18 KARATE
Prin fața ochilor, într-o viteză năucitoare,
trece un tren... revăd garnitura cu cele
douăsprezece vagoane burdușite
de saci cu amintiri, unele de mult îngălbenite,
iar în câțiva, colorați și ciuruiți,
manuscrisele, muguri de vise, din care au ros
carii anilor fără de sfinți în calendare.
Osiile s-au pus în mișcare, cu mult, mult înainte
de pârguirea portocalelor, Dumnezeu a hotărât
fără să țină cont de grijile și socotelile bunicii.
Gara, cu pereții scorojiți, era din secolul trecut,
balamalele ușilor sufereau de artroză,
geamurile aveau miopie, instalația electrică
refăcută de două ori, iar din loja acoperișului
se simțeau, discret, binecuvântările îngerilor.
Să mă ierți, prințesă, când mai în glumă,
mai în serios, uneori, încercam să te sperii,
că iau trenul și fug tocmai la Paris!
Te simțeai neputincioasă și sădeai iute un oftat,
privirea era prinsă-n rama unei antice dureri,
totuși bunătatea se reflecta prin culoarea-i albastră.
Au încărunțit copacii care mi-au răcorit spiritul,
chiar și trandafirul răsfirat, ca un evantai, pe gardul
de după care singurătatea își proba dantelele.
Cu ochii umeziți și în tăcere am strâns toți anii,
innobilați cu18 karate,... i-am îngrămădit în cufărul
lustruit cu lacrimi de pribegie...
Rămân bijuteria care-mi împodobește mâna
ce așterne, caligrafic și cu smerenie, emoțiile!
1 Iunie 2018
-->