Jocuri de cuvinte – invazie (Crimeea)
Geografie lingvistică
Invazii moderne: anexarea Crimeii
Moto: „Rusia: o ţară care ajută cu mărinimie alte ţări; ajutorul ei se numeşte invazie.” (George Budoi, din Aforisme, 2014)
În scurta istorie a invaziilor teritoriilor românești de către ruși (vezi „Jocuri de cuvinte – invazie (1)” și „Jocuri de cuvinte – rus”) ați întâlnit numele peninsulei Crimeea. Peninsula Crimeea (în rusă Крымский полуостров, în ucraineană Кримський півострів, în tătara crimeeană Qırım yarımadası), cunoscută sub denumirea de Crimeea, se află pe coasta de nord a Mării Negre.
Peninsula Crimeea (imagine satelitară)
Cuvântul Crimeea în diferite limbi
Cum noi ne ocupăm și de lingvistică, indiferent de la ce vecini am moștenit cuvântul, acesta este moștenit în final din cuvântul Qırım în tătară crimeană. Asupra originii acestui cuvânt lingviștii nu au căzut de acord. Există următoarele ipoteze privind originea: a) o „corupere” a sursei cimmerian [în latină Cimmerium, neutrul lui Cimmerius, „cimerian” (cimerienii, vechi nomazi ecveștri), din grecescul antic Kimmérios - Κιμμέριος]; b) din vechiul cuvânt turcesc *qurum, „protecție, apărare”: c) din grecescul antic krēmnoí - κρημνοί, „stânci”, menționat de Herodot, de la krēmnós - κρημνός, „marginea șanțului”.
În diferite limbi Crimeei i se spune:
֍ al-Qrim - القرم în arabă;
֍ an Chrimé în irlandeză;
֍ Chrimea în galica scoțiană și în manx, Crimaea în latină, Crimèa în occitană, Crimea în catalană, engleză (prin italianul Crimea, din tătarul crimean Qırım), galeză, galiciană, italiană, spaniolă, tagalogă și velșă, Crimée în franceză (din latinul modern Crimaea și, mai înante, dintr-o limbă turcică, din tătărescul Qırım - Кырым, tătărăscul crimean Qırım, turcicul Kırım), Crimeea în română, Crimeia în portugheză, Crimêye în valonă;
֍ Kèlǐmǐyà - 克里米亚 în chineză;
֍ Keurim bando - 크림 반도 în coreană;
֍ Kırım în turcă;
֍ Krāimiyā - क्राइमिया în marathi;
֍ Krim - Крим în bulgară, macedoneană și sârbă, Krim în afrikaans, bosniacă, croată, daneză, finlandeză, frizonă, germană, luxemburgheză, neerlandeză, norvegiană, slovenă, sorabă și suedeză, Krím în maghiară, Krima în letonă;
֍ Kriméa - Κριμαία în greacă, krimea – קרימעאַ în idiș, Krimea în albaneză, bască, bretonă, javaneză, malai și malteză, Krimeo în esperanto, Krīmīā - ਕ੍ਰੀਮੀਆ în pandsabi, Krīmiyā - کریمیا în urdu, Krīmiyā - क्रीमिया în hindi, Krimiẏā – ক্রিমিয়া în bengaleză, Krimm în estonă, Krímskagi în islandeză, Krım în azeră, Krym - Крим în ucraineană, Krym - Крым în bielorusă și în rusă, Krym în cehă, poloneză și slovacă, Krymas în lituaniană;
֍ Kurimia - クリミア; Kurimia-hantō - クリミア半島 în japoneză;
Łrim - Ղրիմ în armeană;
֍ q'irimi - ყირიმი în gruzină, Qirim în kurdă, Qırım - Кырым în tătară, Qırım, Qırım - Къырым în tătară crimeană, Qrim în uzbecă, Qrym - Кърым în karatschai-balkară, qrym -קרים în ebraică, Qyrym - Қырым în cazahă, Qyrym - Хъырым în osetă;
֍ کریمه în persană;
֍ کریمیا în sorani.
Revenind la geografie, peninsula este localizată la sud de Regiunea Herson, Ucraina și la vest de Ținutul Krasnodar, Rusia. Ea este unită cu regiunea Herson prin Istmul Perekop și separată de Kuban prin Strâmtoarea Kerci. Peninsula este înconjurată de două mări: Marea Neagră (la vest și sud) și Marea Azov (la est).
Crimeea (sau Peninsula Taurida, din antichitate până în epoca modernă timpurie) a fost istoric un hotar între lumea clasică și stepa ponto-caspică. Marginea sa sudică a fost colonizată de: greci și perși, romani, Imperiul Bizantin, goți crimeeni, genovezi și Imperiul otoman.
Interiorul său era ocupat de o castă schimbătoare, a nomazilor eurasiatici și a imperiilor invadatoare, precum cimerienii, sciții, sarmații, goții, alanii, bulgarii, hunii, kazarii, poloveții, mongolii și Hoarda de Aur. Crimeea și teritoriile adiacente erau unite în Hanatul Crimeii în secolele XV-XVIII, un stat al tătarilor din Crimeea, monarhie, în perioada 1441 – 1783, dar anexat de Imperiul Rus în 1783.
A fost hanatul turcic succesor al Imperiului Hoardei de Aur, care a rezistat cel mai mult ca timp, cu capitala Bakcisarai (Palatul grădinilor). Un urmaș al lui Genghis Han, Haci Ghirai, venit din Marele Ducat al Lituaniei, unde trăia în exil, a acceptat să devină han. Nu prea se a\uzea de ucraineni pe acolo...
Hanatul Crimeii, 1441
Hanatul cuprindea peninsula Crimeea și stepele din sudul Rusiei. După moartea lui Haci Ghirai a izbucnit lupta pentru tron între fiii hanului. În luptă a intervenit Imperiul Otoman, impunându-l pe tron pe unul dintre fii, Meñli I Ghirai.
În 1475 Hanatul Crimeii a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman. Coasta sudică a Crimeii a devenit un sancak otoman (provincie), hanii au continuat să stăpânească restul peninsulei și stepele nordice. În ciuda subordonării feudale, sultanii îi tratau pe hani ca pe niște aliați, nu ca pe supuși, ca pe domnii Pricipatelor Dunărene, care plăteau „haraciul” ( din turcicul haraç, „tribut, bir”).
Hanii trebuiau să primească recunoașterea sultanului, acesta din urmă nu se amesteca niciodată în alegeri. Tătarii nu au plătit niciodată tribut otomanilor, în schimb erau plătiți pentru serviciile pe care le făceau turcilor în timpul campaniilor militare. Armata otomană prețuia în mod deosebit calitățile cavaleriei ușoare tătare.
Cavaleria tătară devenise indispensabilă pentru campaniile otomane din Europa și Asia. Tătarii crimeeni au devenit dependenți de prada de război obținută după campaniile militare otomane încununate cu succes, iar când Imperiul Otoman a intrat în declin, devenind „bolnavul Europei”, a intrat la rândul ei în declin și economia tătară.
În secolul al XVI-lea, Hanatul Crimeii se considera succesorul de drept al Hoardei de Aur. De aceea era moștenitorul teritoriului acesteia din urmă, teritoriu stăpânit în acele vremuri de hanatele mongole din regiunea Volgo-Caspică.
Legea în hanat se baza pe tradiția tătară, legea islamică și pe anumite prevederi împrumutate de la otomani. Pământul era al statului, dat în folosință nogailor (vezi „Călătorii geodezice, Ungrovlahia și Banatul otoman” la adresa web http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/c-l-torii-geodezice-ungrovlahia-i-banatul-otoman-ix-12). Șeful musulman local era muftiul, care era ales dintre clericii islamici locali. Principala sa sarcină nu era de natură teologică sau judiciară, ci era cea financiară.
Hanatul Crimeii a fost cea mai importantă forță militară din Europa Răsăriteană până în secolul al XVIII-lea. Tătarii crimeeni au jucat un rol de primă importanță în adunarea pradei, hanul urmând să primească o cotă (savğa) care varia între 10 și 20%.
Campaniile militare se împărțeau în cele numite „sefer” – operațiuni miltare oficiale, conduse de hani – și cele numite „çapul” – raiduri de jaf întreprinse de grupuri separate de „nobili” – considerate uneori ilegale și interzise de hani, deoarece încălcau prevederile tratatelor oficiale între hanat și vecini.
O lungă perioadă de timp, până la începutul secolului al XVIII-lea, hanatul a menținut un intens comerț cu sclavi cu Imperiul Otoman și Orientul Mijlociu. Kefe era unul dintre cele mai importante și bine cunoscute târguri de sclavi.
Hanatul Crimeii s-a aliat în mai multe rânduri cu Uniunea statală polono-lituaniană și cu cazacii împotriva Cnezatului Moscovei, o putere zonală în continuă creștere, cu care intrase în competiție pentru teritoriile fostei Hoarde de Aur.
Regiunea disputată era foarte mult prețuită de Moscova, deoarece permitea așezarea rușilor în zone mai fertile și cu climă mai blândă, mai propice pentru agricultură decât teritoriile nordice pe care le avea deja în stăpânire.
S-a estimat în anumite studii că aproximativ trei milioane de oameni, ucraineni, ruși, polonezi, valahi, moldoveni, bieloruși, circasieni ș.a., au fost capturați și transformați în sclavi și vânduți, în toată perioada de existență a Hanatului Crimeii.
Tactica principală a raidurilor tătarilor era urmarea cumpenei apelor dintre cele două mari bazine ale râurilor Nipru și Donețk, o rută care începea din localitatea crimeeană Perekop și ducea până în nord, la Tula. Tătarii făceau raiduri pe o rază de 100-200 de kilometri, jefuind toate localitățile și capturând mii de oameni transformați în sclavi.
Moscova mobiliza în fiecare primăvară în jur de 65.000 de soldați pentru asigurarea pazei granițelor în fortărețe și orașe întărite. În acest scop au fost fondate orașele Orel (1566) și Voronej (1586). Tinerii boieri și cazacii îndeplineau serviciul de pază a stepelor și de patrulare în acestea pentru ținerea sub observație continuă a mișcărilor ceambulurilor tătărești.
Declinul Hanatului Crimeii a fost strâns legat de declinul Imperiului Otoman și a schimbat echilibrul puterii în Europa Răsăriteană. S-a ajuns în situația ca tătarii care se reîntorceau din campaniile militare otomane să nu aibă pradă de război, iar pe fronturile de luptă europene, cavaleria ușoară, care nu beneficia de sprijinul unei artilerii moderne, să sufere pierderi grele în fața armatelor mai bine dotate ale Rusiei și ale altor puteri.
Până la sfârșitul secolului al XVII-lea, Moscova devenise Imperiul Rus, un stat prea puternic pentru ca tătarii să-și mai permită să-l jefuiască. După întărirea statului moscovit, tătarii au fost lipsiți de unele dintre cele mai importante surse de venit: prada din jafuri și sclavii. Zonele crimeene au încetat să-i mai ofere hanului sprijinul necondiționat.
Forțele ruse au atacat puternic Hanatul în timpul campaniilor Cigirin și a campaniilor crimeene. În timpul războiului ruso-turc din 1735-1739, de care am scris în articolul despre invazii, rușii aflați sub comanda felmareșalului Munnich au reușit în cele din urmă să atace hanatul chiar pe pământul peninsulei Crimeea.
Alte războaie au avut loc în timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare. După victoria rușilor din 1768-1774, a fost semnat tratatul de la Kuciuk-Kainardji, care asigura independența Hanatului Crimeii față de Imperiul Otoman, în același timp transformând hanatul într-un aliat al Imperiului Rus.
La 8 aprilie 1783, Ecaterina cea Mare a intervenit în războiul civil din hanat, anexând de facto întreaga peninsulă. În 1787, Șahin Ghirai s-a refugiat în Imperiul Otoman, dar a fost executat pentru trădare. Familia regală Ghirai a supraviețuit până în zilele noastre.
Regiunea (oblasti) Taurida fusese creată printr-un decret al Ecaterinei cea Mare pe 2 februarie 1784. Capitala regiunii a fost inițial Bilohirsk, dar a fost mutată la Simferopol în 1784. Printr-un decret din 1796, regiunea a fost abolită și teritoriul a fost atașat Guberniei Novorossia, împărțit în 2 uezduri (Akmecetski [Акмечетский] și Perekopski [Перекопский].
În timpul războiului civil rus, Crimeea și-a schimbat stăpânii de numeroase ori și a fost un timp bastion al armatei albe antibolșevice. În Crimeea rușii albi conduși de generalul Vranghel au făcut ultima rezistență împotriva armatei roșii. Când rezistența a fost zdrobită în 1920, mulți luptători anticomuniști și civili au scăpat cu corabia cu care s-au deplasat la Istanbul. Între 56.000 și 150.000 de albi au fost uciși în cadrul terorii roșii, organizată de Béla Kun.
Ceea ce se chema Noua Rusie în cadrul Imperiului Rus în 1897
Crimeea a devenit parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse în 1921 ca Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeeană, care a devenit parte a Uniunii Sovietice în 1922 (în perioada 1921–1944). Aici a avut loc Conferința de la Ialta din 4-11 februarie 1945 a celor „trei mari”, Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin.
În timpul celui de-al doilea război mondial, în vara lui 1941 peninsula a fost invadată de Germania Nazistă și trupe românești, de-a lungul Istmului Perekop. În urma capturării Sevastopolului pe 4 iulie 1942, Crimeea a fost ocupată până când forțele germane și românești au fost eliminate într-o ofensivă a forțelor sovietice la sfârșitul lui mai 1944. Se spune că naziștii ar fi ucis în jur de 40.000 de evrei crimeeni.
Cei „trei mari” la Conferință: Churchill, Roosevelt și Stalin
Crimeea devine regiune (oblast' - область) în Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR, 1945–1954), iar mulți tătari crimeeni, ca și unii români din Basarabia șu Bucovina, au fost deportați pe motiv că ar fi colaborat cu forțele naziste.
Peste 230.000 de oameni, aproximativ o cincime din populația totală a Peninsulei Crimeea la acea vreme, au fost deportați, în principal în Uzbekistan. Tot din Crimeea au fost expulzați și 14.300 greci, 12.075 bulgari și în jur de 10.000 de armeni.
Când, după Stalin, secretar general al PCUS a devenit ucraineanul Nikita Hrușciov, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret la 19 februarie 1954, de transfer al regiunii Crimeea de la RSFS Rusă către RSS Ucraineană.
Acest decret al Sovietului Suprem afirmă că transferul era motivat de „similaritățile economiei, proximitatea și relațiile economice și culturale apropiate dintre regiunea crimeeană și RSS Ucraineană.”
Dezvoltarea turistică și economică a regiunii a făcut ca populația să se dubleze, în 1989 locuind în regiune peste 1,6 milioane de ruși și 626.000 de ucraineni. Prin desființarea URSS, în 1991 Ucraina e recunoscută ca stat, având în componență Crimeea (1991–2014).
În ianuarie 1991 a avut loc un referendum în regiunea Crimeea, iar alegătorii au aprobat restabilirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Crimeene. Așadar, după dizolvarea Uniunii Sovietice în mai puțin de un an, a fost formată Republica Autonomă Crimeea ca entitate constituentă a Ucrainei independente, majoritatea alegătorilor crimeeni aprobând independența Ucrainei la un referendum din decembrie.
După revoluția „portocalie” ucraineană din 2014, cu sprijinul știm noi cui, și fuga președintelui Ucrainei Viktor Ianukovici din Kiev pe 21 februarie 2014, președintele Rusiei, Vladimir Putin le-a zis colegilor săi că „trebuie să începem să lucrăm la returnarea Crimeii Rusiei” [„Vladimir Putin describes secret meeting when Russia decided to seize Crimea”. The Guardian. AFP. 9 martie 2015. Accesat în 4 ianuarie 2022].
Forțe necunoscute împreună cu miliții locale au preluat puterea în Republica Autonomă Crimeea și Sevastopol și au ocupat mai multe localități din Regiunea Herson din punctul terestru Arabat, geografic parte a Crimeii. În 2014 a fost organizat un referendum cu privire la alipirea Crimeii la Rusia, care potrivit datelor oficiale alipirea a fost susținută de majoritatea votanților. Unii nu vor să facă nicio comparație cu Kosovo, cu care occidentalii fură de acord...
Viitoare declarație la graniță
Anexarea a fost denunțată drept ilegitimă de guvernele occidentale, cele care cu Kosovo fură de acord. Adunarea Generală a ONU a aprobat o rezoluție care declara votul ilegal și invalid.
Președintele Rusiei Vladimir Putin a semnat un tratat cu auto-declarata Republica Crimeea, anexând-o la Federația Rusă sub forma a două subiecte federale: Republica Crimeea și orașul federal Sevastopol. Și peninsula a devenit un centru militar deosebit în Marea Neagră.
Deși Rusia a obținut controlul asupra peninsulei, suveranitatea a continuat să fie disputată cu Ucraina, iar cea mai mare parte a comunității internaționale consideră anexarea ilegală [Luhn, Alec (18 martie 2014). „Red Square rally hails Vladimir Putin after Crimea accession”. The Guardian. Moscow, accesat în 4 ianuarie 2022], după cum s-a văzut atunci când Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție care cere statelor să nu recunoască schimbările ce țin de integritatea Ucrainei.
Au fost adoptate sancțiuni internaționale împotriva Rusiei și a unui număr de indivizi ca urmare a evenimentelor din 2014, inclusiv de UE și România, dar câinii latră și ursul rus trece mai departe. Vă amintiți ce relații bune avea Merkel cu Putin, că Germania s-a înțeles mereu cu Rusia. Vă amintiți poate unii că la căsătoria ministresei de externe a Austriei Putin a venit cu un cadou. Iar noi tot cu fundul îndreptat către Rusia am rămas...
Să nu cumva să faceți vreo legătură cu Kosovo, că vă promitem s-o facem noi, după ce trecem și de posibila invadare a Ucrainei. Să fiți iubiți!
(continuare)
NC
-->
Comentarii