învăţarea unor lucruri noi, deschiderea spre gândirea pozitivă şi altruistă.
Un singur aspect mai tensionat este cvadratura Pluto-Uranus, ce va împinge omenirea la regândirea modului de a-şi folosi resursele naturale. Oamenii vor trebui să preţuiască mai mult bunurile pe care le au în posesie, iar energia spirituală va trebui folosită benefic pentru salvarea Pământului.
Vor fi descoperite noi tehnologii, iar altele de mult uitate vor fi puse în evidenţă.
Dacă ar fi să privim harta cerului înainte de 2012, am putea evidenţia aspecte care pot ajuta la schimbarea concepţiei despre viaţă şi rostul omului pe Pământ.
Bineînţeles, unii oameni se vor vindeca prin credinţă, alţii nu. Unii vor alege schimbarea, alţii, şcoala suferinţei. Într-un cuvânt, omul îşi va putea schimba destinul. Depinde numai de el.
Oamenii vor trebui să înveţe să economisească, de la resursele naturale până la propria lor energie. Vor fi împinşi spre vindecare, iar aceasta va fi o purificare la nivel foarte înalt, prin eliminarea unor energii vechi şi uzate şi aducerea unora noi, ale timpurilor noi.
Va apărea posibilitatea punerii în practică a unor decizii radicale şi dure în domeniile administraţiei de stat şi politicului. În oameni se va trezi dorinţa de ridicare spirituală, iar odată cu intrarea lui Neptun în Peşti, un nou val de spirite evoluate, elevi ai Şcolii Mihaelice, se vor naşte pe Pământ. Pentru ca aceşti copii să-şi poată realiza menirea, antemergătorii lor, adevăraţi deschizători de drumuri, trebuie să-şi facă datoria.
Din punct de vedere astrologic, anul 2012, cu toate evenimentele sale, nu poate fi considerat în niciun caz un început al sfârşitului lumii.
Mai degrabă, începând cu acest an, omenirea va primi şi mai multă şansă din partea Creatorului pentru a intra într-un nou ciclu evolutiv, diferit de cel vechi.
Nu neapărat aspectele negative ale unor planete pe harta cerului pot distruge omenirea, ci mai degrabă gândirea negativă şi dorinţa de a trăi la nesfârşit în şcoala suferinţei.
Calendarul mayaş, care este considerat cel mai precis de pe Terra, ne spune că cea de a cincea lume se sfârşeşte în anul 1987, iar cea de a şasea lume începe în 2012. Acum ne aflăm în perioada dintre cele două lumi. Este un timp în care Adevărul trebuie să iasă la suprafaţă, iar “Lucrătorul de Lumină” să devină “Purtătorul de Adevăr”. Calendarul Mayaş spune că începând din anul 2012 vor apărea noi tehnologii, iar omul va înţelege mai bine Universul şi menirea sa pe Pământ.
Omenirea va trece prin dimensiunea a patra având ca ţintă dimensiunea a cincea – mentală.
Se spune că abia atunci Pământul va intra în armonie cu întregul Univers. ADN-ul uman se va modifica, va fi reprogramat şi îmbunătăţit, va avea douăsprezece spirale în loc de două.
Se va schimba percepţia asupra timpului şi spaţiului. Timpul acordat somnului se va scurta, iar vindecarea va coborî acolo unde este meritată.
Pentru asta, omul trebuie să-şi dezvolte nenumărate calităţi şi virtuţi precum gândirea pozitivă şi altruistă, respectul, toleranţa, răbdarea şi curajul.
În om vor fi activate capacităţi latente, vechi daruri de la Dumnezeu pe care el le-a pierdut prin acumulare de greşeli.
Mulţi vor primi darul vindecării, al claraudiţiei şi al clarviziunii, însă, dacă nu vor fi deschişi spre propria schimbare şi transformare, vor vedea mai degrabă iadul. Omul va trebui să aleagă, în detrimentul fricii, iubirea şi gândirea pozitivă.
Marile transformări nu se vor întâmpla numai pe Pământ.
Venus deja prezintă o mărire a intensităţii luminoase, Jupiter suferă modificări mari, câmpul lui magnetic crescând de două ori.
Atmosfera lui Marte creşte rapid, la fel se întâmplă şi cu Luna, iar Neptun şi Uranus au suferit recent inversări de poli şi devin tot mai strălucitoare.
Câmpul magnetic al Soarelui a crescut foarte mult. Întregul sistem solar a intrat într-o zonă cu o energie mult mai mare denumită Centura Fotonică.
Această energie pătrunde în Soare şi apoi se răspândeşte în întregul sistem solar. Toate planetele vor primi un mare supliment de energie.
Puterea de radianţă a Centurii Fotonice va duce la transformarea lumii şi la conducerea ei spre un nou ciclu evolutiv. Însă intrarea în rezonanţă cu Centura Fotonică impune schimbare şi evoluţie.
Centura Fotonică este manifestarea energiei Christice, a compasiunii şi iubirii. Această energie va scoate la suprafaţă manifestările egoiste, laşitatea, răutatea, minciuna, înşelătoria şi altele asemenea şi va ajuta Pământul să treacă de la dimensiunea a treia, materială, la dimensiunea a cincea, mentală.
Pentru asta structurile omeneşti trebuie transformate şi adaptate noilor timpuri şi noilor vibraţii.
La început mulţi oameni vor fi neajutoraţi şi chiar bulversaţi de evenimentele din jurul lor. Lucrătorul în Lumină va trebui să devină un adevărat exemplu pentru ceilalţi prin propria sa transformare şi să acorde ajutor acolo unde este nevoie.
Marile probleme din jurul nostru, neînţelegerile dintre guverne vor lua şi mai mare amploare, iar pierderile vor fi mari, inclusiv de ordin financiar.
Trecerea în dimensiunea a cincea va fi permisă acelor oameni care au ales evoluţia, binele şi adevărul, însoţite de o intensă iubire necondiţionată.
Fiecare om va trebui să-şi aleagă locul: Lumina sau Întunericul.
Va avea loc o selecţie naturală pe bază spirituală. O mare parte a omenirii va începe să-şi înţeleagă menirea şi scopul de a fi Aici şi Acum.
Cei treziţi au datoria să-şi ajute semenii, însă va trebui respectat liberul arbitru. Oamenii vor înţelege că au venit să transceandă negativitatea, iar Centura Fotonică, care este o parte a unui grup de energii din dimensiunea a şaptea, îi va ajuta.
Procesul de transformare va fi destul de dur, dar va ajuta ca omul să devină un corp de Lumină. În acest proces de Ascensiune se află şi Pământul, nu numai locuitorii săi. Pământul este o entitate vie care doreşte la rândul său să se descătuşeze din robia negativităţii.
Transformări vor exista pe toate planurile. Eforturile noastre evolutive şi munca noastră vor face din anul 2012 un început al unei mari biruinţe, înfrângerea de sine, eliberarea de rău şi de falsitate şi acceptarea adevărului, indiferent cât de greu va fi.
Anii premergători lui 2012 sunt anii marilor clarificări, ai clarităţii, ai marilor purificări karmice din care omul trebuie să iasă învingător. Nu va fi uşor, deoarece în existenţele precedente, omul a adunat asupra sa multă negativitate şi de cele mai multe ori nici nu a acceptat purificarea.
Neînţelegând greşelile pe care le-a făcut, el a continuat să distrugă chiar şi planeta pe care locuieşte. Oamenii vor trebui să înţeleagă că a venit timpul ca şcoala suferinţei să îşi închidă porţile, următoarea etapă evolutivă fiind şcoala învăţăturilor înalte, a înţelepciunii şi a iubirii.
sursa:humanitysteam.ro
Comentarii
2012
Anul in care incepe a 6-a lume
Cu totii putem vedea evolutia ravasitoare a climei, schimbarea ei pe intregul cuprins alPamintului. Acesta ar putea fi cel mai evident semn "fizic" al schimbarilor pe care leprevestesc oamenii din vechime. Multe texte vechi, intre care am putea cita si "Manuscriselede la Marea Moarta", cercetate indeaproape de Greg Braden, in special Manuscrisul lui Isaia,prevesteste acest timp al schimbarii, in care viitorul depinde de noi.Stiinta rugaciunii ne este prezentata de Greg Braden ca fiind arta de a simti, a trai, a gindi labucuria si viata care "sint deja" in experienta noastra. Aceasta constiinta a prezentei lucruluipe care ni-l dorim este prezentata ca fiind cheia prin care cream viitorul, dar ne si asumamresponsabilitatea propriei noastre vieti, atit la nivel individual, cit si colectiv.Manuscrisul lui Isaia, ca si profetiile mayasilor se intilnesc in acest punct, in care gindurile,sentimentele si trairile noastre sint creatoare. Masaru Emoto - prin cercetarile sale asupraapei - demonstreaza ca orice cuvint, orice gind schimba structura apei. Observatorul existentin constiinta noastra modifica obiectul observat. Si, cum insusi corpul omenesc este compus inproportie de 70 la suta apa, cum apa se intinde de-a lungul si de-a latul Pamintului, este de lasine inteles ca natura intreaga este pasibila a raspunde constiintei noastre. Ceea ce avem defacut este - cum spune in materialul pe care il cititi mai jos Simon Hunt - sa accesam ininteriorul nostru forta "bucuriei".Bucuria va trimite catre Pamint imaginea Vietii si imaginea unui viitor in care sintem treziti,responsabili si constienti de viata care pulseaza in noi. Sa-i multumim Pamintului pentru toatedarurile sale si sa simtim recunostinta pentru acestea in fiecare zi. Caci - asa cum arataMasaru Emoto - "iubirea si recunostinta" creeaza in structura apei cel mai perfect si maifrumos cristal. Iubirea si recunostinta - alaturate - sint trairi care sarbatoresc viata si care arputea face ca Pamintul insusi sa suporte mai usor schimbarile despre care vorbesc atiteaprofetii. La urma urmei, si daca Pamintul nu trece prin schimbare, iubirea, recunostinta sibucuria ne ajuta pe fiecare dintre noi pe toate nivelurile vietii. Iata mai jos articolul lui SimonHunt, tradus de Iulia Tomescu - Ed. For You, despre profetiile Hopi si schimbarile vizibile lanivelul Pamintului.“Intr-un mod absolut fara precedent si total neasteptat, Batrinii Hopi, pentru prima oara inistorie, au dezvaluit lumii cele mai sacre si, pina acum, cele mai secrete profetii. Robert GhostWolf, renumit profet amerindian si autor, a aranjat ca doi Batrini Intelepti Hopi sa apara timpde trei ore pe postul national de radio in show-ul Art Bell (in afara Pahrumo, NV) si sa discuteliber despre profetiile lor sacre, care au fost, pina acum, secrete. S-a spus de catre multidintre cei care au avut acces limitat la aceste profetii in trecut, ca profetiile Hopi despreschimbarile Pamintului, care urmeaza, sint printre cele mai vechi si mai exacte profetiidisponibile.Batrinii au venit sa ne vorbeasca, in aceste timpuri, pentru ca ei cred ca am trecut de punctuldupa care nu ne mai putem intoarce, iar schimbari majore sint iminente, incepind inca dinurmatoarele citeva luni. Ei spera ca vor putea "usura" efectele acestor schimbari, prin a necere tuturor sa ne intoarcem la un mod de viata mult mai simplu si mai spiritual.Luna trecuta, la Intilnirile Spirituale (si urmeaza unele si in aceasta luna), cunoscutul autor,ecolog si medium, Rev. Fred Sterling, a adus cam acelasi mesaj. Rev. Sterling a subliniat
sursa:scribd.com
Fizicianul german W.O.Schumann a descoperit intre anii 1952 si 1957 proprietatile rezonante ale cavitatii electromagnetice ce se formeaza intre suprafata Terrei si ultimul strat al ionosferei acesteia (55 km distanta de suprafata).
Aceste proprietati permit masurarea frecventei vibratorii a planetei noastre. Toate acestea se intampla datorita manifestarii pamantului ca un circuit electric dedimensiuni enorme.
S-a stabilit ca aceasta rezonanta Schumann (pulsul Terrei) a fost inca din antichitate de 7,83 cicli pe secunda, fiind folosita ca o constanta in domeniul militar. Problema a aparut in 1980 cand aceasta constanta a devenit variabila si a inceput sa creasca incet, ajungand in prezent la 12 cicli pe secunda.
Manifestarea acestei cresteri se regaseste in timpul real al zilei care a ajuns la 16 ore in loc de 24.Aceasta accelerare a timpului este perceputa de marea majoritate a oamenilor, motiv pentru care auzim din ce in ce mai multa lume plangandu-se de lipsa de timp.
Ca urmare a acestei cresteri, in anul 2012 timpul va ajunge la 0. De asemenea in anul 2012, planul Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.
O data cu Rezonanta Schumann , creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra. Mayasii au fost o civilizatie din America Centrala. Timpul si Spatiul nu reprezentau o enigma pentru ei avand cele mai inalte cunostinte dintre toate marile civilizatii care s-au perindat pe pamant. Au pus la punct Calendarul Mayas care este cel mai precis de pe Terra. Conform acestui calendar, cea de-a 5-a Lume se sfirseste in 1987, iar cea de-a 6-a Lume incepe in 2012. Concluzia este ca acum ne gasim intre cele 2 Lumi.
Acest timp este numit " Apocalipsa" sau Revelatia. Acest lucru inseamna ca Adevarul ne va fi revelat, si NU " Sfirsitul Lumii" , asa cum multi considera in mod eronat. Mai inseamna si faptul ca exclusiv de NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie care va veni.
De asemenea Mayasii mai sustin despre 2012 urmatoarele: - se va depasi tehnologia, asa cum este cunoscuta azi. - se vor depasi cunostintele actuale despre Timp si Spatiu. - dupa ce omenirea va trece rapid prin Dimensiunea a 4-a, va intra in Dimensiunea a 5-a. - planeta Terra si intreg Sistemul Solar vor intra in perfecta sincronizare cu Galaxia si intregul Univers. - ADN-ul uman se va modifica, va fi reprogramat si imbunatatit.Va avea 12 spirale in loc de 2.
In aceasta perioada de tranzitie omenirea isi va schimba felul de a gandi, atitudinea, deciziile. Relatiile interumane vor fi altele. In special generatia tanara, nu mai accepta vechile sisteme si institutii, care vor disparea cu timpul.
O decizie are la baza ori Iubirea ori Frica. Va trebui sa alegem in orice moment Iubirea, sa ne urmam Intuitia, Inima. Gandirea pozitiva ne va ajuta sa ne inconjuram de oameni care gandesc pozitiv si sa emitem forme gand pozitive.
Nimic din ceea ce se petrece nu este intamplator ci totul este conform unui Plan Divin. Perceptia asupra Timpului si Spatiului, ciclul veghe somn, reglarea imunitara vor fi afectate de aceasta Mare Schimbare.
Posibile efecte ale Schimbarii ar mai fi: - migrene, dureri de cap, oboseala, crampe muscular, simptome de gripa - senzatia trecerii unui curent electric prin creier si coloana vertebrala, vise intense - creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte. - corpul fizic a inceput sa se modifice, se creaza un nou corp de Lumina - cresc abilitatile intuitive si de vindecare, dovada aparitia multor bioterapeuti in ultimul timp - structura interna a ochiului uman se transforma adaptandu-se la noua atmosfera planetara si cresterea luminozitatii. - activarea capacitatilor latente a fiintelor, noii nascuti avind capacitate telepatica mult marita. - toate bolile incurabile ale sec . XX vor disparea
Alte noi informatii despre anul 2012 ne sunt aduse la cunostinta de Proiectul Montauk. Proiectul Montauk are la baza informatii extraterestre cu ajutorul carora s-a pus la punct o masina a Timpului cu ajutorul careia au fost trimise diverse persoane care au descries ceea ce au vazut.
Concluzia a fost ca exista un fel de bariera in anul 2012 ce nu permite trecerea dincolo de ea pentru a se putea vedea ce se intampla dupa 2012.
Omenirea nu are acces la ceea ce se intampla dincolo de 2012 cu toate ca nivelul constiinte umane creste pe masura ce ne apropiem de acest prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult superioara.
Acest lucru va revela tuturor fiintelor faptul ca suntem una cu Marele Creator. Crestinii numesc aceasta "Revenirea in Glorie" , si este vorba mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta care vine in carne si oase.
In cea de-a 4-a Dimensiune se gaseste foarte multa Viata, si acolo predomina Compasiunea, Intelegerea si Iubirea.
Pamantul isi schimba polii magnetic, fenomen ce se produce o data la 13000 de ani, de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26000 de ani.
In ultimii mii de ani, liniile de cimp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord. La acest moment, oamenii de stiinta observa ca acest cimp magnetic stabil, incepe sa se schimbe, sa slabeasca. In ultimul veac, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani s-a accelerat mult. Geofizicianul francez Gauthier Hulot afirma ca acest cimp, in Atlanticul de Sud si in America de Sud, este cu 30% mai slab.
Miezul lichid al planetei se misca continuu pentru a se putea raci - afirma Dr. Garry Glatzmaier, professor la Universitatea California din Santa Cruz. Aceste miscari genereaza cimpul magnetic terestru. Dar miezul se misca si in directii opuse cimpului majoritar, si care pot creste in intensitate, ducind in cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai planetei. Acesta inversare e precedata intotdeauna de o slabire a cimpului magnetic.
Pentru satelitii care se afla deasupra atmosferei , cimpul magnetic planetar este singurul scut protector impotriva particulelor din vintul solar. Ei se defecteaza cind trec printr-un cimp magnetic slab.
Aurora Polara s-a extins , lucru ce arata de asemena iminenta inversare a Polilor. Aceasta extindere se observa numai la Polul Sud urmand sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud.i la Polul Sud, urmind ca acum sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud.
Slabirea cimpului magnetic duce de asemenea la sporirea numarului cazurilor de cancer. Dupa cum se stie, si pasarile folosesc pentru orientare cimpul magnetic terestru. In Suedia au disparut mii de porumbei, , in S.U.A. a disparut o intreaga specie de pelicani, iar in Carolina de Sud egretele zboara de la est la vest in loc de nord-sud.
Columbofilii aradeni au trimis la Atena, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, 850 de porumbei, dintre care nu s-au mai intors decit 50. Ungaria a trimis 1500 de porumbei si s-au reintors 40.
Alte efecte ale marilor transformari cosmice la care asistam, se observa in atmosferele planetelor Sistemului Solar. De exemplu atmosfera lui Marte creste rapid, acum e dubla si a dus la defectarea lui Mars Observer in anul 1997.
Luna, isi " fabrica" atmosfera proprie care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 de km, fiind compusa din compusi ai sodiului. In straturile superioare ale atmosferei Terrei a aparut un nou gaz care pana acum nu a existat. Venus are o crestere marcanta de intensitate luminoasa. Jupiter sufera o modificare atat de puternica , incit s-a format un tub de radiatie ionizata, intre el si un satelit al sau , Io. De asemenea cimpul lui magnetic a crescut in intensitate de 2 ori. Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum isi intensifica cimpul magnetic si devin tot mai stralucitoare. Din 1875 si pana in prezent, activitatea vulcanica a crescut cu 500%. Campul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901.
Academia Nationale de Stiinte din Siberia sustine ca aceste multiple schimbari se datoresc intrarii Sistemului Solar intr-o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Plasma stralucitoare de la marginea Sistemului Solar, a crescut recent de 10 ori in intensitate. Soarele are un cimp magnetic numit heliosfera, care inglobeaza intregul Sistem Solar.
Cercetatorii rusi au studiat partea frontala a heliosferei, si au observat acolo plasma stralucitoare, ca si cum integul Sistem Solar a intrat intr-o zona cu o energie mult mai inalta, numita Centura Fotonica.
Acesta energie aprinde plasma heliosferei in partea frontala, care devine mai luminoasa, mai stralucitoare. Acesta energie patrunde apoi in Soare, care o va raspindi apoi in intregul Sistem Solar, saturind spatiul interplanetar, astfel ca toate planetele vor primi un supliment mare de energie.
sursa:misterele lumii