Aho ! aho ! copii şi fraţi
Mai staţi puţin şi nu mânaţi
(Aici o scot p-aia cu boi
Că nu prea mai sunt pe la noi
Mai sunt puţini, dar nu mai ară
S-au pus conducători de ţară)
Naveţi cu biciu’-n ce să daţi
Dar staţi măcar şi m-ascultati...
Că uite acu' se duce anul,
Şi noi încă mai dăm cu banul !?
Că nu ştim anul care vine,
O fi mai rău, o fi mai bine ?
Eu zic noroc şi la mai mare.
Aş pune totuşi o-întrebare...
Ca omul care n-a-nţeles,
Cum de-a ieşit ce n-am ales ?
La noi de fapt orice se poate,
Când uni ştiu să dea din coate.
Am vrut morţiş ca să-i schimbăm,
Şi-acuma tot cu ei "dansăm".
Dar hai să nu stric anişorul
Şi să va cânt cu pluguşorul.
Cândva , pe vremuri, într-un an
S-ar fi sculat, unul, Traian...
Voinic, în şa s-a ridicat
Şi peste câmpuri s-a uitat
Ca să-şi aleagă loc curat
Pentru arat şi semanat...
(Eccetera... a fost demult...
Traieni din aia nu mai sunt)
De câţiva ani ca un ecou
S-a ridicat altul, din nou,
Dar nu să uite-n largul zării,
Asta s-a pus în fruntea ţării.
Şi nu le are cu aratu’,
Doar cu minţitu’ şi furatu’.
--------------------------------
Ne promitea în gura mare;
Că doar în el avem scăpare…
Că toţi ai lui sunt buni şi drepţi,
Că nu mai vrea băieţi deştepţi…
Şi ne ura; “să trăiţi bine”
Şi … multe altele, în fine…
Şi-acuma vine şi se plânge
Că l-au învins…(n-am văzut sânge)
Mai nea Traiene, ţine minte
Pe-un post, aşa, de preşedinte
Când nu te simţi a fi în stare
Păi… dute nene le plimbare
Nu ne jucăm de-a incercatu’
Dac-am putea conduce statu’
Că nu-i doar Ghiorghe şi cu Ioane
Aici vorbim de milioane.
Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...
Păi începând cu Ceauşescu,
Şi după el... nea’ Iliescu,
Savantu’ de Constantinescu
Şi marinarul de Băsescu,
Toţi într-o oală pot să-i pun
Cu toţii au ceva comun;
Nu, nu e „escu” de la coadă...
Felul cum fură la grămadă
Şi cum ne mint de-atâţia ani
Când vine vorba despre bani.
Nu mă-ntrebati de unde ştiu,
Cu-atâtea probe pot să viu...
Am strâns în douăzeci de ani
Cât să-mi ajungă să condamn,
Cam tot ce mişcă prin Balcani
Şi nu sunt simple speculaţii
Ci zeci de mii de declaraţii
Ce singuri le-au scăpat din gură
Tot acuzându-se că fură.
De ce nu-i arestat niciunul !?!?
Păi ci’n să facă pe nebunul ?
Că ăi de-ar trebui s-o facă
Mănâncă din aceaşi troacă.
Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...
Dar hai să-o luăm de la-început,
Şi să vedem ce-au mai făcut
În anul care a trecut.
Au început promiţător...
Şi-au mărit leafa binişor,
Că au destule cheltuieli...
Dece intraţi la bănuieli !?!?
Îşi puseră ventilatoare
Din alea purificatoare,
Să facă aerul mai tare
Să nu adoarmă la votare.
Dar credeţi că le-a folosit...
Că mai tot anul au dormit.
Îşi mai schimbară din maşini
Că-n alelalte erau spini.
Îşi mai dădură nişte legi
Din alea... cred că mă-înţelegi.
Mai puseră o moţiune...
Aşa... ca... pentru naţiune.
Şi câte fonduri împărţiră...
Nu ştim unde le cheltuiră,
Dar asta n-are importantă,
Aici e vorba de prestanţa.
Şi câte treburi n-au făcut,
Că mă şi mir cum de mai sunt
Din milioan'le cheltuite
Cam câte pensi-ar fi mărite ???
Dar ce le pasă dumnealor
Că bani sunt de la popor.
-----------------------------
Cum pentru voi... păi aţi uitat ?
În ziua-în care i-aţi votat,
Nu va-ţi primit punga cu sare
Chiar la votare... la intrare ?
Ia ziceţi... berea şi cu micii
Nu vi-i dădură tot amicii ?
-----------------------------
Şi uite-aşa se duse anul...
Parlamentarul îşi luă banul...
Şi tot război după război,
Îi cam duru în cot de noi.
Pe noi, cei care i-am ales,
Ne cam trimise la cules.
Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...
Acum când anul se sfârşeşte
Tot în războaie îi găseşte.
Vestita luptă pe ciolan
Ce-o ştim de douăzeci de ani.
Cu-o singură deosebire...
Ciolanul s-a făcut "subţire".
Aproape c-a ajuns un os,
Şi nu mai e prea mult de ros.
Dar nu te pune cu alesul,
Că nu degeaba poartă fesul.
Prin mintea lui trecu o briza...
Să învelească osu'n criză,
Să fie puţinel mai gros,
Să aibă şi 'mnealor de ros.
Aşa ca ce mai tura, vura,
Degeaba o să căscaţi gura,
Că nu e pensia prea mare...
Că nu sunt bani în buzunare...
Că ei cu mintea lor deşteaptă,
V-au spus demult ce va aşteaptă.
Aşa că-n anul care vine
Să nu credeţi că e mai bine.
Dece merg treburi'le pe dos ??
Păi... acum sunt mai mulţi la ros.
Asta aşa ca să-nţelegi
De ce dădură-acele legi,
Cu care-ţi luară din salariu
Siti mai goliră buzunarul.
Şi-apoi şi cea cu TVA
De te goli aşişderea.
Că nici-o lege de-asta-n UE
Oricât ai caută-o nu e...
Şi-atunci mă-ntreb nedumerit
În care UE-am nimerit ???
Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...
Şi-atunci de ce vă mai miraţi
Şi tot mereu vă întrebaţi ?
De ce vor toţi să nu ne vadă ?
De ce suntem tot timpu-n coadă ?
De ce mereu tot ei să fie ?
De ce, dacă-i democraţie ?
De ce ne mint de-atâţia ani ?
De ce la medici le dai bani ?
De ce 'nea Ilici mai "trăieşte" ?
De ce Băsescu mai vorbeşte ?
De ce Vanghele e primar ?
De ce nu-s bani de buzunar ?
De ce judecătorii fură ?
De ce noi tot tăcem din gură ?
De ce sunt drumurile stricate ?
De ce maşinile-s taxate ?
De ce ne tot scumpesc benzina ?
De ce nu ne măresc chenzina ?
De ce ne minte Tăriceanu ?
De ce, de ce, de ce.....tot anu'.
De ce tot timpu-s inundaţii ?
De ce n-avem şi irigaţii ?
De ce românii fug din ţară ?
De ce dorm muştele pe-afară ?
De ce ne ninge şi ne plouă ?
De ce e dimineaţă rouă....... ?
Şi alte mii de întrebări.....
Parcă s-au strâns din patru zări.
Şi ca şi cum n-ar fi îndeajuns,
Niciuna n-are un răspuns.
Atâtea îs, că îi totuna,
De mi-aş mai pune şi eu una.
Cam ce-ar mai trebuii să fie,
Să-ajuga cioara....ciocârlie ?
Mânaţi flăcăi şi m-ascultaţi,
N-aveţi cu biciu’-n ce să daţi...
Şi fiindcă tot se schimbă anul
Eu nu le zic decât o vorbă,
Să le ramana'n gât ciolanul...
Şi nu le dăm un gram de ciorbă...
-----------------------------
Iar vouă dragii mei vă spun
S-aveţi un an frumos şi bun
Cu bucurii şi sănătate
Că e mai bună decât toate.
La anul şi la mulţi ani
Şi nu vă mai gândiţi la bani
Că n-am venit să fac urări
Să vă scobiţi la buzunări.
Comentarii
Felicitări! Am lecturat cu plăcere toată admiraţia mea