Mânuţă de copil
Eu sunt unul,iar ele sunt doua
Mă descurc bine cu ele,
Că doar sunt mânuţele mele
Cu ele scriu,mă joc,mănânc,
Ce să spun,sunt fericit.
Fericite sunt şi ele
Când le spăl mă uit la ele.
Mai fericit eu sunt atunci,
Cand mânuţele mă-ndeamnă
Să descopăr lucruri noi
Mă îndeamnă şi mă ajută
Sunt de mare ajutor.
Renato Sauciuc (fiul lui Mihaela Sauciuc)
Veverița
Mariana mă numesc,
De mă chemi cu nucile
Eu alerg să te cunosc,
Așa mică și isteață,
Într/o clipă eu ajung,
Nucile să mi le/adun,
Copii,tineri și bătrâni
Toți îmi sunt ai mei stăpâni.
Sunt veverița cea hazlie
Prin copaci eu hoinăresc,
Vă aștept aici la mine
Nuci,alune eu poftesc.
Sauciuc Mihaela
Șoricelul și pisicuța
Sunt micuț,dar mă descurc
Pisicuța să alung,
Ea mă vrea in seara asta
Însă eu o păcălesc,
Îi spun,mâine seară pisi dragă,
Că acum sunt ocupat.
Pisicuța cea șireată
Stă la pândă ziua toată,
Însă,șoricelul cel micuț,
Se ascunde,se pitește
Și pisica nu/l găsește,
El o roagă și îi spune,
Pisicuță,pis,pis,pis
Lasă/mă că sunt micuț,
Nu ție milă când mă vezi
Că alerg și mă pitesc?
Sauciuc Mihaela
“Bucuraţi-vă ca nişte copii, ca păsările cerului.” – Fiodor M. Dostoievski
Urmăream un copil. Alerga după fluturi. Râdea. Râs de copil ce îmbrăţişează natura, cerul, fericirea. Când are fericirea în ochi, în surâsul lui, ea nu-l va uita.
Ce este acel ceva ce ne împiedică sa fim copii? Ce ne împiedică să alergăm după fluturi?
Oameni mari cufundaţi în rutină. “Vezi tu, am avut atât de mult stres în ultima vreme, am o grămadă de probleme.”; “Trebuie să rezolv cutare şi cutare, ştii, sunt un om ocupat.”; “N-am eu timp de zâmbete şi culori, se întâmplă prea multe. Viaţa este grea.”
Ce ne opreşte? Cine stă între noi şi fericire? Doar noi înşine. Bucuria celui rău e să ne vadă cufundaţi în rutină, indiferenţi. Bucuria lui este să uităm. Să uităm să ne bucurăm de lucrurile simple ale vieţii, să uităm a alerga după fluturi, să uităm a dansa, să uităm a iubi viaţa.
Spunea cineva odată “Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie bun.” Aş putea să adaug: Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie fericit. Ne este ruşine, ne este teamă. Avem lucruri serioase de făcut, nu ne putem permite să ne ştirbim imaginea, să ne bucurăm de lucruri copilăreşti; viaţa nu este roz.
Şi pierdem. Pierdem viaţă, pierdem iubire, pierdem fericire. Câştigăm moarte. Ne pierdem pe noi înşine printre nimicuri. Sacrificăm viaţa, sacrificăm frumosul, îl sacrificăm pe Dumnezeu pentru nimic. Viaţa e din Dumnezeu! Ai văzut tu urâţenie în fiinţa de lumină a Creatorului?
Eu spun: iubeşte viaţa! Iubeşte-o până la absurd şi trăieşte! Primeşte totul ca din mâna Lui şi bucură-te, nădăjduieşte, crede. Pentru ce scop mai nobil am fi putut fi creaţi, dacă nu pentru acela de a ne bucura de viaţa, de a celebra iubirea, de a-l iubi pe Dumnezeu?
Aminteşte-ţi. A trăi înseamnă mult mai mult decât simplul fapt de a respira.
Iubeşte-te pe tine, iubeşte-i pe ei, iubeşte visele năruite, iubeşte-le pe cele împlinite. Iubeşte muzica, iubeşte dansul, florile, cerul, ploaia. Şi crede. Crede că totul conspiră pentru fericirea din tine.
Iubeşte viaţa. Iubeşte tot ce este din Dumnezeu – respiră aer curat.
Ioana Haluca
sursă:flacarainchinarii.ro
Viata Ioanei...
Sau despartit parintii cand avea doar 12 ani,Ioana e numele acestei fete,mai avea inca trei frati insa erau trecuti de 18 ani,Ioana era minora atat mama ei cat si legea au hotarat ca Ioana sa fie incredintata mamei...a trecut un an decand Ioana era departe de fratii si tatal ei pe care ii iubea enorm de mult...intr-o zi mama Ioanei facand curatenie in camera fetei a gasit niste scrisori care erau adresate fratilor ei,citind acele scrisori a inteles ca Ioana sufera enorm de mult si a decis sa ia legatura cu ceilalti copii pe care ia convins sa vina sa o vada pe Ioana...au venit si fata sa bucurat enorm de mult...dar fratii ei trebuiau sa se intoarca la ei acasa asa ca Ioana va ramane din nou cu mama ei...era trista...foarte trista...a fost despartita de fratii si tatal ei...suferea enorm de mult...a mai trecut un an,Ioana era in vacanta de vara sa urcat in autobuz si sa oprit direct acasa la tatal ei in speranta ca acesta o va primi cu bratele deschise...nu a fost asa....a gasit usa incuiata pentru ca tatal ei era recasatorit cu alta femeie,Ioana a reusit sa intre in casa si a decis sa astepte pana a doua zi...soarele batea in geam cand Ioana a auzit pe cineva sunand la usa...a deschis usa si ochii i sau umezit de bucurie pentru ca era fratiorul ei cel mai mare,nu putea sa se mai dezlipeasca de el ia lipsit enorm de mult,dupa o lunga imbratisare au inceput sa curga intrebarile din partea fratelui si ea raspundea cu toata sinceritatea la tot ce voia sa afle fratiorul...fiind mai mare a decis ca ar fi bine sa-si contacteze tatal sa-l anunte ca sa intors Ioana si ca nu va mai pleca inapoi la mama ei.
A urmat intalnirea cu tatal,auzind toate problemele Ioanei si ca ea nu vrea sa se mai intoarca la mama ei,a spus ca el nu prea are cu ce sa o ajute deoarece legea a incredintat-o mamei ei si ca el lucreaza si nu are timp sa se ocupe de ea...intr-un final dupa insistentile celor doi copii tatal a decis ca poate sa ramana la nevasta lui,zis si facut Ioana sa mutat la femeia rescpectiva dar tatal era mereu plecat si femeia o trata ca pe o sluga ceea ce fratilor nu le-a convenit si au hotarat sa se mute in casa unde au crescut...Ioana se intoarce in casa unde a copilarit impreuna cu fratele mijlociu cu care va locui.
Erau singuri fara nici-un venit tatal venea in vizita dar nu le aducea nici macar o felie de paine fratele mijlociu se certa cu tatal lui,il durea ca nu avea posibilitatea sa-i ofere un trai mai bun Ioanei.Sa va dea si mama voastra ca-i platesc pensie alimentara nu am de unde sa va dau...nu pot sa va ajut...erau raspunsurile tatalui,dupa care pleca...ramaneau singuri se priveau in ochi si se imbratisau,lasa ca ne descurcam noi cumva spunea fratiorul Ioanei voi merge la munca vei vedea ca va fi bine...si asa treceau zilele in speranta ca va fi mai bine,fratiorul mai mare avea servici si o data pe saptamana venea si le aducea cate ceva de mancare ,in schimb cel mai mic dintre frati mergea inca la scoala nu putea decat sa priveasca cu neputinta suferinta fratilor,reusise si fratiorul mijlociu sa-si gaseasca ceva de lucru,Ioana mergea pe la vecini si ajuta la treburile gospodaresti si castiga si ea cate ceva si uite asa se ajutau unul pe celalalt sa supravetuiasca deoarece atat mama cat si tatal au uitat de copii lor nu le dadea nici-un fel de ajutor.
Au reusit impreuna pentru ca se iubeau foarte mult unii pe altii nu-i interesau lipsurile sau indiferenta parintilor erau fericiti ca locuiesc impreuna.
Mihaela Sauciuc
Balul pomilor
Autor/Poet:Dimitrie Anghel
Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet,
Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii,
Înveşmîntaţi în haine albe se clatină în faţa lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet.
Se cată ram cu ram, se-nchină, şi-n urmă iarăşi vin la loc,
Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome,
Împrăştie în aer, danţul acesta ritmic de fantome,
Ce-aşteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.
Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Şi astfel umbrele căzute pe pajişte par mantii grele
Zvîrlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
Pe gura scorburilor vîntul plecat a deşteptat un cînt,
Şi-nvoalte mîneci horbotate se-ntind uşoare să salute
Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute,
Şi-apoi cu reverenţe pomii s-au înclinat pîn’ la pămînt.
Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt şi-un arc sub fiecare ram
Bolteşte-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă şi mai albă noaptea acestui alb epitalam.
Aşa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,
Despodobiţi de-atîtea graţii, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caişii, zarzării şi prunii,
Banalii pomi din faţa casei, ce-i ştiu de-atîtea primăveri.
Preoţii spun că astfel se revine la normalitate căci în Evanghelie scrie că Mântuitorul a înviat duminică, în prima zi a săptămânii.Modificarea din Calendarul Ortodox a fost decisă de Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu unanimitate de voturi.
Credincioşii care şi-au cumpărat de la biserici Calendarul Ortodox pe anul 2011 ori l-au primit de la preoţii care le-au trecut pragurile caselor în Ajunul Crăciunului, au constat cu uimire că, de anul viitor, săptămâna bisericescă nu va mai începe de luni, ci de duminică, această zi urmând a fi socotită prima din cele şapte.
În mod firesc, neobişnuita situaţie a creat confuzie în rândul enoriaşilor, care, iniţial au fost convinşi că este o greşeală a celor care au redactat şi tipărit calendarul. Ba chiar unii mai suspicioşi s-au gândit că sunt calendare contrafăcute.
„Când a venit părintele de Crăciun, mi-a lăsat şi Calendarul Ortodox pe 2011. Răsfoindu-l, am văzut că linia care separă săptămânile este pusă după ziua de sâmbătă şi nu după cea de duminică, cum ştiu că era de atâţia ani, fapt care m-a pus pe gânduri. Chiar am vorbit cu vecinele şi erau şi ele nedumerite”, ne-a spus Ioana Stamate, pensionară din Focşani.
Act reparator
Preoţii din Focşani afirmă că nu au fost informaţi în legătură cu intenţia introducerii acestei modificări pe care însă o consideră drept un act reparator.
„Mi-au spus şi mie nişte credincioşi despre schimbarea din calendar, pentru că nu fusesem înştiinţat de nimeni de la Arhiepiscopie. Le-am răspuns că aşa este normal să fie, pentru că aşa scrie în Evanghelie, că Mântuitorul a înviat în prima zi a săptămânii, duminica”, ne-a declarat preotul Valeriu Tufaru, de la Biserica „Sf. Nicolae Nou” din Focşani.
Confirmarea necesităţii acestei modificări ne-a fost confirmată şi de către preotul Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei: „Revenirea ca zi întâi a duminicii în Calendarul Ortodox pe 2011 este o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care se repune în drepturi o situaţie absolut firească. Suntem creştini, preaslăvim numele lui Hristos, care este centrul a ceea ce am moştenit noi, creştinii, Sfânta Scriptură, unde se vorbeşte că Iisus Hristos a Înviat duminica”.
Patriarhia: „Este firesc”
Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că această schimbare este o revenire la normalitate.
„Se revine la o situaţie care exista înainte. Am verificat în arhive calendarele ortodoxe din perioda interbelică, bachiar şi din anii ’50 şi în toate aceste calendare duminica era trecută prima zi a săptămânii. Este firesc să fie aşa, deoarece pentru noi, creştinii, duminica este prima zi a săptămânii, când a Înviat Iisus Hristos, lucru menţionat în Biblie. De altfel, după 1990 Mitropolia Banatului a făcut această corecţie în Calendarul Ortodox, iar decizia de acum a Sfântului Sinod nu face altceva decât să ducă la uniformizarea calendarului ortodox”, a precizat părintele Stoica.
Ce spune Biblia
În Biblia ortodoxă, la capitolul 16 din Sfânta Evanghelie după Marcu se menţionează: „Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. …Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni”.
sursa:adevarul.ro
Ratacesc pe strazile pustii doar eu si gandurile mele,incerc sa vorbesc cu mine,cu interiorul meu,nu reusesc desi incerc din rasputeri sa lupt cu mine...gandurile imi sunt amestecate,incerc sa fac ordine...in ce?...de ce?...unde?...mii de astfel de intrebari imi rasuna in minte,dar de unde vin toate aceste intrebari la care eu nu sunt capabila sa raspund... cineva mi-a adresat o intrebare,am tresarit,cine sa fie,balbaind incerc sa raspund,in acelasi timp ridic privirea sa privesc persoana din fata mea...o umbra...da,zaresc doar o umbra...sunt agitata nu mai inteleg nimic,ce se intampla cu mine,unde a disparut persoana de langa mine,erau gandurile mele?...
Scris de Catalin Chirilescupe 4 May 2011
In 20 de ani de acum vei fi mult mai dezamagit de lucrurile pe care nu le-ai facut decat de cele pe care le-ai facut. Asa ca desfa panzele. Navigheaza din siguranta portului. Prinde vanturile puternice. Exploreaza. Viseaza. Descopera.
— Mark Twain
Salutari calduroase dragii mei prieteni!
Ce mai stati? Exista vreun lucru de care va este frica? Cu siguranta acela este lucrul la care trebuie sa lucrati. Cand? Chiar incepand cu acest moment. Viata este scurta, mai scurta decat ne asteptam si eu, si tu si in scurt timp putem ajunge la dezamagirea de care spunea Mark Twain mai sus.
Va e frica de vorbitul in public? Mergeti si vorbiti in public!
Va e frica de socializare? Mergeti si gasiti cat mai multe cercuri de socializare! Aruncati-va in ele!
Va e frica de ce va zice lumea despre voi? Nu o sa-i multumiti niciodata pe toti asadar… cautati-va si urmati-va cu bucurie si concentrare pasiunea!
Va e frica de succes si de consecintele acestuia asupra tuturor? Experimentati-l mai intai si apoi dati-va cu parerea!
Fiti precum un copil care invata sa mearga
Uitati-va la un copil care abia invata sa mearga cat de curajos este.
Va dati seama de cat curaj este nevoie pentru a sta pe picioarele lui, fara sa se sprijine de ceva?! Sigur ca da, intr-o prima faza va cadea si se va lovi, dar din asta va invata, iar data viitoare va sti cum sa procedeze ca sa-si mentina echilibrul. Va persevera, se va ridica si va incerca sa mearga din nou… altfel nu va invata aceasta deprindere niciodata. Isi va face si mai mult curaj chiar daca stie ca poate va cadea din nou. Pana la urma, dupa munca asidua si plina de entuziasm, va invata sa mearga. Succesul este acum de partea lui. Uraaaaa! Si astfel, vor aparea primii pasi. O adevarata reusita.
Ei bine, asa este si in viata. Invata sa ai incredere in tine la fel cum inveti sa mergi!
Ciobanul si Moartea
Se spune c-a mers odata o baba prizarita si cu capul plesuv la un cioban si-a cerut sa-i deie o oaie.
- Da’ cine esti dumneata ca sa-ti dau eu o oaie? intreba ciobanul.
- Eu sunt Lungoarea, iar daca nu-mi vei da am sa te-nfierbant, si-am sa te-mbolnavesc, am sa te fac sa tresari in somn si sa vorbesti aiurea.
- Fugi cucoana de-aici, vezi-ti de treaba ta, n-am timp de tine!
- Bine, bine, las’ ca vei vedea ce vei pati! Si n-apuca Lungoarea sa se departeze prea mult, ca pe cioban il si luara durerea de urechi, fierbinteala la cap si intunecimea inainte ochilor.
- Deci asa sta treaba, Lungoareo! Si trase omul nostru cateva guri bune de apa neinceputa trecuta prin ceapa, apoi lua niste buruieni de leac pentru lungoare si le manca. Si astfel scapa fara probleme de doamna Lungoarea.
A doua zi veni la dansul alta baba, neagra ca taciunele si plina de bube pe fata si ii ceru tot o oaie. Era Ciuma, care nu glumea cu omul nostru. Acelasi peisaj si aceeasi finalitate precum cu Lungoarea. Ciobanul o alunga fara sa stea prea mult pe ganduri si-o ameninta ca o s-o sparga cu strigneala. Zis si facut, a scapat si de Ciuma.
A treia zi vine la dansul o baba garbova si mult mai prizarita decat celelalte doua de dinainte si ii cere tot o oaie. Era Holera, care va dati seama, a avut parte de acelasi deznodamant. Ciobanul lua cativa spini de holera, ii puse la fiert, turna putin cheag inauntru si-apoi bau toata zeama dintr-o dusca. La revedere si cu Holera.
Dupa vreo cateva zile, merse la cioban o baba asa de uscata ca tot ciolanelul i-l puteai vedea, numai umbra era de ea. Avea intr-o mana o coasa, iar in cealalta o secere. Ii zise ciobanului:
- Mai ciobane, da-mi oaia cea mai grasa!
- Da cine esti dumneata ca sa-ti dau eu o oaie? intreba ciobanul.
- Da-mi cand iti spun! zise aceasta manioasa, ca eu sunt Moartea si de nu imi dai o oaie o sa-ti curm zilele!
Ciobanului i se facu parul maciuca in cap si temandu-se sa nu-i curme zilele ii dadu oaia cea mai grasa pe care o avea in turma. Dupa care, batrana ii spuse:
- Dupa cum vezi sunt foarte slaba asa ca sa ma ajuti sa duc si oaia acasa!
Ciobanul, vazand ca n-are incotro, ce era sa faca? Lua oaia in spinare si pleca spre casa Mortii. Ajunsi acolo, vazu o multime de lanturi infasurate de jur-imprejurul casei Mortii.
- Matusa, ce rost au lanturile astea? intreba el pe Moarte.
- Lanturile acelea sunt vietile oamenilor din lume, iar numarul verigilor de la fiecare lant spune cate zile au.
- Woow, ce tare! Si care e lantul meu? intreba ciobanul.
- Ei, dragul matusei, lantul tau e cel de colo, care mai ca e cel mai lung dintre toate… Era de doua ori intins in jurul casei.
- Si cat am sa mai traiesc eu, mamaie?
- Ce intrebare mai e si asta? Atata pana ti s-or termina verigile, raspunse baba.
- Aaaa, daca asa sta treaba, mamaie, apoi ramai sanatoasa, eu ma introc in treaba-mi de unde am venit si-mi iau si oaia indarat!
- Ba nu pleci nicaieri, lasa-mi oaia ca altfel te omor!
- Ba nu-ti las nimic, ca dumneata nu ma poti omori cu zile. Lasa ca ti-oi da eu dumitale o oaie cand mi s-or sfarsi zilele. Pana atunci insa, mai pune-ti pofta-n cui si alta data sa nu mai faci ce-ai facut cu mine, ca nu stiu zau cum ti-a merge.
Si rostind ciobanul cuvintele acestea, apuca iarasi oaia in spate, iesi cu ea din casa afara si se cam duse. Iar Moartea ramase cu buzele umflate.
Mult succes si ai CURAJUL de a fi tu insuti si de a-ti trai viata frumos! Eu sunt alaturi de tine in calatoria ta!
Bucurie si Echilibru!
sursa:empower.ro
D ragi prieteni,de dragul vostru
R aman mereu alaturi de voi
A cum,aici va spun ca va respect
G asim mereu ceva de discutat
I ncet,incet,ne si cunoastem
P robleme avem cu totii dar...
R eusim sa le combatem
I ntariti-va si merge-ti mai departe,
E u,sunt prietenul vostru
T u,esti prietenul meu
E ste un spatiu virtual
N oi,aici putem sa ne-ntalnim
I ncepem discutii si le comentam...
Eram doar noi la inceput de drum,
Tu mi-ai jurat credinta si ca ma vei iubi
Si ca in bratele mele vei imbatrani,
Ne-am jurat credinta si ca ne vom iubi...
Mergand pe drumul vietii impreuna...
Cladeam,munceam,zambeam si ne iubeam,
Doar noi doi,dar intr-o zi avea sa apara el
EL,copilul mult dorit,rodul iubii noastre...
Drumul vietii in trei...
Toata lumea cunoaste expresia: "Nicaieri nu e ca acasa". Ea se refera la un "bine" pe care nu-l gasim nicaieri in alta parte in pofida confortului, luxului, distractiilor sau atractiilor din alte locuri pe care le vizitam.
Dincolo de un loc real, cu caracteristicile sale, oameni, obiecte, etc., este un loc in interiorul nostru, loc in care salasluiesc vise, amintiri, sperante, suferinte, regrete, bucurii. A te simti ca acasa inseamna a te simti in largul tau, a te putea exprima in voie. Acest lucru este valabil inca din copilarie. Intalnim adesea copii care mananca doar acasa, dorm doar la ei in patut, care sunt dependenti de "acasa". In cazuri extreme, putem vedea copii care merg la toaleta doar acasa, fac diferite activitati doar acasa si nicaieri in alta parte. Aceasta poate reprezenta o piedica in adaptarea copilului la gradinita, la a sta in alte familii, la a calatori sau la schimbari de domiciliu, amenajari in casa etc.
Vedem zilnic copii care spun: "Mama, vreau acasa", fie cand se sperie, fie cand nu le convine ceva, fie cand acasa ii asteapta ceva placut. Asta inseamna ca inca de la o varsta foarte frageda, "acasa" este un spatiu al sigurantei, al starii de bine, un refugiu din calea neplacerilor sau pericolelor. La polul opus gasim insa si copiii, adolescenti sau chiar adulti pentru care "acasa" are o conotatie negativa. "Vreau sa plec de-acasa", "Iar va trebui sa merg acasa", "Acasa nu am avut ce mi-am dorit".
De asemenea, plangerile parintilor referitoare la comportamentul copilului acasa (nu asculta, nu doarme, nu isi gaseste nimic de facut, etc.) ne sesizeaza o problema. Am putea discuta despre ea pornind de la cateva intrebari: "Ce se intampla acasa?", "Ce este neplacut, de evitat acasa?", "Cum si-ar dori persoana sa fie acasa?"
In mod sigur pentru fiecare, "acasa" este un loc incarcat de semnificatii si de trairi intense, pozitive si negative. Un fel de centru al universului pentru copiii care petrec acolo cea mai mare parte a timpului si un spatiu care ramane central in interiorul nostru. Asta face ca lucrurile bune sa fie simtite ca "mai bune" si cele rele ca "mai rele" decat sunt in mod real. Ca si cum am fi sub actiunea unui catalizator. Pentru cei care au un "acasa bun", toate relele se sterg sau se minimizeaza. Pentru cei care au un "acasa rau", toate trairile placute tind sa fie ingropate de cele neplacute.
"Acasa" mai inseamna si "impreuna", in sensul unui tabloul care curpinde toata familia, mai multe generatii, activitati in comun, sarbatori, momente petrecute unii langa parinti, copii, bunici, frati si alte rude. Mai toti ne raportam inconstient la un astfel de "acasa" chiar daca l-am trait, chiar daca doar l-am visat.
Frecvent auzim dorinte exprimate de adulti in urmatorul mod: "As fi vrut ca acasa sa fie... dar nu a fost. La mine acasa va fi asa cum mi-am dorit cand eram acasa la ai mei". Este o tendinta reparatorie, de a avea mai tarziu ceea ce nu am avut atunci, de a face singuri ceea ce nu am primit, de a da copiilor nostril si noua insine ceea ce altii nu ne-au dat.
Un alt aspect care merita luat in discutie este ca acest "acasa" este adesea o metafora pentru relatiile din familie. O persoana intarzie acasa sau pleaca de acasa, refuzand de fapt relatia cu cineva de acasa. Acest lucru este insa suficient de departe de constiinta si doar intr-un demers terapeutic, poate fi exprimat ca atare in cuvinte. Cel mai adesea sunt gasite diferite pretexte pentru lipsa de acasa sau fuga de acasa. Doar cand ele nu mai sunt suficiente, ajungem sa ne punem intrebarea cu care am inceput acest articol: "Ce inseamna acasa?"
autor:Psiholog Anca Pietraru
sursa:eva.ro
Avea sase ani când am vazut-o pentru prima data pe plajă, aproape de casa mea. Obişnuiam să merg pe această plajă de fiecare dată când simţeam că lumea se prabuşeşte peste mine. Atunci, ea construia un castel de nisip sau ceva asemănător, când a privit în sus, cu ochii albaştri, atât de albaştri ca marea.
“Bună”, mi-a zis. I-am răspuns cu un gest, fără să fiu prea interesată să încep o discuţie cu o fetiţă.
“Construiesc”, zice ea. “Văd. Ei şi?”, i-am zis şi m-am descălţat. Deodată, o codobatură a trecut în zbor.
“Fericirea!”, a strigat fetiţa. “Ce este?… ce?” “ Este Fericirea! Mămica mea spune că păsările cafenii (codobaturile) vin să ne aducă fericirea”. Pasărea a înconjurat puţin plaja. “ La revedere, fericire”, am şoptit ca pentru mine. “Bună ziua, durere!… mi-am zis. M-am întors şi am mers mai departe. Eram disperată.
Viaţa îmi scapase cu totul de sub control. Dar fetiţa nu se lăsa… “Cum vă numiţi?”, m-a întrebat. “Ruth, i-am răspuns. Mă numesc Ruth Peterson”. “Eu sunt Wendy… Şi am şase ani” “Bună Wendy”, i-am răspuns. Şi cu zâmbetul ei de copil mi-a zis: “ Ce fermecătoare sunteţi!” În loc să continui să fiu tristă, am zâmbit şi eu şi am mers mai departe…” Râsul ei muzical îmi răsuna în urechi…” Să mai veniţi şi altă dată, doamnă Ruth, mi-a zis, şi vom mai avea o zi fericită”. Soarele stralucea dimineaţa când m-am hotarât să-mi scot mâinile din apa murdară a curăţatului farfuriilor…” Am nevoie de o pasăre cafenie”, mi-am spus şi mi-am luat poşeta. Mă aştepta balsamul mereu schimbător al valurilor mării. M-am plimbat foarte încet, în ciuda brizei reci, încercând să-mi recapat liniştea de care aveam atâta nevoie. Uitasem de copilă şi am tresărit când a apărut. “Bună, doamnă Ruth, mi-a zis. Vrei să ne jucăm?” La ce te-ai gândit? Am întrebat-o pe un ton supărat. “Nu ştiu, spuneţi dumneavoastră”. ”Ce-ai zice să spunem glume?” Am întrebat-o sarcastic. Râsul ei molipsitor a răsunat din nou .
Şi mi-a zis: “Nu ştiu să mă joc asta!”. ”Atunci doar ne plimbăm!”, i-am răspuns. Uitându-mă la ea, mi-am dat seama că avea chipul palid. “Unde locuieşti?”, am întrebat-o. “Pe aici”, a zis, arătându-mi un şir de case de vară, lucru destul de ciudat pentru vreme de iarnă. “La ce şcoală mergi?” “Nu merg la şcoală. Mămica zice că suntem în vacanţă”. Şi a continuat cu discuţia ei de copil în timp ce ne plimbam pe plajă… cu gândul meu în altă parte. Iar când am plecat spre casa, wendy, mi-a zis că a fost o zi frumoasă. Simţindu-mă în mod surprinzator mai bine, am zâmbit în acelaşi timp cu ea. Trei săptamâni mai tarziu, am alergat pe plajă, cuprinsă aproape de panică. Nu aveam chef nici măcar să o salut pe Wendy. Mi s-a părut că o văd pe mama ei în uşa cabanei şi aproape că mi-am spus s-o ţină acolo pe fetiţă. “Dacă nu te superi, i-am spus când Wendy mi-a ieşit în cale, astăzi aş vrea sa fiu singură.” Eram extrem de palidă şi de-abia mai puteam respira. “De ce?, m-a întrebat. M-am enervat şi am ţipat la ea: “Pentru că mama mea a murit!” Şi imediat m-am gândit: “Doamne, de ce spun asta unui copil?” “Oh, a zis ea încet, atunci nu este o zi bună.” “Într-adevăr. Nici azi, nici ieri, nici alaltăeri, nici… Oh, pleacă de aici!”. “A durut?” “Cum adică… a durut?, am zis exasperată. A murit!… i-am zis brutal, fără să înţeleg bine de ce. Şi m-am închis în mine. Am plecat imediat.
Cam după o lună când am fost din nou pe plajă, ea nu era acolo. M-am simţit vinovată.
Ruşinată am recunoscut în sinea mea că doream să o văd, aşa că după ce mi-am făcut plimbarea m-am dus până la casa ei şi am bătut la uşă. Mi-a deschis o femeie tânără, cu părul de culoarea mierii şi chipul desfigurat.
“Buna ziua!, i-am zis. Numele meu este Ruth Peterson. Astăzi nu am vazut-o pe fata dumneavoastră şi mă întrabam unde este”.
“Ah, da, doamnă Peterson, intraţi… Vă rog! Wendy vorbea mult despre dumneavoastră. Îmi pare rău că am lăsat-o să vă deranjeze atâta. Vă rog să acceptaţi scuzele mele, dacă v-a supărat.” “Nu, nu!…vă rog…! E o fetiţă încântătoare, i-am zis. Unde este?”
“ Wendy?!… A murit săptămâna trecută, doamnă Peterson. Avea leucemie. Poate că nu v-a spus”.
Mută de uimire am căutat, pe bâjbâite, un scaun, în timp ce încercam să-mi recapăt respiraţia. “Ea iubea mult plaja asta, aşa că, atunci când ne-a rugat să venim, nu am putut să o refuzăm. Părea că-i merge mult mai bine aici. Şi avea parte de multe zile fericite…, cum le spunea ea. Dar, în ultimele săptămâni…A murit atât de repede…!” a spus mama ei cu vocea sfâşiată. A lăsat ceva pentru dumneavoastră… Dacă reuşesc să găsesc. Mă puteti aştepta puţin să caut?” Am făcut un gest automat de acceptare, în timp ce mintea mea căuta ceva. Orice. Ceva ce i-aş fi putut spune acestei tinere amabile. Mi-a dat un plic mâzgălit pe care apărea, îngroşat, D-na Ruth, cu scris de copil.
În el era un desen cu carioca. O plajă galbenă, o mare albastră şi o pasăre cafenie. Jos era scris cu grijă: O pasare cafenie care să vă aducă fericire. Am izbucnit în lacrimi… Şi o inimă care aproape că uitase ce înseamă a iubi a început sa bată din nou…
Dragii mei!
De multe ori în viaţă trecem pe lângă dureri mari care se consumă lângă noi şi nu ne gândim decât la propriile noastre dureri, la propriile noastre probleme, la nemulţumirile noastre. Nu vedem că lângă noi se pot stinge copii. Nu ne gândim ce am putea face pentru ei… Şi trecem indiferenti şi reci pe lângă viaţă.
Încercati, dragii mei, să vă bucuraţi de fiecare clipă. Iubiţi fiecare clipă pe care o traiţi. Nu vă mai pierdeţi în certuri sau nemulţumiri. Fericirea poate să existe, dacă încetăm să ne mai complicăm vieţile. sursa:artaiubirii
-->