii.
S unt ani la mijloc de când te-ai dus luceafăr simțitor
C ăutându-ți iubirea în nemurire,eternul zburător,
U ndeva,în poezia unui tei, între trecut,prezent și viitor..

DOR DE ALBASTRU...
Laura Schussmann


Cum aș putea să te uit iubito ?
Îmi lipsește ce ai luat cu tine
Din ce ai găsit că mai era în mine.
Și ai fugit,iar,în lumea ta,dulce astru
Căci îți era un dor imens de albastru..

Erai frumoasă și atât de delicată
Și ai intrat în a mea viață pustie
pe a destinului misterioasă poartă.
Și pentru așa o scurtă veșnicie
Iubito, ai fost doar a mea,toată.

Dar ți-ai întors iubirea de la noi doi
De parcă,nu am fi existat vreodată
Și ai refuzat să mai privești iar înapoi.
Dar ai știut să mă lași în urma ta, sedus,
Cu o umbră de trecut în palid colorată,
Lângă o amintire cu tine parfumată,
Pe mine în presimțire clară de dezastru
Privind cum nu mai ești și că te-ai dus
În lumea ta cu albastru dor de albastru.

Pictura Dor de Albastru Autor Liviu Florin

LIBERTATEA GÂNDULUI .. LIBERTATEA CUVÂNTULUI ..
JE SUIS CHARLIE
Laura Schussmann

Motto-ul spiritului liber

Să lăsăm ai spiritului liber artiști
Să rămână pe scenă adevărului protagoniști.
Nu le luați gândul, cuvântul,penița și creionul
Și nu le distrugeți sensul,viziunile și țelul,
Căci ei au curajul să vadă în adâncul lui omul
Și să transforme în realitate ,eternul.


Mi s-a rupt penița pe o carte.
Vroiam să scriu despre îngeri
Despre victorii de spirit,
Despre căderi în păcate
Și despre demonul cel trist.
Despre înaripate înfrângeri,
Despre credința în dreptate
Și despre rătăcitul ateist.

Mi s-a frânt vârful de creion
Pe o foaie albă de cuget.
Încercam omul să îmi imaginez
Și în linii de cărbune aprins
Gânduri despre viață să desenez.
Însă,de nicăieri,realitatea m-a surprins
Și suflete caricaturi în linii frânte
În trupuri plăpânde încet s-au stins
Sub deformată aripă de înger
Căzută zic zag ca un fulger
În numele falsei credințe sfinte.

Mi s-a oprit brusc cuvântul
Între gând,rostire și vânt.
Mă apucase un dor să vorbesc
Despre zâmbitoare nedreptate
Și despre încruntata libertate.
Mi se poluase aerul ce respirăm
De atâtea absurde restricții
Rămăseseră în atmosferă setate
decât acele fatale interdicții.
Lacrimile cerșeau iar viață
Și se incrispau, dure ca gheața.
Pe chipul meu rânjea și gerul,
În timp ce se scutura,neputincios,
În urletul durerii revendicate,cerul.

Și atunci m-am prăbușit secerată
De atâta credință în același zeu.
Unii îl numesc cum cred și îl știu
Eu îi spun și mă rog la Dumnezeu,
Iar alții îi rostesc numele în pustiu.
Pământul flămând și atunci și acum
Se tot hrănește cu sângele tău și al meu
și devenim de atâta revărsare din noi
trupuri supte de seve și de conștiințe goi

Cine mai suntem noi ?
Mă întreabă nedumerit gândul.
Dacă nu mai avem libertatea
Să rostim fără frică și drept cuvântul?
Ce am făcut din lumea asta tristă?
Dacă ai falsei credințe strigoi
Sub veșminte de profeți ai lumii noi
Îmi pătează cu sânge nevinovat gândul
și îmi spulberă cu pumnul cuvântul ?

SCHIMBARE DE DESTIN... DRUM NOU...
Laura Schussmann

Dacă ne-am cunoaște viața și destinul de la început ,cred că ne-am plictisi așteptând fiecare secundă să se întâmple.. Și am uita să trăim ... Am fi într-o continuă așteptare și într-o continuă renunțare la vise și speranțe..
Suntem norocoși că este așa , că nu știm , chiar dacă cu disperare căutăm să aflăm mereu ce ne oferă viitorul , ce ne aduce ziua care va veni și dacă va veni ..
Surpiza vieții, schimbările de destin, oamenii noi care îi întâlnim, oamenii trecutului nostru care îi reîntâlnim,ne schimbă deodată soarta când deja renunțasem să mai sperăm și să mai visam, toate acestea trebuie să facă parte din destinul nostru ca să putem avea un sens și un rost și să ne înțelegem pe noi așa cum suntem lăsați să fim ...
Uneori ne chemă depărtările și uneori ne cheamă iubirile fără ca măcar să știm de ce.. uneori nu ne găsim liniștea pentru că încă nu este timpul pentru liniste..
Alteori simplu privim oceanul necunoscut și nedefinit al sufletelor noastre care se revarsă să ne deschidă drumuri necunoscute spre noi înșine înapoi.. Să ne purifice și să ne sfințească parcă cu o atingere de aripă de înger..sau simplu cu o ploaie de primăvară...
Dar cine ne-a spus nouă că viață este o acadea ? Că este un film cu sfârșit fericit de la început ?
Dar la urma urmei de ce nu ar fi ? De ce ar trebui să fie doar suferință și durere și zbucium și renunțări și regrete ?
Important este să credem în noi și în frumusețea vieții, important este să nu ne fie teamă să o luăm de la început când se deschide așa o șansă neașteptată , deodată, în viață noastră..
Trebuie doar să luăm șansa cu respect și iubire, să nu uităm că nimic nu este ușor, dar merită să facem din ea, o nouă viață , chiar poate adevărată noastră viață..
Niciodată nu este prea târziu să o luăm de început, să începem să trăim cu adevărat.. să sperăm și să visăm ..să ne ridicăm spre steaua noastră norocoasă ...
Chiar dacă această schimbare însemnă să treci peste mari și oceane și continente ... dacă acolo unde îți întinzi aripile te chemă inima și destinul..
Există un început și un sfârșit.. există ce se întâmplă între aceste două puncte cardinale esemtiale ale existenței noastre.. Și existăm noi să facem întâmplarea să se întâmple ... Ce ne mai trebuie ? Curajul și încrederea în noi ..

Cei care au avut curajul să își ia propria viață în mâini și să adulmece și să respire aventura cunoașterii pe drumuri noi ,sunt acei excentrici minunați ai vieții ,sunt acei temerari care au văzut mereu la capăt de drum steaua dimineții și răsăritul de soare repetat la infinit.. apusul fiind doar odată și lăsat în așteptare până la împlinirea completă a visului ..

EU LAURA. Cuvinte pentru suflet si spirit.
http://www.psihologia.de/Modalitati-consiliere/

Răspunsul curat și pur al sufletului nostru când buzele sunt pecetluite de tăcerea gândului

LACRIMA
Laura Schussmann

Vin dintr-un suflet
și mă preling ca un cântec
prin misterioasă simțire
într-o răscolire de pântec.
Sunt o picătură de rouă
inventată dintr-o iubire,
regăsită în speranță nouă,
rescrisă cu o rimă în vers
între căderi curgătoare de stele
pe al Căii Lactee unic sens.

Sunt lacrima
ochilor luminați de privire.
Sunt transparența și pură,
strâng în mine,ca o cenzură
a sufletului durere cruntă,
dar și nedefinită fericire.
Buzelor, fremătare sfântă,
le dau prin secrete impulsuri
la setea de sărut,răspunsuri.

Mă plâng a uitare stinsă
din zâmbet pierdut în trecut
și încerc să îmi amintesc mai bine
ce strop albastru din oceanul vieții
am fost cândva, atunci și la început ..
Stingheră iar am rămas prinsă
de o pleoapă străvezie de timp
pe a prezentului subțire geană.
Spre nicăieri desprindere finală
simt în alungirea de picătură mică
o tremurătoare, trecătoare teamă.

Mă ascund pe o privire închisă
peste a luminii virgină pupilă.
Devin de atâta noapte siderală
din ce în ce mai mică și umilă.
În sacadate și surde suspsine
mă preling între nimic și infinit.
Și la început de sfârșit de mine
mă picur iar, ploaie de ape line
din sufletele voastre,izvoare pline,
cu disperare pe un alt ochi,
de aceeași lumina polară, orbit..

BINE AI VENIT AN NOU..
Laura Schussmann

Și ai venit
An Nou,
ești deja aici
și încep încet, încet,
să mă obișnuiesc cu tine.
Prea mult, din anul
ce tocmai a trecut,
nu s-a schimbat în mine.
Mă simt tot eu,
același suflet rebel,
și mai plină de iubire.

Și te întâmpin
An Nou,
cu speranță în suflet
și cu un pic
mai multă înțelepciune
la mine în cuget.
Știu
ce vreau de acum.
Știu
care îmi este drumul.
Suflu magie pură
în suferințe arse,
să împrăștii
în uitare scrumul.

Ce îmi doresc
An Nou,
eu, de la tine,
ca timp ce ești,
să nu îmi lași
prea multe urme adânci
pe trup și chip
și în suflet la mine.
Și dacă lași ,
te rog,
să fie doar de fericire,
iar visele îmi vor deveni
o realitate de simțiri
și a iubirii împlinire.

Bine ai venit !
An Nou ,
te-am așteptat,
sau nu,
tu tot ai sosit,
deci te primesc.
Te simt, deja,
nou început.
Și sper
să îmi dai timp,
cât ești de lung,
să mă renasc,
să mă reinventez,
să mă regăsesc
și viața adevărată
cu tot ce înseamnă ea
să pot să mai trăiesc.

ȘI MI-AM COLINDAT IUBIREA...
Laura Schussmann


Îmi stătea iubirea
ghemuită într-un colț de tăcere
și se întrista melancolie,
căci nimeni nu o mai vrea
și nimic nu o mai cere...

Își scutura nedumerită
gândurile fuioare de dor
și ofta adânc, stânjenită,
un oftat zvâcnire de zbor .

Fulgi albi de zăpadă
cădeau peste ea uitate timpuri,
secvențe de iarnă în minuturi,
puritate în zboruri de fluturi.

Înghețaseră de uitare
sufletele noastre tăcute.
Și ne transformam cu răbdare
în oameni de nea,resemnare ,
rațiuni în neanturi căzute.

Și într-o scurtă pornire,
din suflet înghețat revenire,
m-am apropiat iar de iubire,
cu sfiala cuvenită și teamă
să îmi amintesc cine este
și cum o mai cheamă.

Și am început să colind
în șoapte de gând , colinde,
murmur de ușoară romanță,
început inocent de speranță.

Și ningea
fără să se mai oprească.
Se deschisese spre pământ,
între cuvinte și gând,
întreagă boltă cerească.

Era o mistică unire
între E-ul meu și iubire.
Erau fulgi albi simfonie,
dans de fluturi lumină.
Era o așa lentă retrezire
inr-o armonie divină .

Și am colindat,
va colind și acum
și voi tot colinda
până la sfârșit de drum,
și mai plină de simțire
solfegii întregi în colinde,
viața refren de iubire.

LUMÂNĂRI ÎN VÂNT ...
Laura Schussmann

Am început să ne ducem
încet, dar sigur
de viață parcă obosiți
și în fața sorții cuminți și ispășiți.
Suntem prea tineri să ne stingem
lumânări pâlpâiri de vise în vânt,
dar suficient de bătrâni
să ne luăm zborul suflete libere,
din trecerea la pas pe acest pământ.

Ne-am născut prea devreme
pentru adevărata fericire
și ne-am trăit inocenți viața
la răscruce de timpuri
între libertate și înrobire.
Ne ducem prea târziu din ispășire
și nu prea am mai înțeles mare lucru
din trecut și prezent și ce ar fi viitor
și de noi înșine tare ne mai este dor..

Cei care rămânem în urma lor,
ne mai încărcăm cu ceva speranțe
și o pungă de un leu plină de regrete,
așa pâlpâind a lumina vie
pe al uitărilor voite imens perete.
Lumânări cuminți în mii de vânturi,
ne căutăm și ne mai regăsim uneori
între ale pierdutei tinereți amintiri
și între neîmplinite,răvășite gânduri...

Aveți grijă de voi copii cuminți,
acolo unde sunteți aruncați
de ale voastre vise și de cruda soartă.
Vrem sau nu vrem să recunoasteam
fiecare, singur pe umeri destinul își poartă
și chiar dacă este jumătate , rău sau bun,
nu știm niciodată, suflete cum suntem,
dacă avem de mers până la sfârșit de drum.

CREZUL MEU..
Laura Schussmann

Pe cărările uitărilor de sine
uitate chiar și de uitare,
îmi tot căutam
crezul meu..
Și mă tot întrebam...
Ce tot caut pe aici,
așa ,
de parcă nu am pierdut nimic,
dar tot sper să găsesc ceva ?

Și tot zburam în două aripi,
o pasăre șchioapă de vise
regăsindu-mă pe cărările..
cum se numesc mai nou ?
Cărările regăsirilor de sine.
Și îmi găseam crezul meu,
cel uitat la un colț de semn de întrebare,
sub umbra unei întrebări fără răspuns ..

La urma urmei sunt ceea ce sunt,
că va place sau nu ..
Alta nu am,
dar,
și când o să începeți să mă cunoașteți..
Căci o să îmi regăsesc,
eu, de tot ,crezul meu,
în ceva,
care se numește tot eu .
Să vedeți
ce dragă o să va fiu,
ce o să mă doriți voi pe mine
cu iubirea mea cu tot...

Dar până atunci ..
mă împiedic, câteodată,
de oboseala filosofiei de doi lei a sorții ,
care sparge semințe,
încolțite la mijloc de primăvară a vieții,
pe sufletul meu prăjit de căutare .

DACĂ TE-AȘ IUBI...
Laura Schussmann

Dacă te-aș iubi cu privirea,
ai deveni amprentă veșnică
pe pupila mea mică și orbită de tine.
Și te-aș clipi cu gene pădure
când ai vrea să te strecori în altă privire
la fel de dependentă de tine ca mine..

Dacă te-aș iubi cu gura
ai simți cum te sărut de fiecare dată,
când îmi umezesc buzele cu sete de tine.
Și te-aș opri panicată între două respirații
și te-aș face prizonierul unui oftat lung
între două zâmbete și trei aberații.

Dacă te-aș iubi cu mâinile
te-aș ciupi cu degetele de suflet
ca și cum aș încerca să compun o simfonie
la o vioară ce nu mai are corzi de o veșnicie.
Și te-aș lungi pe un arcuș de atingeri
și te-aș fredona cu un fluierat de îngeri.

Dacă te-aș iubi cu trupul,
ai deveni alungire din mine
pe un tot de trup ce îl tot cauți la tine.
Și te-aș strânge între două patimi de mine,
până, sub dorinți capitale te-ai frânge
și nu ar mai rămâne nimic din tine.

Dar eu te iubesc doar cu sufletul
și uneori, când nu mă pot abține ,
doar cu visul și cu gândul.
Iubirea mea este pură și nevinovată
și ți-am dato odată cu mine toată,
Și te așteaptă cuminte și nerăbdătoare
să simți că și inocența poate fi arzătoare.

Dar știu, că tu nu mai crezi de mult,
că eu aș mai putea să te iubesc pe tine
sau pe oricine sau altcineva
doar platonic cu gândul și cu inima.
Căci am nevoie de mai mult...
am nevoie de fiecare zvâcnire din tine
de fiecare dublă sacadată respirație,
când mă apuc fără voia ta dar cu mine
să te modelez cu mâinile buzele și trupul
la ora , ce noi o mai numim, de re-creație..

AVEM NEVOIE DE..
Laura Schussmann

Avem nevoie de...
acel ceva
să ne reamintim de noi,
când mai uităm că existăm
pe linii paralele de destin.
În revelații clare să ne regăsim
unde am rămas în suflet goi.

Avem nevoie de....
iertare,
când de păcat
suntem prea vinovați.
Să ridicăm
privirea,iar, spre soare
din bezna rațiunii noastre,
unde am rămas
umili și îngenuncheați..

Avem nevoie de...
uitare
să ne reamintim ce n-am uitat.
Să regăsim în noi
ce am vrut să pierdem
și ce,
cu ipocrizie de feline blânde
am înghițit cu noduri și am renegat.

Avem nevoie de....
speranță
să nu ne mai oprim din a visa.
Și fiecare pas
făcut spre ce o să vina
să lase cratere adânci în realitate,
căci timpul se tot șterge în urma sa.

Avem nevoie de....
iubire,
ca sămânța de rodire
și fructul de înflorire.
Sufletele însingurate
să le îmbrăcăm, cu dărnicie,
într-o divină puritate.
Doar amintire dragă,
împlinire completă de destin,
să lăsăm
în urma noastră de pe urmă,
pentru acea clipă
când poate o să ne dorim
încă o secundă în minutul vieții,
iar de la început să fim.

Avem nevoie de ...
o sărbătoare,
în care să ne înălțam,
să ne renastem mai curați
în ode închinate vieții.
Să refuzăm
să ne mai punem pe cruce
îngerii și sfinții
pentru primordialul păcat
al trupului și al minții.
Să încetăm
să ne mai purificăm,
în cugete și în suflet,
cu sânge nevinovat,
din rănile lor nevindecate,
pe iluziile noastre, picurat..

Avem nevoie de....
înțelepciune și de înțelepți
ce nu se vând
și nu se lasă cumpărați
pe o găurică de bănuț
cu străluciri de eternitate.
Să ne vorbească ei,
de noi și interzisă libertate
și de balanța existenței
cu iluzoria ei greutate.
Un taler e prea gol,
iar celalat prea plin,
de iertare și păcate.
De ascultare,
nu prea ne mai arde,
de vorba noastră multă
ne-am săturat,
prea le știm noi pe toate.
Am devenit
în minți optuzi
și înghețăm,
așa de orbi și surzi,
la râsete de îngeri
și la orice sfat.

Avem nevoie de...
să mă gândesc...
Ce avem nevoie,
din coșmarul conștiintei
să ne eliberăm
și vise pur albastre,
iară să visam?
Măcar,
la ultima bătaie de ceas,
înainte să pierdem
și ultima secundă de noi
ce ne-a mai rămas,
să ne oprim, în vanități,
să ne mai risipim.
Să nu mai scormonim
trecutul dureros
și să nu mai inventăm,
naivi,viitorul glorios.


Avem nevoie
de acel ceva,
de iubire.
de iertare,
de uitare,
de speranță,
de înțelepciune
și de o sărbătoare.
Avem nevoie de toate
să ne recunoaștem iar,
noi pe noi în noi,
să ne întregim cu simplitate
unde am rămas în suflet goi.

ÎN SEARA ASTA...
Laura Schussmann

În seara asta specială,
mi-am pus ghetele la geam,
dar aștept nimic să vină.
Dacă voi primi ceva
vreau din soare și din lună
doar pură ,curată, lumină.

În seara asta sfântă,
mi-am pus ghetele la poartă
așteptând un semn divin
și pe drumul meu să treacă,
ceva sau cineva ,a mea soartă,
ritmuri lente, adiere de destin.

În seara asta,a noastră,
lângă inima ta, iubite,
mi-am pus inima, sperând.
Mă joc cu al speranței gând
și mă mint cu amăgirea,
dacă va fi ceva să primesc,
măcar, jumătate din iubirea
ce eu îți dăruiesc și te iubesc.

ALEILE DESPĂRȚIRII NOASTRE...TOAMNĂ..

Gata..
pleci toamnă
cu bagajul tău de frunze cu tot.
Mă lași
mai săracă cu o frunză, două,
dar mai bogată cu un vis.

Și pleci toamnă,
cu pas ușor de frunză ruginie.
Elegantă,
în rochia ta arămie.
Parfumată,
cu arome acrișoare de gutuie.
Plutind toată,
te strecori furtună de zboruri
și iei cu tine, lacrimi,
simfonii de regrete și doruri.

Pleci ,
pe aceleași alei pe care ai venit.
Lași
în urma ta un gol nedefinit
ce trebuie umplut cu altceva.
Și mă gândesc,
să scutur niște nori de stea,
să mă fac regăsesc
în îmbrățișări albe de fulgi de nea.

Cât ai fost pe la mine,
mi-am umplut
sufletul cu melancolie.
Vers
m-am făcut pentru tine.
Răsărituri te-am căutat,
și apusuri te-am alungat.
Te-am respirat
între acuarele și rime.
pierderi și regăsiri de mine.

Știi tu,
ce ești în stare să faci?
te întreb eu retoric
așa că de act final.
Tu îmi întorc spatele,
nu răspunzi,
preferi
să te tot duci și să taci .

Mult mister
ai ,toamnă,în tine.
Ești
o nebunie
de melancolie.
Pleacă acum,
e timpul,
Și sper,
să ne revedem
la anul ce vine,
cu un pic de mai bine .

IUBITUL MEU ... FULGUL DE NEA ...
Laura Schussmann

Undeva
între univers și pământ,
suspendat
de un petec de nor,
înghețat
de atâta început de iarnă
și dorit
de neatinsa albă zăpadă,
mă pregătesc
să ning doar spre tine,
eu, rebelul tău fulg de nea
și să îți ating a dulce regăsire
chipul tău de înger, iubita mea.

Eu știu
că am să mă ning la tine
cu alți fulgi de nea,
rebele rotiri de alb,ca mine.
Tu nu știi încă,
că mă aștepți , aleasa mea .
Și ne privești
așa cuminte și zâmbitoare.
Te pregătești ,
cu fiecare atingere de puritate
să devii
și tu o mică albă parte,
din curată și nouă ninsoare.

Eu sper
să fiu alesul tău, iubito.
Tu speri
ca fulgul ce, pe buze,
primul te va atinge
și te va săruta,
să nu se mai topească
de pe colțul tău de zâmbet
și să îți lumineze
cu a sa micuță strălucire
înserarea din privire,
iar iubirea pură, neatinsă,
în fire albe, fine ca zăpada
să îți danteleze inima .

PLANETA ALBASTRĂ A IUBIRII NOASTRE ALBASTRE...
Laura Schussmann

Iubito,
lasă-mă să îți dăruiesc un continent
de pe planeta noastră albastră.
Să fie dar de cununie
când vom spune întregii lumi
despre iubirea noastră..

Privește-mă iubito
și lasă-mă să ating cu sufletul
în ochii tăi frumoși ,cerul.
Lasă-mă să te cuprind ușor,
să te simt plutind spre mine
cu toată iubirea din tine,
Și împreună să schimbăm,
doar pentru noi doi,
în nemuritor, efemerul..

Întinde mâna, iubito,
spre o nouă stea.
Să facem din ea,
cu dulceața buzelor tale
și patimă buzelor mele,
sărut pe un colț de univers,
o planetă, doar a noastră.
Să aibă culoarea iubirii,
dar să fie infinit de albastră.


Iubitule,
știi ce eu aș vrea?
Pe planeta ce visam ,
a iubirii noastre albastre,
să fie doar două continente,
inima mea
și
inima ta,
iar ocean ne va fi
o nesfârșită plutire de astre,
vălurind infinită dragoste
pe țărmurile sufletelor noastre.