Pe ciorna simpl-a vieții, suntem pete
De nonculori cu ochii larg deschiși
Din toc, cernelurile stau acum să fete
Pierdute linii interzise de proscriși.
Cădelnițe cu jar de lemne rare
Descriu fuioare albe pe pereți
Organizând perdele, din petale
De fum, iluzii și izuri de asceți.
Matrițe aidoma și dure de iubire
Fără bavuri în plus ori după gât
Păianjeni prinși în colțuri fără fire
Ori cioburi tari, de spart tăcut.
Înmărmurirea e doar golul simplu
Din care noi, firav, ne-am înnăscut
Murirea vie, sânuri care-mi umplu
Un urlet sfâșiat și-un roșu început.
Ne zbatem într-o lampă, zicem, vie
Fără de gură, fund ori fără de peceți
Întotdeauna mâna-mi caldă să îți fie
Gură de foc sau mângâiere de poeți.
Glonț rătăcit în țevi aiurea, fără minte
Cep înfundat, făr’de licoare în butoi
Potecă regăsită de-acum printre morminte
Zbor aprig și nedrept, zâmbet acid de zei!
14 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
-->
Comentarii