Răspunsul curat și pur al sufletului nostru când buzele sunt pecetluite de tăcerea gândului
LACRIMA
Laura Schussmann
Vin dintr-un suflet
și mă preling ca un cântec
prin misterioasă simțire
într-o răscolire de pântec.
Sunt o picătură de rouă
inventată dintr-o iubire,
regăsită în speranță nouă,
rescrisă cu o rimă în vers
între căderi curgătoare de stele
pe al Căii Lactee unic sens.
Sunt lacrima
ochilor luminați de privire.
Sunt transparența și pură,
strâng în mine,ca o cenzură
a sufletului durere cruntă,
dar și nedefinită fericire.
Buzelor, fremătare sfântă,
le dau prin secrete impulsuri
la setea de sărut,răspunsuri.
Mă plâng a uitare stinsă
din zâmbet pierdut în trecut
și încerc să îmi amintesc mai bine
ce strop albastru din oceanul vieții
am fost cândva, atunci și la început ..
Stingheră iar am rămas prinsă
de o pleoapă străvezie de timp
pe a prezentului subțire geană.
Spre nicăieri desprindere finală
simt în alungirea de picătură mică
o tremurătoare, trecătoare teamă.
Mă ascund pe o privire închisă
peste a luminii virgină pupilă.
Devin de atâta noapte siderală
din ce în ce mai mică și umilă.
În sacadate și surde suspsine
mă preling între nimic și infinit.
Și la început de sfârșit de mine
mă picur iar, ploaie de ape line
din sufletele voastre,izvoare pline,
cu disperare pe un alt ochi,
de aceeași lumina polară, orbit..
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Frigul
Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
Comentarii
Multumesc pentru aprecierea ta draga mea prietena Maria ! Te imbratisez cu mare drag !
Multumesc pentru aprecierea ta draga mea Elena ! Te imbratisez cu mare drag !
Multumesc pentru aprecierea ta draga mea Dida ! te imbratisez cu mare drag !!
"Și la început de sfârșit de mine
mă picur iar, ploaie de ape line
din sufletele voastre,izvoare pline,
cu disperare pe un alt ochi,
de aceeași lumina polară, orbit.."
sensibil.F.Frumos!!
cu pretuire.
Sunt lacrima
ochilor luminați de privire.
Sunt transparența și pură,
strâng în mine,ca o cenzură
a sufletului durere cruntă,
dar și nedefinită fericire.
Buzelor, fremătare sfântă,
le dau prin secrete impulsuri
la setea de sărut,răspunsuri.
Minunate versuri!
Felicitări, dragă prietenă!
Lecturat cu plăcere!
Multumesc draga Agafia ! te imbratisez cu sufletul si cu mare drag !
Aprecieri sincere. Frumos!