Azi, când veri se preschimbă în toamne
Şi belşugul îl pun în hambar,
Picături, din iubirea Ta, Doamne,
Le adun la cerescul Tău dar.

Mai bogat c-o secundă divină,

Mai smerit, eu la Tine mă-nchin,
Azi mai am înc’-o floare-n grădină.
Mulţumesc pentru daru’-Ţi divin.

(ca un pamflet, dar nu e )

bunget marin

Mă adresez, azi, vouă, pretinşi bărbaţi de stat,
Voi, dornici să munciţi... ca musca la arat,
Îngurgitând iluzii... c-aţi tras în brazdă plugul
Stând cocoţaţi în cârcă la cel ce duce jugul.

Voi, burduhane pline şi gard pentru Armani,
Specialişti în biruri şi aşi... la furat banii.
Clienţi de tribunale... ş-apoi de puşcării,
V-aţi îtrebat vreodată ce e cu voi pe-aci ??

Mă adresez şi vouă, pretinse mame, încă...
Văd plânsetele ţării lovind în voi ca-n stâncă
Iar voi plimbaţi poşete de mii de euroi,
Atât cât ia sărmanul pe-un an... sau poate doi.

Voi, plini de doctorate... facute la minut,
Rostiţi atâtea vorbe că-'ncap într-un strănut.
Aveţi măcar decenţa să vă priviţi în faţă
Să puneţi întrebarea... ce v-aţi dorit în viaţă ?!

Dac'-aţi urcat acolo cu gândul doar la pradă,
Eu zic să mai priviţi din când în când şi-n stradă.
Ferească Dumnezeu... să se răstoarne carul,
Nu cred să fiţi în stare, să suportaţi amarul

Vărsat de-atâta vreme, cu-atâta nepăsare.
Nu încercaţi c'-un deget să măsuraţi o mare.
Eu omul de pe stradă, aşa cum spuneţi voi,
N-am unde să mai cad... sunt prins între nevoi.

Mă doare şi răbdarea, cât credeţi c-am s-o port ?
Nu mă duceţi în stare să nu vă mai suport.
S-a dus un sfert de secol de când conduceţi ţara
Eu m-am ales cu vorba, că „Iarna nu-i ca vara”.

Aducem anii din copilărie
Să punem leac tăcerii care doare.
Ne răsfăţăm cu-n dram de bucurie
În suferinţa clipei trecătoare.

Mai e în noi copilul de-altădată,
Şi încă, dorul mamei... e în noi,
Mai căutăm iubirea ei curată
Scăpată printre lacrimi şi nevoi.

Ţin minte, mamă,-n fiecare seară,
Cuvântul tău, subtil, mă dojenea
Şi-n mângâierea mâinii, să nu doară,
Lăsai câte-un sărut pe fruntea mea.

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,

Când eu încerc să mă strecor tiptil !

Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,

Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia ?

Cum creşte firul ierbii din pamânt ?

De ce mă speriau cu ghionoaia,

Cum de erau şi astăzi nu mai sunt ?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă

Când soarele se duce-n asfinţit ?

De ce furnica şi-a făcut o casă,

Iar greieru-i tot timpul rătăcit ?

De ce mai şade peştele în apă

Când porumbelul urcă pân'-la nori ?

Tăria pietrei, doar în geruri crapă ?

De unde-şi iau parfum atâtea flori ?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,

Iar lebăda... e mută, fără glas ?

De ce e roşu macul, nu cicoarea... ?

Prea mult copil, în mine, a rămas.

Am scris pentru voi… mult sau puţin, bine sau rău… am scris cu sufletul, pentru sufletul vostru. Cu un singur clik pe imaginea de mai jos aveţi să vă bucuraţi de fiecare cuvânt pe care l-am scris. In pagina care se deschide este simbolul unei cărti… daţi un clic pe ea si aveţi cele două volume de poezii. Alegeţi pe oricare cu un clik si aveţi un flipbook autentic al volumului respectiv. Flipbook-ul poate fi răsfoit cu cele doua sageţi de culoare verde din partea dreaptă-jos a imaginii… cu săgeata neagră din dreapta imaginii, sau pur şi simplu trăgând pagina de colţ cu mausul ca la o carte obişnuită. In partea din stanga-jos există o căsuţă, un clik pe ea şi vă întoarceţi din nou la cele două cărţi, putând astfel să lecturaţi la alegere. Lectură plăcută !

Pamflet
V-ați întrebat vreodată ce este-ntr-o gentuță
Din piele... nu contează. E-adevărat, drăguță...
Și pielea, e și ea, un bobuleț mai fină...
Dar nu atât, să-ncapă, în prețul de-o mașină ?

V-ați întrebat vreodată, o rochie de mireasă,
Ce dedesupt ascunde... când pretu-i cât o casă ?
Sau un costum, vezi Doamne, cu numele Armani
Că-ți ia o zi întreagă numai să numeri banii?

Ori o mașină, d-aia... zic ei, de dat pe spate,
Că poți cu banii ei să cumperi o cetate ?
E simplu... și v-o spun cu toată modestia,
În toate și-au dat mâna... hoția și prostia.

Un ins a lansat zvonul, că tu, bogat de soi,
Pari mai inteligent când cumperi de la noi.
Știa c-o să se prindă.. ce bezevechi, golanul...
Și prostii “au pus botul” și-au aruncat cu banul.

Am scris acest poem pentru o tară;
Și democrată... dar și membră UE...
Pamflet, la lecturare, de-o să pară,
Eu știu ce-am scris și garantez că nu e.

În tara asta a venit momentul
Ca tot ce mișcă, zboară sau tușește,
Să hotărască numai parlamentul...
Fiind singură putere ce gândește.

Noi i-am ales și tot noi i-am votat,
Ei hotărăsc când ninge și când plouă,
Având în dreptul lor câte-un mandat.
O bună parte, au... și câte două.

Cum nu-ntelegeti ? dați-mi un moment
Să vă explic, nu-i nici o cacialma,
Pe unul l-au primit din parlament,
Iar altul e trimis de DNA.

Și-au luat sintagma, “dinte pentru dinte”
(Că astia sunt... și-atâta știu băieții)
Și c-am pe tot ce scrie pesedinte
E luat și dat cu el de toți pereții.

Iar prim ministrul, ce mai tura vura,
Nici înclinare nu e... nici prestanță,
Dar când e vorba să deschidă gura
Nu mai încape-n el de arogantă.

Ar vrea ca de la Tisa pân’-la Nistru
Și de la cuiul hărții la Danubiu,
Să știe toți că el e prim ministru
Încât să nu mai fie niciun dubiu.

Mai vrea să știm, c-atâta-nvățătură
Și-atâtea masterate la un loc,
(E vorba lui și nu i-o luăm din gură)
N-avea nici Titulescu și nici Boc.

Dar rele voci... o spun, firar să fie,
Că n-o să stea pe loc cu-nvățătura,
Își ia și masteratul pe prostie,
Să justifice... tot ce-i toacă gura.

să porti
singurătatea
durerea ei tăcută
prin miile de gânduri
prin zile fără soare
s-auzi țipând tăcerea
din liniștea ei mută
fără să simți
cum timpul
te macină... și doare
când somnul ți-e pierdut
prin umbre
nopți de-a rândul
și cerul greu
se lasă
pe umeri tăi goi
ascuns în resemnare
împacă-te cu gândul...
mai grea-i singurătatea
când singur... ești în doi

Nu-mi spune… știu
Am fost acolo
La marginea gândului tău
Știu fiecare cuvânt…
Și gesturile
Tăcutele taine din ochii tăi
Am văzut visele
Multe le-am visat amândoi
Și gânduri…
Semănau leit
Ți-am recunoscut tăcerile
Le știam pe de rost
Aproape destrămate
La fel ca ale mele
Și eu te iubesc

M-am născut înainte ca eu să exist…
Când pe lume, veniri, nu erau fără rost,
Doar în pântecul ei am găsit adăpost.
Am venit, din păcat, ca un fluture trist.

Drumul meu, fără zbor, doar un mers chinuit,
Îngrădit doar cu spini, fără urmă de flori,
Dimineți fără nopți… dimineți fără zori,
Doar cu pasu’-mi mărunt l-am urmat neclintit.

Și de-acolo de sus, ca un grai demiurg,
Un îndemn nerostit peste gânduri căzut,
Călăuză și zbor peste mine-au trecut,
Cum iertări de păcat… peste suflete curg.

Sunt omul simplu de pe stradă,
Cum deseori am fost numit
De guvernanți când ies la sfadă
Cu glas peltic și gângăvit.

Dar simplitatea nu acuză,
N-a fost nicicând dăunătoare,
Cuvântul este doar o scuză
Pentru prostia voastră mare.

Când ești în fruntea țării tele
Și o cufunzi în sărăcie,
Dorind de-aici să faci avere…
E o dovadă de prostie.

Și-n sărăcia asta mare
Ți-e gândul numai la furat,
Nu ești un fluture pe-o floare,
Ești doar o muscă pe-un rahat.

                            terapie cu povești…

Cic-a fost mai demult, cum o spune cuvântul,
Când doar regi și-împărați stăpâneau tot pământul.
Între ei… împărat, cum cuvântul o știe,
Jumatat-de pământ îi era-împărăție.

Și cum toate se strâng, deseori, la un loc,
Mai avea împăratul și o fata, boboc,
Numai bună-ntre soare și lună să steie,
Că nici scribii regești nu-ndrazneau s-o-încondeie.

Dar cum lumea e prinsă de bune și rele,
Cât ai fi de-împărat… tot te cată belele.
La așa-împărăție, cât e lumea de lată,
S-au trezit într-o zi la palat, fără fată.

Uni spun că un smeu ar fi fost cu pricina,
Când prințesa ieșea să privească gradina.
Dar nu toți cred în zmei, ei ziceau, dimpotrivă,
Că vreun prinț ar fi luat-o și-o ține captivă.

Vestitorii porniți din iscoadă-n iscoadă
Străbăteau prin regat, să audă, să vadă,
Poate doar s-o găsi cineva că să știe…
Fără ea, la palat, n-a mai fost bucurie.

Și când toate păreau, resemnare a sorții
Noaptea fu spintecată de răsunetul porții
Spre palat se-ndreptau sub sclipirea de lună
Un slujbaș zdrențăros cu prințesa de mână

O găsise-într-un câmp plin cu iarbă și flori
Când sclipește pe cer prima rază din zori
Sub răcoarea de lună și arșița din soare
A dormit zile-n sir… mirosise o floare.

N-am să spun bucuria ce prinsese palatul
Din zgârcit cum era s-a schimbat împăratul
Și întreaga suflare-a redus la tăcere
Când slujbașului slut i-a promis o avere

Mâine-n zori, zise-acesta, unde-începe ogorul,
Tot pământul pe care ai să-l calci cu picorul,
Străbătându-l întruna, fără nicio oprire,
Fie-al tău pentru veci… eu ți-l dau moștenire.

Ură-avea pe-împărat și-l cuprinse mânia.
În sclipirea din ochi strălucea lăcomia,
E-împărat, gândi el și-o să-și ție cuvântul
Am s-alerg neîncetat și-am să-i iau tot pământul.

După zile și nopți, munți, câmpii și ponoare
Străbătând fără preget, prin arșița de soare,
Prin răcoarea din nopți, nemâncat, nedormit,
La o umbră de pom, într-un câmp, s-a oprit.

Prea sleit de puteri n-avu timp să mai vadă
Că și frunza din pom începuse să cadă,
Nu simții cum răcoarea urma asfințitul,
Doar prin trupu-i simțea cum se scurge sfârșitul.

Acum știu c-am greșit, zise-n sine-și slujbașul,
Lăcomia mi-a fost și sfârșitul și nașul,
Alergând peste văi, peste munți și poteci,
Iar acum mi-e de-ajuns doar un loc pentru veci.

Pe temelia lumii ai așezat iubire,
Din dorul tău, ai pus un fir de dor,
Speranță-ai pus și dragoste-n zidire
Și visul tău… deasupra tuturor.

M-am perindat prin visul tău, femeie,
Prin prea puținul tău, dorit din fire.
Azi iți trimit în dar o orhidee,
Un gând curat și-o clipă de iubire.

Să uiți că soarta lumii ți-e povară,
Că viața ei, din viața ta rodește.
În sufletu-ți, un strop de primăvară
Din lacrima iubirii mele, crește.

Azi, îți declar iubire, la ceas de primăvară.
Prins rob, în nostalgia sclipirilor din soare,
Pin firea neputinței, în inimă-mi strecoară
Dorința de-a iubi… nemărginită floare.

Pe buzele-ți petale să pun un strop de rouă,
Legat în două raze de soare-n răsărit,
Când totul împrejur se-îmbracă-n haină nouă,
Când tot ce simte viață, se-întoarce la iubit.

Dintr-un sărut, un ciucur, să-ți pun în colțul gurii
Și-n cel mai tainic gând să-l învelesc în dor,
Precum e ghiocelul din verdele naturii
La ceas de primavară să-ți fie mărțișor.

Ţi-am trimis;
Două fire de vis.
Lângă ele,
Plăpând şi subţire,
Învelit în iubire
Şi plin de candoare,
Un fir de cicoare.
Trandafir ,
Doar un fir.
Ba nu, două,
Cu petale-învelite
În rouă.
Dar otrava din spin,
M-a făcut
Să strecor un suspin.
Două raze de lună.
Două cânturi de iele.
De pe cer,
Am furat două stele.
Şi-între ele,
Ascuns şi chitit,
Cum era şi normal
Şi firesc,
Un mesaj.
Dar n-am îndrăznit
Să adaug pe el,
Te iubesc.

Da un clic si... CITESTE SI TU

E timpul, când pruncii în ceruri se nasc.
Scântei de lumină aleargă rebele,
Ascunse-n minunea din ramul de vâsc.
Din plete de îngeri se scutură stele.

E timpul să fim iertători și mai buni.
Cu suflet plecat și cu gânduri curate,
Trimitem spre îngeri, în cer, rugăciuni,
Să fim mai ușori, mai goliți de păcate.

E timpu’-împăcării, e sfantul Crăciun.
Prin albul zăpezii vedem puritate.
Se schimbă și anul cu unul mai bun,
Mai gol de nevoi și mai plin cu de toate.

Plutesc bucurii peste gândul de mâine.
Este multă căldură și mult adevăr.
Săracul… și el, ia din coaja de pâine
În spiritu-i sfânt, cozonac și cu măr.

Aho ! aho ! copii şi fraţi
Mai staţi puţin şi nu mânaţi

(Aici o scot p-aia cu boi
Că nu prea mai sunt pe la noi
Mai sunt puţini, dar nu mai ară
S-au pus conducători de ţară)

Naveţi cu biciu’-n ce să daţi
Dar staţi măcar şi m-ascultati...

Că uite acu' se duce anul,
Şi noi încă mai dăm cu banul !?
Că nu ştim anul care vine,
O fi mai rău, o fi mai bine ?
Eu zic noroc şi la mai mare.
Aş pune totuşi o-întrebare...
Ca omul care n-a-nţeles,
Cum de-a ieşit ce n-am ales ?
La noi de fapt orice se poate,
Când uni ştiu să dea din coate.
Am vrut morţiş ca să-i schimbăm,
Şi-acuma tot cu ei "dansăm".

Dar hai să nu stric anişorul
Şi să va cânt cu pluguşorul.

Cândva , pe vremuri, într-un an
S-ar fi sculat, unul, Traian...
Voinic, în şa s-a ridicat
Şi peste câmpuri s-a uitat
Ca să-şi aleagă loc curat
Pentru arat şi semanat...

(Eccetera... a fost demult...
Traieni din aia nu mai sunt)

De câţiva ani ca un ecou
S-a ridicat altul, din nou,
Dar nu să uite-n largul zării,
Asta s-a pus în fruntea ţării.
Şi nu le are cu aratu’,
Doar cu minţitu’ şi furatu’.
--------------------------------
Ne promitea în gura mare;
Că doar în el avem scăpare…
Că toţi ai lui sunt buni şi drepţi,
Că nu mai vrea băieţi deştepţi…
Şi ne ura; “să trăiţi bine”
Şi … multe altele, în fine…
Şi-acuma vine şi se plânge
Că l-au învins…(n-am văzut sânge)
Mai nea Traiene, ţine minte
Pe-un post, aşa, de preşedinte
Când nu te simţi a fi în stare
Păi… dute nene le plimbare
Nu ne jucăm de-a incercatu’
Dac-am putea conduce statu’
Că nu-i doar Ghiorghe şi cu Ioane
Aici vorbim de milioane.

Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...

Păi începând cu Ceauşescu,
Şi după el... nea’ Iliescu,
Savantu’ de Constantinescu
Şi marinarul de Băsescu,
Toţi într-o oală pot să-i pun
Cu toţii au ceva comun;
Nu, nu e „escu” de la coadă...
Felul cum fură la grămadă
Şi cum ne mint de-atâţia ani
Când vine vorba despre bani.
Nu mă-ntrebati de unde ştiu,
Cu-atâtea probe pot să viu...
Am strâns în douăzeci de ani
Cât să-mi ajungă să condamn,
Cam tot ce mişcă prin Balcani
Şi nu sunt simple speculaţii
Ci zeci de mii de declaraţii
Ce singuri le-au scăpat din gură
Tot acuzându-se că fură.
De ce nu-i arestat niciunul !?!?
Păi ci’n să facă pe nebunul ?
Că ăi de-ar trebui s-o facă
Mănâncă din aceaşi troacă.

Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...

Dar hai să-o luăm de la-început,
Şi să vedem ce-au mai făcut
În anul care a trecut.
Au început promiţător...
Şi-au mărit leafa binişor,
Că au destule cheltuieli...
Dece intraţi la bănuieli !?!?
Îşi puseră ventilatoare
Din alea purificatoare,
Să facă aerul mai tare
Să nu adoarmă la votare.
Dar credeţi că le-a folosit...
Că mai tot anul au dormit.
Îşi mai schimbară din maşini
Că-n alelalte erau spini.
Îşi mai dădură nişte legi
Din alea... cred că mă-înţelegi.
Mai puseră o moţiune...
Aşa... ca... pentru naţiune.
Şi câte fonduri împărţiră...
Nu ştim unde le cheltuiră,
Dar asta n-are importantă,
Aici e vorba de prestanţa.
Şi câte treburi n-au făcut,
Că mă şi mir cum de mai sunt
Din milioan'le cheltuite
Cam câte pensi-ar fi mărite ???
Dar ce le pasă dumnealor
Că bani sunt de la popor.
-----------------------------
Cum pentru voi... păi aţi uitat ?
În ziua-în care i-aţi votat,
Nu va-ţi primit punga cu sare
Chiar la votare... la intrare ?
Ia ziceţi... berea şi cu micii
Nu vi-i dădură tot amicii ?
-----------------------------
Şi uite-aşa se duse anul...
Parlamentarul îşi luă banul...
Şi tot război după război,
Îi cam duru în cot de noi.
Pe noi, cei care i-am ales,
Ne cam trimise la cules.

Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...

Acum când anul se sfârşeşte
Tot în războaie îi găseşte.
Vestita luptă pe ciolan
Ce-o ştim de douăzeci de ani.
Cu-o singură deosebire...
Ciolanul s-a făcut "subţire".
Aproape c-a ajuns un os,
Şi nu mai e prea mult de ros.
Dar nu te pune cu alesul,
Că nu degeaba poartă fesul.
Prin mintea lui trecu o briza...
Să învelească osu'n criză,
Să fie puţinel mai gros,
Să aibă şi 'mnealor de ros.
Aşa ca ce mai tura, vura,
Degeaba o să căscaţi gura,
Că nu e pensia prea mare...
Că nu sunt bani în buzunare...
Că ei cu mintea lor deşteaptă,
V-au spus demult ce va aşteaptă.
Aşa că-n anul care vine
Să nu credeţi că e mai bine.
Dece merg treburi'le pe dos ??
Păi... acum sunt mai mulţi la ros.
Asta aşa ca să-nţelegi
De ce dădură-acele legi,
Cu care-ţi luară din salariu
Siti mai goliră buzunarul.
Şi-apoi şi cea cu TVA
De te goli aşişderea.
Că nici-o lege de-asta-n UE
Oricât ai caută-o nu e...
Şi-atunci mă-ntreb nedumerit
În care UE-am nimerit ???

Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...

Şi-atunci de ce vă mai miraţi
Şi tot mereu vă întrebaţi ?
De ce vor toţi să nu ne vadă ?
De ce suntem tot timpu-n coadă ?
De ce mereu tot ei să fie ?
De ce, dacă-i democraţie ?
De ce ne mint de-atâţia ani ?
De ce la medici le dai bani ?
De ce 'nea Ilici mai "trăieşte" ?
De ce Băsescu mai vorbeşte ?
De ce Vanghele e primar ?
De ce nu-s bani de buzunar ?
De ce judecătorii fură ?
De ce noi tot tăcem din gură ?
De ce sunt drumurile stricate ?
De ce maşinile-s taxate ?
De ce ne tot scumpesc benzina ?
De ce nu ne măresc chenzina ?
De ce ne minte Tăriceanu ?
De ce, de ce, de ce.....tot anu'.
De ce tot timpu-s inundaţii ?
De ce n-avem şi irigaţii ?
De ce românii fug din ţară ?
De ce dorm muştele pe-afară ?
De ce ne ninge şi ne plouă ?
De ce e dimineaţă rouă....... ?
Şi alte mii de întrebări.....
Parcă s-au strâns din patru zări.
Şi ca şi cum n-ar fi îndeajuns,
Niciuna n-are un răspuns.
Atâtea îs, că îi totuna,
De mi-aş mai pune şi eu una.
Cam ce-ar mai trebuii să fie,
Să-ajuga cioara....ciocârlie ?

Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...

Şi fiindcă tot se schimbă anul
Eu nu le zic decât o vorbă,
Să le ramana'n gât ciolanul...
Şi nu le dăm un gram de ciorbă...
-----------------------------
Iar vouă dragii mei vă spun
S-aveţi un an frumos şi bun
Cu bucurii şi sănătate
Că e mai bună decât toate.
La anul şi la mulţi ani
Şi nu vă mai gândiţi la bani
Că n-am venit să fac urări
Să vă scobiţi la buzunări.

Nu mai au niciun drept, nici măcar să mai plângă,
Vină n-au, vina lor e lume nătângă,
Un destin ce i-a pus prea târziu… sau devreme,
Într-o lume prea rea, cu prea multe probleme.

Peste zâmbetul lor e-o durere tăcută.
Pentru ei, umilința, e și surdă și mută.
În speranță mai au doar bucata de pâine
Ce-o primesc când și când, pentru ziua de mâine.

Când din lacrima lor se ridică palate,
Nu mai știu că pe lume mai este dreptate.
Demnitatea, și ea, a rămas mai puțină.
Sunt acum condamnați, condamnați fără vină.

E o lume ce crește zi de zi tot mai mare,
Peste care și noi împroșcăm nepăsare,
Și când tot ce vedem îi întindem tăcerii
Mai zidim un cuvânt la poemul durerii.

Demult, venind la un proces, cu
Un oarecare, pentru ghete,
Din Scornicesti, un nenea Escu,
Ramase-aci să dea decrete.

Perseverând în interes, cu
Un zel nebun și fără jenă,
Ajunse-n fruntea țării Escu
Și lângă Escu… o Elenă.

În ziua-n care-am înțeles cu
Toți, c-am vrea democrație,
L-am alungat atunci pe Escu
Fără să știm cum o să fie.

Am mers la vot și ne-am ales cu
Unul sărac și cumsecade,
Ca un făcut și el tot Escu.
(Bolnav după mineriade.)

Sortiți să ne luptăm prea des cu
Nenorocirea și blestemul,
Am pus alt Escu-n loc de Escu,
Dar p’asta la învins sistemul

De mafioți, făcând exces, cu
Nelegiuiri și alte cele…
C-ai fi crezut că bietul Escu
Era de paie, sau surcele.

Și de nevoie am purces cu
Alte schimbări să prindem hoții.
Și tot așa din Escu-n Escu
Aproape ne-am schimbat cu toții.

Vârâm gunoiul pe sub preș, cu
Nerușinare… și cu lene.
Și ne conduce tot un Escu
Cu nelipsitele Elene.