Undeva, pe Styx...
Orfeu cîntă tot acolo
Lângă Styxul
Peste care luntraşul
Face naveta într-o hipnotică râvnă
Cântă aceeaşi dramă, aceleaşi note,
Aceleaşi sunete
Care împing luntrea uşor dincolo
Unde se aud sinistre urlete...
Vine luntraşul
A câta oară?
Orfeu,
Pentru bunul Dumnezeu ori zeu,
Dar ce mai ştiu eu?
N-auzi
De secole răcnetul de câine?
A pagubă, a pustie?
N-auzi lugubru strigă nu o gură, trei!
Nu vrei
Un pic de tăcere?
Ţi-am adus o mie de fecioare
De ce oare
Ce soarta blestemată
Chiar să nu se ridice
Nici una la rangul de Euridice?
Auzi?
Mă asculţi?
Nu se poate!!!
Urlet îngrozitor
Infernul zgâlţâind uşor!
Vai, cum de nu am priceput
Eşti surd! exclama luntrașul,
Ce soartă de Sisif sau mai curând
Ce idiot
Să nu observ de loc!
Vezi, eu am vrut să rămâi aici şi poate
Scăpat fiind
Din ghiare de menade
Hades se va îndura, aşa a fost
Dar totul Orfeu a avut vreun rost?
Poate doar că atât de frumoase fecioare
Fie-mi chinul etern,
Le-am scăpat de infern,
Dar dacă ele să trăiască
De ce un cerber să înnebunească?
Hai, dă lira, suie în barcă!
Aşa, uşor,
Ah, ce linişte, o simt
Cum îmi mângâie obositul trup!
Să plutim
Încet, nefiresc,
Neîntrerupt,
Azi nimeni să nu vrea a-l trece
Dacă poate
Îl rog să înoate!
Vreau să aud
Cum toate în juru-mi dorm,
Cum timpul impecabil se năruie
Şi după mii de ani
Cerberul sforăie!
-->
Comentarii
Toată admiraţia pentru acest poem...Felicitări!