Ea nu înflorește în pământ sau humă,
Ci în amiaza pură, de clepsidre,
Când timpul, strâns din fire de lumină,
Se prăbușește-n cuburi și octaedre.
O petală-i o spirală de vectori lucizi,
O alta-i un triunghi ce urcă-n stele,
Iar ochii ei sunt doi cilindri închiși
În care ard distanțe și planete grele.
Se-nalță axa ei prin linii drepte,
Un trup de aur pur, calculat pe rând,
Femeia-crizantemă urcă trepte,
În timpul geometric înflorind.
Nu-i nicio risipă în această floare,
Niciun haos cald, nicio cădere,
Ci doar o matematică născătoare,
De frumusețe, ordine și tăcere.
-->
Comentarii