Îmi uit privirile pe chipul tău,
când nopțile răsună de-ntristare,
și nu aud din cer a ta chemare,
iar lacrima se-ascunde-n ceasul rău.
Când îndoiala-n piept face popas
aștept să îmi răspunzi la ruga-mi mută.
Doar sufletul mereu de tine-ascultă,
c-atât în viaț-atât mi-a mai rămas,
Iar fiul Tău Preasfânt, blândul Iisus,
al omului Mântuitor sărac,
prin jertfa-I ne-a răscumpărat în veac
și-i calea către visul meu de sus.
Și fața mi-o aplec până-n pământ,
iar mâinile se frâng în rugăciune.
Te rog, Doamne, să-mi dai înțelepciune,
putere și credință în cuvânt.
Mi-e inima prea plină de iubire
și mult prea rece viața monotonă.
Că doar Maria este-a mea Madonă,
întregii lumi aș vrea să-i dau de știre.
Iar fiul ei Preasfânt, blândul Iisus,
al omului Mântuitor sărac,
prin jertfa-I ne-a răscumpărat în veac
și-i calea către visul meu de sus.
Prin Înviere este-a mea lumină,
de cred în El am mereu viața plină.
-->