Mă latră câinii nopții, mamă!
Cu ochii răi mă mușcă de cuvinte
Alerg desculță, poteca e fierbinte,
Mi-s visele fărâme… și mi-e teamă,
Și luna râde-n cioburi căci mă simte...
Mă simte, mamă!
Și colții lor se țin de umbră, mamă!
O simt de carnea mea cum se desprinde
Alunecând din azi spre „a fost” cuminte,
Din baierele vieții se desgheamă...
Împiedicată ora mea se simte
Se simte, mamă!
Și mă cuprinde cu furișul, mamă
Ca un hăitaș ce câinii și-i asmute
Și-apoi capcana-nchide pe tăcute
Să-mi pară viața asta o dojană
Mi-e noaptea moarte, mamă!
Și mă cheamă...
-->
Comentarii
Trist, însă esența strălucește!
FELICITĂRI!
„---- Alerg desculță, poteca e fierbinte,
Mi-s visele fărâme… și mi-e teamă,
Și luna râde-n cioburi căci mă simte...
Mă simte, mamă!”
Aleargă, taică! Nu te oprește nimeni. Noi nici atât! Ai creier!
https://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-creier
aceasta magie a nopții transfigurata în moarte,a hăitașului sortii și a câinilor cerberi la o margine de tărâm semi pământean este ca ecoul unei tragedii antice coborâte in acele obsedante versuri:
Mă simte, mamă!
Se simte, mamă!
Mi-e noaptea moarte, mamă!
Și mă cheamă...
cu prețuire!
Toată admirația!