Astronomic vorbind
Pietrele nasc.

Buruienile înfloresc
Și ele, frumos, dar des.

Păsările zboară
Cu capul în jos la sud.

Izvoarele nu se revarsă
Și nici nu ne inundă.

Dacă te-aș iubi ieri
Vei răsări iarăși, mâine?

Universul, zic eu
E limita posibilă

De imposibil.

21 06 2013
ȘTEFAN OANĂ

Precum lipsa întunericului
Iubirea se dă gratis
Dar puțini stau la rând...
Diminețile se numără.

Cuiele ruginite dor
Nu și moartea
Dar ce știu eu...
Nu am murit, încă, niciodată.

Iarba călcată se răzbună
Odată va crește din noi.
Mulți nu cred în verde
Dar toți stau la rând.

Iubirea e gratis
Dar nu și degeaba!

28 06 2013
ȘTEFAN OANĂ

Punct de sprijin
Nu mai are vară
Și nici pârghii.
Doar câte-o roată
Pătrată.

Triunghiul a fost
O pârghie relativă
Frântă în trei.
Cercul, bucată
De infinit.

Oare cât ne mai iartă
Gravitația?

28 06 2013
ȘTEFAN OANĂ

Cer de țărână
Păsări înmuiate mii
Flori cu ochii în pământ
Liniște fără copii
Glie inundată crunt
Tristă zi, plină de lună

Ape reci cu capu-n jos
Vis murdar despre frumos
Iz de mucegai și os
Timp demult nemaiîntors
Orizont de vlagă stors
Fir de ud încă netors

Plouă
Verde
Ud
Frumos
Fără
Timp

Dar cu folos!

30 06 2013
ȘTEFAN OANĂ

Am să-mi fracturez lumina

Fără milă, în două oase verzi,

Unul iute și foarte ascuțit

Altul tăcut, atârnat cuminte.

Am să-mi condamn nopțile

Fără recurs, la infinite insomnii,

Una în genunchi, rugă de veghe

Alta la pleoape roșii, de neînchis.

Am să-mi usuc toate frunzele

Fără de soare, crud să-mi cadă,

Toate, în triste, amare grămezi

Răscolite de-un vânt indecis.

Numaidecât, voi sugruma timpul

Să moară nemișcat și în dureri

Căci ne rupe crunt din viață

Ziua pierdută de ieri.

19 01 2013

ȘTEFAN OANĂ

Cum au trăit străbunii fără tine

Ce dulce grai înțelegeau, iubeau

Cred că nici plopii n-aveau nume

Nici lac cu nuferi galbeni nu aveau.

Scrisorile nu se scriau pe-atunci

Luceferii de-abia ce se nașteau

Seara pe deal cu buciumuri adânci

Ode de alte astre, încet cantau.

Nici stelele fierbinți nu mai răsar

Căci calea lor e mult prea lungă

Nici șoapta vorbă nu era măcar

Să ne aline dulce viața simplă.

Doamne, ce sărăcie era-n lume

Când graiul nu știa de vers

A trebuit să-I dai un nume

Unic de Eminesc prin univers.

15 01 2013

ȘTEFAN OANĂ

Smulge-mi tu straiele-nvechite

Aruncă zale ruginite la gunoi

Nu mă lăsa acum să fiu cuminte

Să umplem viața asta cu noi doi.

Descuie-mi visele din storuri

De pleoape mai demult lipite

Să zbor aiurea-n ‘nalte ceruri

Fără perechi neadormite.

Ascultă-mi urma unde duce

Și rupe-mi din perete ceasul

Îmbracă-mă de zor cu zile albe

Dublează-mi cu iubire dansul.

Îmbrățișază-mi fugile cu gura

Sărută pătimaș din nou uimirea

De dimineață, albă, să răsară

Neîndoită, veșnică, iubirea.

Învață-mi limba să te guste

Pe rotunjimi fără perechi

Popas de umbre în picioare

Cu buze înfipte în urechi.

Și tropăie-mi acum prin minte

Strivind nevolnici neuroni

Iubire hai, nu fii cuminte

Mai dă-mi nectar de vreo trei ori.

Uimește-mi gura goală cu plinele-ți cuvinte.

13 01 2013

ȘTEFAN OANĂ

Ce cal împiedicat o să mai zboare

Când gâtul trist doar aripă nu e.

Ori cum să pască nori din soare

Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă

Când miere ori albină nu mai e.

Sau iarba cum să ne mai crească

De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă

Când rece vremea acum ne e

Fierbinți zăpezi or să mai cadă

Din ceruri fără sus, oare cu ce?

Și ce păduri de secole prea verzi

Or să ne apere de golul prea perfect

De mugurii se nasc în jos și drepți

Cu mâinile încătușate verde-n piept?

Chiar...  Cum? De unde? Și de ce?

13 01 2013

ȘTEFAN OANĂ

Dacă-o să fiu nebun

Voi fi nebun cuminte

Întreaga mea, tu să mă ierți

Nu voi putea

Să-mi umblu-n minte

Dar voi putea să te iubesc.

Am să-ți vorbesc

Pe limbă de copac

Ori ciripit am să învăț

Zăpezi am să traduc

În hieroglife

Dar despre tine n-am dezvăț.

Poate-o să zac

La soare ca o floare

Prea colorată și firesc

Am să cerșesc albinele,

Cu soare

Dar despre tine, te iubesc

Așa nebun, frumos...

Dar un nebun cuminte.

10.01.2013

ȘTEFAN OANĂ

Frigul sporovăie a gheață

La o șuetă printre streșini

Condamnând decisiv frunze

La moarte prin nemișcare.

Soarele mimează lumină

Dezbrăcat pușcă de raze.

Pesemne au fugit de-acasă

În țările gălăgios de calde.

Surd, sticlește hidos timpul

Din curgeri intacte, de apă

Și tăcerea bâlbâie tremurat

Grimasă, de buze alb-vinete.

Marea s-a încuiat chircită

Între pereți reci de furtună

Nu mai vrea să atingă țărm

De liniște, fierbinte-n nisip.

Păsările au murit între aripi

Căutând în picaj pământul

Iar vântul a astupat la gură

Pădurea, să nu mai troznească.

03 01 2013

ȘTEFAN OANĂ

Ce ascunde, oare,

Negrul dintre stele

Alte lumi abstracte

Cu făpturi rebele?

Oare este lava caldă

O lume-n miniatură

Ori de mină floarea albă

Lumea fără de măsură?

Viața-i vis ori visul viață

Noi aici ne ispășim

Vreo amarnică pedeapsă

Vis e viața sau leșin?

Universul e atomul

Ori atomul univers

Cugetând și eu ca omul

Cu al meu prea simplu vers?

03 01 2013

ȘTEFAN OANĂ

Dă-i

Doamne

Morții,

Niște vise

Ca să ne țină

De urât

Când trecem,

Mut

Prin infinitele

Abise

Dă-i

Doamne

Morții,

Vise.

02 01 2013

ȘTEFAN OANĂ

O bucată imensă

de noapte

mi-a strivit zborul.

Oare unde se duc

steluțele, când mor,

la culcare?

Suntem atât de vinovați

de viață

încât murim prea repede.

Oare dincolo

e ieri

sau astăzi?

Speranța

s-a înecat într-o lacrimă

fără zbatere. 

Ană...

De ce te-ai dezvelit

De zid?

28 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Brazii sunt crunt decapitați, de Crăciun

Ne spun mocnit, poveștile triste la sobă

Fuioarele gri, ce ne amintesc despre fum

De ultimă așchie, din prima nezisă vorbă.

Brazii jelesc, uscat, despre verde ce-a fost

Chiar de sunt încărcați de atâta lumină

Bărbierim ultimul deal toporind fără rost

Ne plâng, verde-crud, pădurile fără de vină.

Undeva acolo, de sărbători, mai arde încă

Neatentă la focul mocnit, o ultimă casă

După, rămâne cenușa prea caldă și spumă

De genunchi îndoiți, jar de albă mireasă.

Brazii sunt troc, acum, despre anii ce vin

Stau semeți și tăcuți în vârf ascuțit de clădiri

Sunt muguri firavi, verzi, de cană cu vin

Brazii aduc iarnă-n pierdutele triste priviri.

Brazii, trecută poveste

Ei plâng de sărbătoare

Mult prea târziu!

26 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Fierbinte și negru, pustiu

Lipsit de speranța diurnă

Plângea un gol în târziu

Călcând pe vid, fără urmă.

Zbateri de timp, fără de tac

Zbiară secunde, ucise-n ecou

Cum mototolirea apei din lac

Îngână valul din nou și din nou.

Cataplasmă sărată pe rană

Zăpadă căzută alb, la infinit

Plâns amar de clopot și zeamă

De lumânări stinse la nesfârșit.

Hăul imens, vărsat în neant

Minus înalt, de zbor, înzecit

Tăișuri ciuntite aspru pe cant

De frică părul, lipsă, zburlit.

..........................

Apoi a fost zi când te-am cunoscut.

26 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Azi îți colind de mare dor și drag

Un cântec vechi, care-ți va spune

Despre miros de brad și cozonac

Din al tău suflet de culcuș, minune.

Să plângi râzând, să dai în pârg

Lacrimi fierbinți de sfântă orhidee

Să-mi depeni tu, poveștile pe rând

Din plinul sufletului tău, femeie.

Îți cânt de albă nea în drumul vieții

De sănătate, de noroc, de plină cană

Să-ți deie bunul Dumnezeu ce meriți

Vis dalb de soartă fără de vreo rană.

Îți cânt acum cu pieptul înflorit de tine

Urare de belșug, senin, lumină și an bun

Să îmi trăiești în casă, zâmbet, încă o mie

De ani lumină, fericiți, iubindu-ne nebun.

24 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Pedepsesc vântul

La zvârcolire,

A profitat prea mult

De, liniștite, pletele tale.

Condamn lumina

La flacărăruie,

S-a bucurat prea des

De blândețea-ți din ochi.

Oxigenul

Te-a sărutat destul,

Așa că, azi, îmi țin

Răsuflarea.

21 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Pe ciorna simpl-a vieții, suntem pete

De nonculori cu ochii larg deschiși

Din toc, cernelurile stau acum să fete

Pierdute linii interzise de proscriși.

Cădelnițe cu jar de lemne rare

Descriu fuioare albe pe pereți

Organizând perdele, din petale

De fum, iluzii și izuri de asceți.

Matrițe aidoma și dure de iubire

Fără bavuri în plus ori după gât

Păianjeni prinși în colțuri fără fire

Ori cioburi tari, de spart tăcut.

Înmărmurirea e doar golul simplu

Din care noi, firav, ne-am înnăscut

Murirea vie, sânuri care-mi umplu

Un urlet sfâșiat și-un roșu început.

Ne zbatem într-o lampă, zicem, vie

Fără de gură, fund ori fără de peceți

Întotdeauna mâna-mi caldă să îți fie

Gură de foc sau mângâiere de poeți.

Glonț rătăcit în țevi aiurea,  fără minte

Cep înfundat, făr’de licoare în butoi

Potecă regăsită de-acum printre morminte

Zbor aprig și nedrept, zâmbet acid de zei!

14 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Tu, pană dulce, pierdută-n căutare

Vino să îți descânt deochi de zbat

Copilule uimit, încă mai ai picioare

Pământul plânge surd de al tău drag.

Nu-ți arde tâmplele prea reci, de stele

Mângâie-ți zbuciumul înalt, de nori

Vino să creștem înzecita necădere

De dor, nicicând să nu mai zbori.

Îmbracă-te-n veșmânt de pământean

Și poartă blând, umil, povara morții

Să nu te pierzi, curent într-un ocean

Aici îți poți găsi destinu-n fața sorții.

În palma mea acum așează-te și plângi

Voi îmblânzi căderea-ți cruntă în țărână

Pășește mândru nu te târî pe brânci

Din ultima ta zbatere de mână.

14 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Când în genunchi uscați, adânc mă îngropa

Durerea spin, a crucii mele grele dintre umeri

Mi te-ai născut, ca vis și caldă foc, tu steaua mea

Și ai avut răbdare, ca nașterea să-mi numeri.

Pe când, cu părul smuls, din trunchi și fără vină

Ecoul mă lovea morbid cu dinții de pereți și știrb

Tu mi-ai udat căsuța albă din copac, la rădăcină

Cu smirnă albă, fum de-încredințat și dulce nimb.

Când foamea de prea viu mă transforma în țintă

Și când durerea cruntă, gust nici nu mai avea

Ai copt, tu inimioara mea de mâine, o plăcintă

Să gust fierbinte, bucată dulce, dragă dintr-o stea.

Și când am vrut să-ți cânt amar de dor și despre jale

Mi te-ai ivit aievea, în gara aceea fără liste de plecare

Erai tu roata mea întreagă, lipsă, a carului cel mare

Bucată dintr-o stea știută, fierbinte, timp uimit, pe care

Te voi iubi continuu și fără de sfârșit!

02 12 2012

ȘTEFAN OANĂ