Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil !
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.
Şi azi întreb, de unde vine ploaia ?
Cum creşte firul ierbii din pamânt ?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt ?
De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit ?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit ?
De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori ?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă ?
De unde-şi iau parfum atâtea flori ?
Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas ?
De ce e roşu macul, nu cicoarea... ?
Prea mult copil, în mine, a rămas.
-->
Comentarii
Ce bine ar fi dacă am primi totul fără întrebări şi fără îndoieli doar cu seninătate şi bucurie în suflet...dar nu se poate mereu vom fi macinatie de un "de ce" Frumoase versuri!
Prea mult copil nu-i dar suflet... e cu carul! Minunat!
Frumoase versuri!