şi acum vezi pieţe largi
mulţimea se-nghesuie
pentru că trebuie să fie
din nou o eră
nu-mi place lutul din jurul gâtului meu
n-am văzut văzut oraşe în oraşe
un chip ciudat
şi o căsuţă poştală
cu vorbe ca să nu pierd astrele
ce fac suflete
din cauza motorului
suflu şi respir oxidat
cu degetul
©Ioan Muntean
Comentarii
Dnă Adina, suprarealismul de care vorbiţi - oricum mult drag mie - e născut acum din fenomenul cyber - cyberpoem, o lume SF a roboţilor umanizaţi sau poate a oamenilor robotizaţi (în ultima vreme se pare că noi, oamenii umani, din carne şi sânge, devenim tot mai mult roboţi (vezi fenomenul telefoanelor - acum 20-30 de ani reţineam o agendă de numere de telefon fixe pe dinafară, acum, fără agenda din telefon nu ne mai descurcăm, aproape că nu mai reţinem nici propriul nostru număr de telefon - lucrăm şi ne exprimăm prin emoticoane, prin gesturi, click-uri etc...)
Mă încântă deosebit popasul dv....
Dnă Maria, mulţumesc pentru felicitări!
Domnule Adrian - pe mine, braşovean de domiciliu cu dv. mă bucură şi mă onorează popasul şi gândul dv.!
O poezie cu accente de suprarealism, mi-a plăcut finalul și ”lutul din jurul gâtului meu”, ca un laț sufocant al condiției umane.
Cu drag!
Felicitări!
Câtă dinamică în versurile expuse. „lutul din jurul gâtului meu” relevă o incapacitate de a te bucura de lucrurile înconjurătoare, cheia fericirii stând , poate, în simplitatea acestor lucruri. M-a bucurat popasul!